LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din ,,Misiune fără sfârșit” de David Goggins

Citește un fragment în avanpremieră din ,,Misiune fără sfârșit” de David Goggins

,,Misiune fără sfârșit” de David Goggins este noua apariție editorială Litera, colecția Introspectiv. Cartea este disponibilă pentru precomandă pe litera.ro

Nu mă poți răni, marele succes al lui David Goggins, a demonstrat cât de mult din capacitatea fiecăruia rămâne nefructificată, dar a fost doar o introducere în puterea minții. În Misiune fără sfârșit, Goggins te poartă în interiorul propriului Laborator Mental, unde a dezvoltat filosofia, psihologia și strategiile care i-au permis să învețe că limita pe care o conștientiza el nu era decât începutul și că munca pentru a atinge măreția este nesfârșită.

Poveștile și lecțiile din această carte sinceră, revelatoare și fermă îți oferă un plan pe care îl poți folosi pentru a te ridica din locul jos în care te afli într-o stratosferă cu totul nouă, care ți-a părut cândva de neatins. Fie că te simți pe drumul greșit în viață, fie că vrei să îți maximizezi potențialul sau să îți golești sufletul pentru a răzbate așa-zisul plafon de sticlă, aceasta este singura carte de care vei avea vreodată nevoie.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE GABRIEL TUDOR

CAPITOLUL I
Maximizarea potențialului minim

Stăteam printre mii de veterani, într‑un centru de convenții din Kansas City care era arhiplin pentru Convenția Națională a Veteranilor din Războaiele din Străinătate (Veterans of Foreign Wars – VFW) din 2018. Nu eram doar un membru activ; eram invitatul lor. Fusesem adus cu avionul pentru a primi prestigiosul Premiu pentru Americanism al VFW – o distincție anuală decernată celor care demonstrează un angajament deosebit față de serviciul militar, patriotism, și care luptă pentru îmbunătățirea societății americane și ajutorarea colegilor veterani. Cel mai faimos dintre laureații din trecut era unul dintre eroii mei. Senatorul John McCain supraviețuise cinci ani și jumătate ca prizonier de război în Vietnam.
Întotdeauna am admirat curajul de care a dat dovadă atunci, iar ulterior, de‑a lungul vieții sale politice, McCain a continuat să stabilească standardul pentru modul în care eu cred că oamenii ar trebui să facă față vremurilor grele. Din acea zi, numele meu urma să stea alături de al lui.
Eram pe cale să primesc cea mai mare onoare din viața mea de până atunci. Ar fi trebuit să fiu grozav de mândru, în loc să mă simt al naibii de confuz. Timp de mai bine de o oră, am stat în public între mama mea, Jackie, și unchiul meu, John Gardner. Am avut mult timp pentru a contempla semnificația momentului, dar tot ce îmi venea în minte erau motivele pentru care nu trebuia să fiu acolo. Mă gândeam că nimeni nu ar trebui să știe numele David Goggins și cu atât mai puțin să mă pună în aceeași enumerare cu senatorul McCain. Nu pentru că nu mi‑aș fi câștigat locul acolo, ci pentru că circumstanțele pe care viața mi le‑a servit nu ar fi trebuit să mă aducă în acel loc.
Sigur, acum sunt un învingător, dar m‑am născut un ratat. Există o mulțime de oameni născuți ratați pe lumea asta. În fiecare nenorocită de zi, se nasc copii în sărăcie și în familii destrămate, așa cum cândva m‑am născut și eu. Unii își pierd părinții în accidente. Alții sunt abuzați și neglijați. Mulți dintre noi se nasc cu dizabilități, unele fizice, altele mentale sau emoționale.
Este ca și cum fiecare ființă umană primește propria piñata doar pentru faptul că a ieșit vie din pântecele matern. Nimeni nu este anunțat dinainte ce se află în piñata lui, dar orice ar fi, asta îl va pune în dificultate, într‑un fel sau altul. Unii dintre noi sparg învelișul și asupra lor plouă cu lucruri dulci. Sunt cei cărora le este relativ ușor – cel puțin la începutul vieții. Unele piñate sunt însă goale ca o fântână secată. Mai rău, altele sunt pline de coșmaruri, care încep să‑l bântuie pe copil de îndată ce acesta respiră pentru prima dată. Așa mi s‑a întâmplat mie. M‑am născut sub o cupolă de teroare.
În timp ce vorbitorii luau pe rând microfonul, eu mă găseam în adâncul propriei peșteri întunecate, retrăind nenumăratele bătăi crâncene pe care tata ni le aplica mamei mele, fratelui meu și mie. M‑am văzut fugind în Brazil, Indiana, unde ne‑am stabilit însă la doar șaisprezece kilometri de o filială activă a Ku Klux Klan. Și ghiciți unde își trimiteau ticăloșii ăia copiii la școală? Mi‑am amintit de fluxul constant de amenințări rasiste venite din partea unor colegi de clasă și de modul în care la școală trișam, fără să învăț nimic.
M‑am gândit apoi la logodnicul mamei mele, Wilmoth, un potențial părinte pentru mine, care a fost însă ucis înainte de a‑mi deveni tată vitreg. Mi‑am amintit de încercările mele repetate la Bateria de evaluare a aptitudinilor vocaționale pentru serviciile armate (ASVAB), un test standardizat solicitat tuturor recruților, pentru a‑mi îndeplini visul de a deveni parașutist. După ce am trecut, în cele din urmă, acel test temut și m‑am înrolat, am renunțat la antrenamentele pentru parașutiști când evoluțiile în apă au devenit prea grele. Această decizie sclipitoare m‑a făcut să devin în cele din urmă, la douăzeci și patru de ani, un angajat de o sută și cincizeci de kilograme, lucrând la dezinsecție în tura de noapte la Ecolab și câștigând o mie de dolari pe lună.
Eram, în acel moment, o epavă de om, fără pic de respect sau de stimă de sine. Eram încă bântuit de aceiași demoni vechi care mă urmăriseră de la naștere, iar realitatea crudă era că îmi lipsea tot ce aveam nevoie pentru a deveni bărbatul care îmi doream să fiu.
Atenție însă: nu mă gândeam la toate astea ca să mă pedepsesc.
Parcurgeam foile romanului vieții mele, căutând catalizatorul, momentul care a reaprins focul și a declanșat ceva primordial în mine. Trebuia să‑mi amintesc exact cum și când am schimbat scenariul și am reușit să‑mi construiesc o viață de onoare și de serviciu, dar nu găseam nimic. Eram atât de adâncit în peștera creierului meu încât nici măcar nu am auzit când mi s‑a strigat numele. Nu aș fi reacționat deloc dacă mama nu m‑ar fi înghiontit în braț. Nici acum nu‑mi amintesc cum am urcat treptele scenei alături de ea, pentru că încă pluteam între trecutul meu și prezentul meu dezorientant.
I‑am auzit citindu‑mi CV‑ul, prezentând, în detaliu, fondurile pe care le strânsesem pentru cauzele veteranilor și obiectivele pe care le atinsesem de‑a lungul carierei. Înainte să‑mi dau seama, mi‑au pus o medalie în jurul gâtului, iar publicul s‑a ridicat în picioare, aplaudând.
A fost cel mai sigur semn că acel bărbat născut ca un ratat renăscuse undeva pe parcurs. Că exista un moment care declanșase metamorfoza mea.
Când mi‑a venit rândul la microfon, am privit toate acele fețe nefamiliare. Membri ai unei frății din care aveam să fac mereu parte. Faptul că această recunoaștere venea din partea lor era cea mai profundă onoare, dar nu știam cum să le mulțumesc. Eram de‑acum un vorbitor public căutat și mă simțeam confortabil în fața unor mulțimi mari și mici. Lucram ca recrutor în armată și eram vorbitor public profesionist de mai bine de un deceniu. Rareori mai simțeam furnicături în stomac, dar în acea zi de vară, în Kansas City, eram groaznic de nervos și mintea mea era încă tulbure. Am încercat să‑mi revin și am început prin a‑i mulțumi bunicului meu, Sergent Jack.

CE SPUN CRITICII

„EXISTĂ DIFERITE NIVELURI DE PUTERE MENTALĂ, DAR STANDARDUL DE AUR INCONTESTABIL ESTE PRIETENUL MEU, DAVID GOGGINS. Combinația dintre spectacolul supraomenesc al realizărilor lui și gravitatea cuvintelor sale este una dintre cele mai puternice droguri motivaționale care există pe Pământul verde al lui Dumnezeu. David este un om cu o copilărie umilă și zbuciumată, dar care, doar prin forța voinței pure, s-a transformat într-unul dintre cei mai duri ticăloși care au trăit vreodată. Cred că există oameni care vin pe Pământ pentru a ne ridica așteptările și pentru a redefini ceea ce este posibil pentru noi, ceilalți, iar David Goggins este cel mai bun exemplu al acestei idei pe care l-am întâlnit.“ JOE ROGAN

„Nu l-am ridicat pe David atunci când a căzut, dar el m-a ridicat pe mine de fiecare dată. David a analizat intenționat și meticulos fiecare urâțenie morbidă a vieții noastre și a vieții sale cu o onestitate crudă și, de multe ori, dureroasă. Împărtășindu-și experiențele de viață, ne-a oferit tuturor un plan nu numai despre cum să ne ridicăm, ci și cum să excelăm în fața unor situații copleșitoare și să «rămânem puternici» în acest proces.“ JACQUELINE GARDNER, mama lui DAVID

Despre autor

DAVID GOGGINS a fost pușcaș marin și este singurul membru al forțelor armate americane care a finalizat instrucția pentru pușcași marini, Army Ranger School şi Air Force Tactical Air Controller. Goggins a concurat în peste șaizeci de ultramaratoane, triatloane și ultratriatloane. A deținut recordul mondial la tracțiuni, realizând 4 030 de tracțiuni în 17 ore. Un orator căutat, a călătorit în întreaga lume împărtășind filosofia sa despre cum să stăpânești mintea. Atunci când nu vorbește, lucrează ca tehnician medical de urgență într-un spital dintr-un oraș mare și, în timpul verii, ca pompier în cazuri de incendii de vegetație în British Columbia.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.