Citește un fragment în avanpremieră din „Până nu se șterg amintirile”, de Toshikazu Kawaguchi
Până nu se șterg amintirile, de Toshikazu Kawaguchi este noua apariție editorială Litera, colecția Folio. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro
Până nu se şterg amintirile, al treilea roman din seria Până nu se răceşte cafeaua, îi poartă pe cititori într-o altă cafenea, care aparţine însă aceleiaşi familii Tokita, deţinătoarea harului de a-i trimite în trecut sau în viitor pe acei clienţi a căror împăcare depinde de câteva cuvinte pe care le pot schimba cu cei dragi la o cafea, în răstimpul scurt pe care-l au la dispoziţie până când cafeaua se răceşte.
La poalele muntelui Hakodate din nordul Japoniei, cafeneaua Donna Donna este celebră pentru panorama fermecătoare asupra portului Hakodate. Dar asta nu e totul. La fel ca încântătoarea cafenea Funiculi Funicula din Tokyo, Donna Donna oferă clienţilor săi experienţa excepţională de a călători în timp.
Pe lângă reîntâlnirea câtorva feţe familiare din precedentele romane ale lui Toshikazu Kawaguchi, cititorii vor face cunoştinţă cu alte personaje şi cu alte patru poveşti emoţionante. O fiică îşi învinuieşte părinţii pentru că au murit şi au lăsat-o singură. Un comediant suferă încă pentru pierderea iubitei lui soţii. O soră mai mare este copleşită de durerea pierderii. Un tânăr îşi descoperă dragostea pentru prietena din copilărie atunci când este prea târziu.
Regulile călătoriei în timp sunt cele deja cunoscute. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răceşte, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat.
Până nu se şterg amintirile este o invitaţie la o cafea alături de câteva personaje ale căror poveşti ne vor încălzi inimile şi ne vor aduce un strop de înţelepciune. Pentru a treia oară, Kawaguchi ne pune întrebarea: ce-ai vrea să schimbi dacă ai călători în trecut şi ai şti că nu poţi să schimbi prezentul?

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE IOLANDA PRODAN
„– De ce ești în Hokkaido‐?! se aude glasul disperat al lui Tokita Kei din receptorul telefonului.
– Calmează‐te!
După paisprezece ani, Tokita Nagare aude vocea soției sale. Nagare locuiește acum în orașul Hakodate din insula Hokkaido.
Orașul e plin de clădiri cu arhitectură occidentală, construite la începutul secolului XX. Majoritatea caselor ce împestrițează peisajul orașului au o particularitate: parterul este construit în stil japonez, în timp ce etajul e în stil occidental. Zona Motomachi, de la poalele muntelui Hakodate, este o renumită destinație turistică, unde găsești fosta clădire a consiliului municipal, un stâlp de telegraf rectangular, cel mai vechi din Japonia, și depozitele din cărămidă roșie din port.La capătul celălalt al firului e Kei, în cafeneaua Funiculi Funicula din To‐kyo‐, care te poate trimite într‐o călătorie în timp. Ca să‐și poată întâlni fiica, a călătorit din trecut peste cincisprezece ani în viitor. Are la dispoziție foarte puțin timp, până se răcește cafeaua. Departe de capitală, în Hokkaido‐, Nagare nu știe cât de mult s‐a răcit cafeaua soției sale, de aceea, trebuie să fie foarte scurt.
– Nu am timp să‐ți explic de ce sunt acum în Hokkaido. Ascultă‐mă cu atenție.
– Ha? Cum adică nu ai timp?
Kei știe foarte bine că nu are mult timp la dispoziție.– Tu nu ai timp? Eu sunt cea care nu are timp! îi răspunde, nervoasă.
– Ia spune‐mi: vezi o fată ce arată ca o elevă de gimnaziu?
– Elevă la gimnaziu? Da, este. A fost aici și în urmă cu două săptămâni. Mi‐a spus că a venit din viitor ca să facă o fotografie cu mine.
Pentru Kei au trecut două săptămâni, pentru Nagare episodul s‐a întâmplat în urmă cu 15 ani. Nu‐și permite să greșească, dar e conștient că s‐ar putea ca în cafenea să fie altă fată. Trebuie să fie sigur că cea din fața lui Kei e fiica lor.
– Are ochii mari, rotunzi și un pulover pe gât?
– Exact. Ce‐i cu ea?
– Calmează‐te și ascultă‐mă cu atenție. Ai ajuns din greșeală în viitor, peste cincisprezece ani.
– Ce‐ai zis? Ți‐am spus că nu te aud bine!
Tocmai când se pregătește să‐i spună ce e mai important, o pală puternică de vânt le bruiază convorbirea, și nu se mai poate înțelege cu Kei. Bărbatul nu are timp, trebuie să se grăbească.
– Fata care e în fața ta…, ridică glasul Nagare.
– Ce‐ai zis? Fată? Așa, ce e cu ea?
– E fiica noastră!
– Ce‐ai spus?
În telefonul lui Nagare se face brusc liniște și se aude bătaia pendulului din mijlocul cafenelei Funiculi Funicula: dong, dong.
Bărbatul oftează scurt și începe să‐i explice calm.
– Ai vrut să călătorești peste zece ani în viitor și crezi că fata noastră are zece ani, dar, din greșeală, ai călătorit peste cincisprezece ani. Trebuia să ajungi peste zece ani, la ora cincisprezece, dar tu ai ajuns peste cincisprezece ani, la ora zece. Uită‐te bine la pendulul din mijloc: arată ora zece, nu?– A, da, răspunde Kei cu glas stins.
– Am aflat asta de la tine când te‐ai întors, începe Nagare să vorbească repede. Acum suntem în Hokkaido, pentru motive pe care nu le detaliez în momentul ăsta. Încearcă să înțelegi că nu este timp pentru explicații. În orice caz… Brusc, se oprește, trage aer în piept și continuă pe un ton blând. Cum spuneam, nu ai mult timp la dispoziție. Așa că privește‐o cu atenție. Fata noastră a crescut mare și frumoasă. Întoarce‐te repede la prezentul tău. Nagare închide telefonul. În fața sa vede toată colina ce coboară către port și oceanul albastru. Se răsucește pe călcâie și intră în cafenea.Ding‐dong!
Hakodate e un oraș așezat pe mai multe coline.
Nouăsprezece dintre ele au nume – Nijukken zaka se întinde de la cel mai vechi stâlp de telegraf din Japonia; Hachimanzaka, din apropierea depozite‐
lor de cărămidă roșie din zona golfului Hakodate, o zonă turistică renumită; Uomizaka și Funamizaka pornesc din fața docului Hakodate; Asarizaka și Aoyagizaka duc către Yachigashira.Printre cele nouăsprezece coline este una pe care turiștii nu o cunosc. Fiindcă nu are un nume, localnicii i‐au spus Nanashizaka, sau colina fără nume. Cafeneaua în care lucrează Nagare e la mijlocul colinei Nanashizaka.
În localul care se numește Donna Donna se află un scaun despre care s‐a răspândit o legendă urbană misterioasă.
Se spune că dacă te așezi pe acel scaun, poți să călătorești în timp și să te întorci la ziua pe care ți‐o dorești. Există însă câteva reguli foarte stricte.
Prima regulă: chiar dacă te întorci în trecut, nu‐i vei putea întâlni pe cei care niciodată nu au trecut pragul cafenelei.
A doua regulă: chiar dacă te întorci în trecut, orice ai face, nu vei putea schimba prezentul.
A treia regulă: pe scaunul care te trimite înapoi în trecut stă un client care are întotdeauna prioritate; ai voie să te așezi doar după ce s‐a ridicat el de pe scaun.A patra regulă: atât timp cât ești în trecut, îți este interzis să te ridici de pe scaun.
A cincea regulă: te poți întoarce în trecut doar după ce ți se toarnă cafea în ceașcă; ai voie să zăbovești în trecut până nu se răcește cafeaua.
Povestea misterioasă nu se termină cu cele cinci reguli foarte stricte.
Zvonurile despre legenda urbană s‐au răspândit, încât și în ziua de azi clienții continuă să vină la cafenea, ca și cum nu le‐ar păsa de regulile greu de respectat.”

CE SPUN CRITICII DESPRE PÂNĂ NU SE ȘTERG AMINTIRILE
„Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi.” Library Journal
„Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienţii care se aşază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răceşte.” Star Tribune
„Kawaguchi are o abilitate fără cusur de a găsi o vibraţie emoţională care durează. Romanul întreţese ceea ce pare la început doar o escapadă bizară cu dilemele iubirii şi pierderii, familiei şi libertăţii, vieţii şi morţii.” The Christian Science Monitor
„O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorinţa personajelor de a se agăţa de trecut.” Publishers Weekly
„O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poţi să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.” The Sydney Morning Herald
„Plin de suflet, narat într-o construcţie de cuvinte inteligentă, cu o desfăşurare convingătoare a relaţiilor dintre personaje.” Books and Bao
„O poveste despre relaţiile umane, despre ocaziile ratate şi despre puterea durabilă a iubirii.” The Gryphon

DESPRE TOSHIKAZU KAWAGUCHI
Toshikazu Kawaguchi s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor şi scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, Până nu se răceşte cafeaua (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câştigat Marele Premiu la ediţia a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea s-a vândut în peste 2,5 milioane de exemplare şi a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor. Filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula a avut premiera în 2018. Succesul uriaş al romanului său l-a determinat pe Kawaguchi să scrie două continuări, care s-au bucurat de aceeaşi primire entuziastă din partea publicului.