A.J.R. Waterston
Citește un fragment în avanpremieră din „Până nu se răcește cafeaua” de Toshikazu Kawaguchi
Până nu se răcește cafeaua de Toshikazu Kawaguchi este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția „Buzz Books”. În romanul său de debut, Kawaguchi, aduce în scenă personaje complexe, convingătoare, emoții intense și o viziune particulară asupra vieții și destinului.
Pe o alee dosnică din Tokyo, într-un subsol răcoros, se află o micuță cafenea în care, de mai bine de o sută de ani, se servește o cafea pregătită cu artă. Clienții sunt mai mereu aceiași, ocupă mereu aceleași locuri și își petrec timpul în același fel. Dar tihna și cafeaua nu sunt singurele experiențe pe care cafeneaua le are de oferit.
Citește și: Precomandă romanul „Până nu se răcește cafeaua” de Toshikazu Kawaguchi cu 25% reducere!
Dacă te așezi pe un anumit scaun, poți să te întorci în timp, într-un moment anume. Există însă anumite reguli. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răcește, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Atunci, la ce bun să te mai întorci acolo? se întreabă rând pe rând personajele care decid să facă scurta călătorie.
Adevărul este că refacerea momentului, recuperarea unui gest, a unui cuvânt ratat în trecut schimbă fundamental ceva: modul de înțelegere, de raportare la prezentul neschimbat, valorizarea unui om, a unei relații, poate a întregii vieți. Există încă șansa de a schimba viitorul.
Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba japoneză și note de Iolanda Prodan
– E târziu. Trebuie să plec, spuse încet bărbatul, aproape nedeslușit, ridicându‑se precipitat de pe scaun și întinzând o mână spre troler.
– Ce‑ai spus? întrebă tânăra, privindu‑l cu o grimasă care îi trăda șocul, chiar dacă bărbatul nu‑i ceruse să se despartă.
După aproape trei ani de relație, o chemase la întâlnire, spunându‑i că voia să discute ceva foarte important cu ea: o anunță din senin că, peste doar câteva ore, îi decola avionul spre America – pleca să lucreze la o companie. Tânăra presimțise că „discuția foarte serioasă“ avea să fie despre despărțire, dar abia când îl auzi, își dădu seama că făcuse o greșeală presupunând și sperând că o va cere de soție.
– Ce nu înțelegi? întrebă bărbatul absent, evitându‑i privirea.
– Îmi faci o favoare și îmi explici ce se întâmplă? se răsti tânăra – ce ura el cel mai mult pe lumea asta.
Cafeneaua de la subsolul clădirii în care își dăduseră întâlnire nu avea ferestre. Șase lustre cu abajur atârnate de tavan și o lampă prinsă pe peretele de lângă intrare luminau cafeneaua într‑o nuanță retro, de sepia. Dacă nu aveai ceas, nu știai dacă afară era zi sau noapte. Trei orologii vechi tronau pe un perete, dar limbile de pe cadrane arătau trei ore diferite. Clienții care treceau pentru prima oară pragul cafenelei nu știau dacă poziția acelor fusese intenționat schimbată sau dacă orologiile pur și simplu erau stricate. Nedumeriți, nu le rămânea decât să‑și verifice propriile ceasuri. Nici bărbatul nu făcu excepție de la regulă: în timp ce se uita la ceasul de la mână, se scărpină deasupra sprâncenei drepte, țuguindu‑și ușor buza de jos.
– Nu‑mi vine să cred! răbufni tânăra ridicând glasul, exasperată de expresia de pe chipul bărbatului. De ce faci fața asta ca și cum ești singurul care suferă?
– Nu‑i adevărat, răspunse tânărul cu mult calm.
– Ba da! Te‑am văzut!
Țuguind iar buza în jos, bărbatul întoarse privirea și nu spuse nimic.
– Ce urmărești, de fapt? Vrei să mă faci pe mine să‑ți cer să ne despărțim, așa e? se răsti tânăra, scoasă din sărite de indiferența lui.
Uimit de reacția ei intempestivă, bărbatul făcuse ochii mari. Tânăra întinse o mână spre ceașca de pe masă. Gustul dulce al cafelei reci îi aruncă emoțiile și mai adânc în prăpastia disperării.
Bărbatul se uită din nou la ceasul de la mână. De îndată ce calculă cât timp mai avea până la ora îmbarcării în avion, începu să se scarpine nervos deasupra sprâncenei drepte: trebuia să plece din cafenea cât mai repede cu putință. Văzându‑l atât de preocupat doar de propriul său timp, femeia se înfurie, izbind cu putere ceașca pe farfurioară.
Zdrăngănitul puternic al celor două îl făcu pe bărbat să tresară. Degetele care până atunci îl scărpinaseră deasupra sprâncenei drepte începură să‑i treacă agitate prin păr. Trase scurt dar adânc aer în piept și se lăsă ușor pe scaunul din fața femeii. Când ochii li se întâlniră, brusc chipul tinerei se însenină. Surprinsă de schimbare, femeia își lăsă timidă ochii în jos, privindu‑și degetele împreunate pe genunchi. Cel care până mai adineaori fusese atât de preocupat doar de timpul său, nu o mai așteptă să‑și ridice privirea și începu să vorbească.
– Ascultă…
Cuvintele mormăite și evazive făcură loc unui ton clar și hotărât.
– La urma urmei, de ce să nu pleci? îi tăie ea vorba, ca și cum nu voia să audă următorul lui cuvânt.
Cu capul lăsat în jos, cea care ceruse o explicație refuza acum s‑o asculte. Luat prin surprindere de reacția ei, bărbatul încremeni, de parcă și timpul se oprise în loc.
– Trebuie să pleci, nu‑i așa? îl întrebă cu glas de copilă alintată și îndrăzneață.
Nedumerit, bărbatul o privea confuz, neînțelegând ce voise să spună. Dându‑și seama cât de pueril și neplăcut fusese tonul din glasul ei, stânjenită, întoarse privirea, mușcându‑și buzele.
Bărbatul se ridică încet de pe scaun, fără să facă zgomot.
– Scuzați‑mă, spuse cu glas stins chelneriței de după tejghea. Nota de plată, vă rog.
– Eu mai rămân, zise femeia punând o palmă peste bonul după care bărbatul întinse mâna.
Voia să‑i spună că ea va plăti consumația, dar bărbatul trase repede bonul de sub palma ei și se îndreptă spre casa de marcat.
– Plătesc pentru amândoi.
– Ți‑am spus că plătesc eu! replică iritată femeia.
CE SPUN CRITICII DESPRE PÂNĂ NU SE RĂCEȘTE CAFEAUA
„Până nu se răcește cafeaua poate că explorează un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limitează în mod inventiv mecanica deplasării în timp la durata unei cafele și asta îi dă mai multă semnificație.“ (Chicago Review of Books)
„Țesând cu inteligență fire fantastice în ceea ce se dovedește a fi o poveste captivantă, Kawaguchi construiește suspansul scenă cu scenă, alegându-și cu grijă cheile narative.“ (The Arts Fuse)
„Emoționant, straniu și plin de nostalgie.“ (Huffpost)
„Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienții care se așază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răcește.“ (Star Tribune)
„Kawaguchi pune la punct un sistem de deplasare în timp nesofisticat, de o frumoasă simplitate. Acest roman fantastic fermecător este despre descoperirea fericirii în ciuda trecutului pe care vrem cu disperare să-l revizuim.“ (The Harvard Crimson)
„Kawaguchi are o abilitate fără cusur de a găsi o vibrație emoțională care durează. Romanul întrețese ceea ce pare la început doar o escapadă bizară cu dilemele iubirii și pierderii, familiei și libertății, vieții și morții.“ (The Christian Science Monitor)
„O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorința personajelor de a se agăța de trecut. Această poveste minunată va emoționa cititorii.“ (Publishers Weekly)
„O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poți să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.“ (The Sydney Morning Herald)
„O poveste despre relațiile umane, despre ocaziile ratate și despre puterea durabilă a iubirii.“ (The Gryphon)
„Plin de suflet, narat într-o construcție de cuvinte inteligentă, cu o desfășurare convingătoare a relațiilor dintre personaje.“ (Books and Bao)
„Călătoria în timp și cultura cafelei produc împreună o licoare de înțelepciune în romanul captivant al lui Toshikazu Kawaguchi.“ (The Christian Science Monitor)
DESPRE TOSHIKAZU KAWAGUCHI
Toshikazu Kawaguchi s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor și scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, Până nu se răcește cafeaua (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câștigat Marele Premiu la ediția a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor. Filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula a avut premiera în 2018. Kawaguchi a revenit la subiectul romanului său într-o nouă carte, intitulată Până nu se răcește cafeaua. Povești din cafenea.
