LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din ,,Powerless” de Lauren Roberts

Citește un fragment în avanpremieră din ,,Powerless” de Lauren Roberts

,,Powerless. Jocul” de Lauren Roberts este noua apariție editorială Litera, colecția Moon Light. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Numai cei ieșiți din comun își au locul în regatul Ilya ‒ Elitele excepționale, cu puteri care mai de care.

Puterile de care aceste Elite se bucură de zeci de ani le-au fost lăsate cu bunăvoință de molimă, deși nu toți au fost într-atât de norocoși încât să supraviețuiască bolii pentru a se bucura de beneficii. Cei născuți Obișnuiți sunt fix asta: oameni obișnuiți. Și, când regele a hotărât ca toți Obișnuiții să fie alungați pentru a păstra pură societatea lui de Elite, lipsa unei abilități devine, dintr-odată, un mare păcat ‒ făcând ca Paedyn Gray să ajungă infractoare fără voie și hoață de nevoie.

Supraviețuirea în mahalale ca Obișnuit nu este un lucru ușor, și Paedyn știe asta mai bine decât majoritatea oamenilor. Antrenată de tatăl ei încă de când era mică să fie atentă la tot ce are în jur, Paedyn se dă drept Clarvăzătoare în orașul aglomerat, amestecându-se cu Elitele cât de bine posibil, în încercarea de a rămâne în viață și de a se ține departe de belele. Ceea ce e mult mai ușor de zis decât de făcut.

Când Paedyn îl salvează, fără să știe cu cine are de-a face, pe unul dintre prinții regatului Ilya, se trezește prinsă fără voie în Întrecerile Epurării. Brutala competiție are ca scop etalarea puterilor Elitelor ‒ exact ceea ce lui Paedyn îi lipsește. Dacă probele și adversarii din competiție nu reușesc să o ucidă, cu siguranță o va face prințul ‒ de care ea încearcă să își ferească inima ‒ odată ce va afla ce este: o Obișnuită.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE IRINA STOICA

Capitolul 1
Paedyn


Lichid vâscos, cald mi se prelinge pe braț.

Sânge.

Ciudat, nu‑mi amintesc ca gardianul să mă fi atins cu sabia înainte ca pumnul meu să se fi întâlnit cu fața lui. Cu toate că era un Fulger, pare‑se că nu a reușit să se miște mai repede decât mâna mea dreaptă cu care l‑am pocnit drept în falcă.

Mirosul de funingine îmi înțeapă nările, făcându‑mă să îmi acopăr tare nasul cu mâna mea murdară ca să înăbuș strănutul.

„Ar fi patetic să fiu prinsă așa.“

Când mă asigur că nasul meu nu va alerta gărzile imperiale care bântuie pe sub ascunzătoarea mea, îmi pun mâna înapoi pe zidul murdar de care sunt lipită cu spatele, în timp ce picioarele‑mi sunt bine înfipte de cealaltă parte. După ce respir atât de adânc, că aproape mă înec cu funingine, îmi reiau încet urcușul. Cu coapsele arzându‑mi aproape la fel de tare ca nasul, îmi forțez corpul să continue cățărarea în timp ce‑mi înăbuș strănutul.

Urcatul pe un horn nu e tocmai cum mi‑am imaginat că o să‑mi petrec seara. Spațiul mic mă face să asud, și îmi înăbuș frica înainte să mă chinuiesc să ajung la capătul culoarului îngust, dornic să înlocuiesc pereții glazurați cu funingine cu noaptea plină de stele. Când capul mi se ițește în sfârșit în vârf, inspir lacomă aerul lipicios, apoi ies și sunt numaidecât bombardată de un nou amestec de mirosuri mult mai neplăcute decât duhoarea funinginii lipite de trupul meu, de haine și de păr. Sudoare, pește, condimente și sunt sigură că și un anumit tip de fluid corporal se amestecă și creează aroma ce împresoară aleea Loot.

Balansându‑mă în vârful hornului, îmi forțez ochii înspre acoperișul învăluit în umbră, ca să îmi verific brațul lipicios. Aproape că uitasem să‑l verific fără ca obișnuita durere mușcătoare care însoțește șuierul sabiei să‑mi amintească să o fac.

Smulg o bucată de material din bluza asudată ce‑mi atârnă pe lângă trup și îmi tamponez cu ea tăietura.

„Adena o să mă ucidă că i‑am distrus cusăturile. Din nou.“

Mă mir că nu simt familiara tresărire de durere când îmi frec brațul cu materialul aspru, ștergându‑mi nerăbdătoare lichidul lipicios. Și atunci simt mirosul.

„Miere.“

Aceeași miere ce provine de pe melcișorii dulci și care mi se scurge din numeroasele buzunare ale vestei mele zdrențuite și mi se prelinge pe braț – am confundat‑o cu sângele. Oftez și‑mi dau ochii peste cap.

Însă e o surpriză binevenită. Chiar și mierea în care îmi sunt înmuiate hainele e mai bună decât să încerc să le spăl de sânge.

Trag adânc aer în piept și privesc înspre clădirile degradate și gata să se prăbușească luminate slab de felinarele care pâlpâie, răsfirate de‑a lungul străzii. Aici, în mahala, nu prea există electricitate, dar regele, în generozitatea lui, s‑a îndurat să ne dea câteva felinare. Mulțumită Volților și Învățaților care și‑au folosit abilitățile pentru a crea o rețea electrică rezistentă, trebuie să fac eforturi excepționale ca să rămân în umbră.

Pe măsură ce te depărtezi de mahalale, rândurile de magazine și de case încep încetișor să își îmbunătățească starea și dimensiunea. Cocioabele devin case, casele devin conace, conducând spre cea mai intimidantă clădire dintre toate. Mijindu‑mi ochii în beznă, abia dacă detectez contururile turnurilor castelului regal și cupola înclinată a Arenei Bolului, aflată alături.

Ochii îmi revin asupra străzii largi care se întinde sub mine, studiind clădirile dărăpănate din împrejurimi. Aleea Loot este chiar inima mahalalelor, pompând criminalitate și bișniță în tot orașul. Urmăresc din priviri zecile de alei și străzi care se ramifică din ea și mă pierd în labirintul neputincios ce reprezintă orașul, înainte de a ofta și de a zâmbi slab înspre strada familiară de sub mine.

Acasă. Într‑un fel. Tehnic vorbind, acasă implică să ai un acoperiș deasupra capului.

„Dar e mult mai amuzant să privești stelele decât să te holbezi la un tavan.“

Știu despre ce vorbesc, dacă ținem cont că aveam un tavan la care să mă holbez în fiecare noapte, pe vremea când nu aveam nevoie de stele ca să îmi țină companie.

Privirea‑mi trădătoare se îndreaptă înspre oraș până în zona unde știu că se află fosta mea casă, înghesuită între străzile Merchant și Elm. Acolo unde membrii unei familii mici și fericite stau probabil în jurul mesei, la cină, râzând și povestindu‑și fiecare cum i‑a fost ziua…

Aud o bufnitură, urmată de un murmur de voci care mă smulg din gândurile‑mi amare. Mă încordez ca să ascult, dar nu pot să disting decât vocea groasă, înăbușită aparținându‑i străjerului pe care cu atâta amabilitate l‑am eliberat de îndatoriri ceva mai devreme.

– … A venit chiar în spatele meu, tiptil ca un șoarece, și pe urmă… mă trezesc cu o bătaie pe umăr și un pumn în față.

De pe coșul de fum urcă o voce de femeie, iritată și stridentă:

– Ești un Fulger, pentru numele molimei, n‑ar trebui să fii rapid sau ceva de genul? Femeia inspiră adânc. Măcar i‑ai văzut fața înainte să‑i îngădui să fure de la mine? Din nou?

– Nu i‑am văzut decât ochii, mormăie străjerul. Albaștri. Foarte albaștri.

Femeia pufnește iritată.

– Că mult mă mai ajută. Stai să opresc fiecare persoană de pe aleea Loot ca să văd dacă se potrivește descrierii tale foarte grăitoare, gen „foarte albaștri“.

Despre autoare

Atunci când LAUREN ROBERTS nu scrie despre lumi fantastice și legături amoroase amuzante, poate fi găsită în pat citind despre ele. Lauren a trăit toată viața în Michigan, ceea ce o face să fie foarte familiarizată cu gropile din asfalt, zăpada și diverse activități pe lac.
Are hobby-urile unei bunici și ale unui copil: tricotat, laser tag, jocuri de cuvinte și cărți de colorat. Powerless este primul ei roman și speră să aibă privilegiul de a scrie cuvinte frumoase pentru tot restul vieții.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.