Citește un fragment în avanpremieră din „Misteriosul caz Christie“, de Nina de Gramont

Misteriosul caz Christie, de Nina de Gramont, a apărut la Editura Litera, în colecția „Buzz Books“.

Lumea Agathei Christie este una a petrecerilor somptuoase, a vizitelor de weekend la reședințele de vacanță ale prietenilor și a faimei literare în creștere.

Lumea lui Nan O’Dea este cu totul diferită. Încercările ei de a lăsa în urmă o copilărie dificilă o poartă, în timpul Primului Război Mondial, de la Londra în Irlanda, unde viața ei va fi marcată de o dramă ascunsă.

După ce reușește să se întoarcă în Anglia, o ia în vizor pe Agatha. Pentru că Agatha are ceva ce ea își dorește nespus. Și nu este vorba doar despre soțul ei. În ciuda diferențelor dintre ele, cele două femei vor deveni cele mai neașteptate aliate. Și în timpul celor unsprezece zile misterioase în care Agatha este dată dispărută, va ieși la iveală un secret întunecat, a cărui cheie o deține doar Nan.

Misteriosul caz Christie, uimitorul roman al Ninei de Gramont, reimaginează dispariția inexplicabilă, timp de unsprezece zile, a Agathei Christie, petrecută în anul 1926, un subiect care a fascinat multă vreme întreaga lume și despre care se vorbește încă și astăzi.

Citește un fragment în traducere din limba engleză și note de Valentina Georgescu

AICI ODIHNEȘTE SORA MARY

Cu mult timp în urmă, într‑o altă țară, am fost cât pe ce să omor o femeie.

Imboldul de‑a ucide este un sentiment aparte. Mai întâi apare furia, mai puternică decât ți‑ai fi putut‑o imagina vreodată. Ea pune stăpânire pe corpul tău, într‑așa măsură că este ca o forță divină, cotropindu‑ți voința, mădularele, psihicul. Trezește o forță pe care nu ai știut vreodată că o posezi. Mâinile tale, incapabile de vreun rău până acum, se ridică pentru a stoarce suflarea dintr‑o altă persoană. Există un fel de bucurie în asta. Când privești în urmă mai târziu, ți se pare înspăimântător, dar îndrăznesc să spun că în clipa aceea are un gust dulce, la fel cum dulce este și dreptatea.

Agatha Christie a fost fascinată de crimă. Dar ea era o fire blândă. Nu a vrut să omoare pe nimeni niciodată. Nici măcar pentru o clipă. Nici măcar pe mine.

– Spune‑mi Agatha, îmi zicea ea mereu, întinzând o mână subțire.

Dar nu am făcut‑o niciodată, în acele zile de început, indiferent câte sfârșituri de săptămână am petrecut într‑una sau alta din casele ei, indiferent câte momente am petrecut împreună în intimitate. Familiaritatea nu mi s‑a părut adecvată, deși buna‑cuviință încetase deja să mai fie ce fusese cândva, înainte de Marele Război. Agatha era aristocrată și elegantă, dar perfect dispusă să renunțe la maniere și convenții sociale. Pe când eu mă străduisem prea mult să deprind acele maniere și convenții, pentru a renunța la ele cu ușurință.

O plăceam. Pe atunci refuzam să am o părere foarte bună despre opera ei. Dar am recunoscut întotdeauna că am admirat‑o ca persoană. O admir și acum. De curând, când i‑am mărturisit asta uneia dintre surorile mele, ea m‑a întrebat dacă îmi regretam fapta și durerea pe care a provocat‑o.

– Bineînțeles că da, i‑am răspuns eu, fără ezitare.

Oricine spune „Nu am regrete“ este ori psihopat, ori mincinos. Eu nu sunt nici una, nici alta, mă pricep doar să păstrez secrete. Din acest punct de vedere, prima doamnă Christie și cea de‑a doua seamănă foarte mult. Amândouă știm că nu‑ți poți spune propria poveste fără să o dai în vileag pe a altcuiva. Toată viața ei, Agatha a refuzat să răspundă vreunei întrebări despre cele unsprezece zile în care a fost dată dispărută, și a făcut‑o nu doar pentru că a simțit nevoia să se protejeze.

Și eu aș fi refuzat să răspund, dacă s‑ar fi gândit cineva să întrebe.

DISPARIȚIA

CU O ZI ÎNAINTE

Joi, 2 decembrie 1926

I‑am spus lui Archie că nu era momentul potrivit să‑și părăsească soția, dar nu vorbeam serios. În ceea ce mă privea, jocul acesta dura de mult prea mult timp. Sosise vremea să joc mâna câștigătoare. Dar lui îi plăcea ca totul să fie făcut la inițiativa lui, așa că am protestat.

– E prea fragilă, am spus.

Agatha nu se refăcuse încă după moartea mamei sale.

– Clarissa a murit cu luni în urmă, a spus Archie. Și indiferent când îi voi spune, va fi brutal.

Fragil era ultimul cuvânt pe care l‑ar fi folosit cineva ca să‑l descrie pe Archie. Ședea la imensa lui masă de lucru de mahon, în biroul din Londra, tot numai fast și putere.

– Nu poți să‑i faci fericiți pe toți, a spus el. Cineva trebuie să fie și nefericit, și m‑am săturat să fiu eu acela.

L‑am privit în ochi, așezată în fotoliul de piele, rezervat de obicei bancherilor și oamenilor de afaceri.

– Iubitule.

Vocea mea nu atingea niciodată rafinamentul tonurilor Agathei, dar la vremea respectivă reușisem deja măcar să mă lepăd de accentul de East End.

– Mai are nevoie de timp ca să se refacă.

– Este femeie în toată firea.

– Nu încetezi niciodată să ai nevoie de mama ta.

– Ești prea indulgentă, Nan. Prea bună.

Am zâmbit ca și cum asta ar fi fost adevărat. Lucrurile pe care Archie le ura cel mai mult pe lume erau boala, slăbiciunea, tristețea. Nu avea răbdare să aștepte recuperarea. Ca amantă a lui, eu îmi mențineam tot timpul o atitudine jovială. Volubilă și nonșalantă. Contrastul perfect față de soția lui, îndurerată și nu atât de ușor de păcălit.

Chipul i s‑a relaxat. Un zâmbet îi flutura în colțul gurii. Cum le place francezilor să spună: „Oamenii fericiți nu au istorie“. Archie nu s‑a interesat niciodată de trecutul meu. El mă voia doar în prezent, radioasă și docilă. Și‑a trecut o mână peste păr, așezând la loc ceea ce nici nu fusese deranjat. Am observat niște fire albe la tâmple. Îi confereau distincție. Relația mea cu Archie avea, poate, o latură mercantilă, dar asta nu însemna că nu‑mi făcea plăcere compania lui. Era înalt, chipeș și îndrăgostit de mine.

S‑a ridicat de la masa de lucru și a traversat încăperea, îngenunchind în fața fotoliului meu.

– Archie, am spus eu, prefăcându‑mă că‑l dojenesc.

Dacă intră careva?

– Nu intră nimeni.

M‑a cuprins cu brațele pe după talie și și‑a așezat capul în poala mea. Purtam o fustă plisată, o bluză închisă până sus, un cardigan lejer și ciorapi. Perle false și o pălărie nouă, elegantă. L‑am mângâiat pe Archie pe cap, dar l‑am împins delicat când și‑a lipit fața de a mea.

– Nu aici, am spus, dar nu pe un ton imperios.

Vesel, vesel, vesel. O fată care nu a fost niciodată în viața ei bolnavă ori tristă.

Archie m‑a sărutat. Avea gust de fum de pipă. Eu m‑am agățat cu mâinile de reverele hainei lui și nu am obiectat când el mi‑a cuprins sânii în palme. Seara urma să se ducă acasă la soția lui. Pentru ca strategia pe care o pusesem la cale cu atâta grijă să continue, cel mai bine era să‑l trimit acasă la ea gândindu‑se la mine. Un burete îmbibat în sulfat de chinină – procurat de sora mea mai mică, măritată – stătea de veghe înăuntrul meu, protejându‑mă de o sarcină nedorită. Nici măcar o dată nu m‑am întâlnit cu Archie fără să mă fi pregătit înainte în acest mod, dar deocamdată, precauțiile mele se dovedeau de prisos. El mi‑a tras cuminte fusta înapoi în jos, netezindu‑i pliurile, pe urmă s‑a ridicat în picioare și s‑a întors la masa de lucru.

Aproape în clipa în care s‑a întors la scaunul lui, în birou a intrat Agatha. A bătut ușor cu degetele în ușă, deschizând‑o în același timp. Tocurile ei subțiri nu se auzeau mai deloc pe covor. La treizeci și șase de ani, părul arămiu al Agathei devenea castaniu. Era cu câțiva centimetri mai înaltă decât mine și cu aproape zece ani mai mare.

– Agatha, a rostit Archie pe un ton sever. Ai fi putut să bați.

– Of, Archie. Asta nu‑i o cabină de probă. Pe urmă s‑a întors spre mine.

– Miss O’Dea. Nu mă așteptam să te găsesc aici.

Strategia lui Archie fusese dintotdeauna să mă ascundă la vedere. Eram invitată cu regularitate să particip la sindrofii și chiar să petrec sfârșituri de săptămână în casele familiei Christie. În urmă cu șase luni, Archie ar fi căutat măcar o scuză pentru prezența mea în biroul lui. Stan mi‑a împrumutat‑o pe Nan ca să stenodactilografieze ceva, ar fi putut spune. Stan era șeful meu de la Imperial British Rubber Company. Era prieten cu Archie, dar nu împrumuta niciodată nimic nimănui.

De data aceasta, Archie nu a oferit nici cea mai mică explicație a prezenței mele acolo, unde în mod normal nu aș fi avut ce căuta. Agatha a ridicat din sprâncene când și‑a dat seama că soțul ei nu se sinchisise cu obișnuitul subterfugiu. Și‑a recăpătat apoi calmul și mi s‑a adresat personal.

– Ia te uită, a zis, arătând cu degetul mai întâi la ținuta ei, apoi la a mea. Suntem gemene.

M‑am străduit din răsputeri să nu‑mi duc mâna la față. Roșisem cumplit. Dacă ar fi intrat cu două minute mai devreme? Ar fi pretins ignoranța în ciuda tuturor dovezilor, la fel de stăruitor cum o făcea acum?

– Da, am spus eu. Da, așa este, suntem.

În acel sezon, aproape toate femeile din Londra erau gemene, aceleași haine, același păr lung până la umeri. Însă taiorul Agathei era un Chanel autentic, iar perlele ei nu erau false. Ea nici nu observa, probabil, aceste discrepanțe, iar dacă le observa, nu o făcea cu vreo urmă de dispreț. Nu era genul acela de persoană, o virtute care s‑a întors împotriva ei, în ceea ce mă privește. Agatha nu a obiectat niciodată față de intrarea în cercurile ei sociale a unei fiice de funcționar, o amărâtă de secretară.

– Este prietenă cu fiica lui Stan, îi spusese Archie.

Excelentă jucătoare de golf.

Aceasta a fost singura explicație de care Agatha a avut vreodată nevoie.

Ce spun criticii despre Misteriosul caz Christie

„Misteriosul caz Christie este o carte minunată. Un roman uluitor de inteligent, ce reușește să fie deopotrivă o foarte bună narațiune polițistă și o poveste profund înduioșătoare despre dragostea pierdută și numeroasele căi prin care suferința poate modela caracterul unui om. Plină de răsturnări de situație neașteptate și magistral scrisă, cartea oferă un răspuns genial la o întrebare care i-a obsedat ani de-a rândul pe cititori: Ce s-a întâmplat cu Agatha Christie în zilele dispariției sale? Nina de Gramont preia această intrigă și o întrețese într-o tapiserie elaborată și fascinantă.“ (Kristin Hannah, autoarea bestsellerului Privighetoarea)

„Misteriosul caz Christie este un roman desăvârșit, care oferă o fascinantă perspectivă istorică asupra dispariției senzaționale și inexplicabile a Agathei Christie, o intrigă polițistă multistratificată și profund satisfăcătoare, precum și o emoționantă, tulburătoare poveste despre iubire, pierdere, răzbunare și izbăvire – totul excepțional scris.“ (Paula McLain, autoarea bestsellerului Soția din Paris)

Despre Nina de Gramont

Nina de Gramont trăiește în zona de coastă a statului Carolina de Nord, alături de soțul ei, scriitorul David Gessner. Predă la Universitatea din Wilmington, Carolina de Nord, și este aproape întotdeauna însoțită de cei doi câini ai ei.

Este autoarea cărților de succes Meet Me at the River, Every Little Thing in the World, Gossip of the Starlings, The Last September și The Distance from Me to You. Misteriosul caz Christie (The Christie Affair) este cel mai recent roman al ei.