Citește un fragment în avanpremieră din ,,Reckless. Urmarirea” de Lauren Roberts

,,Reckless. Urmarirea” de Lauren Robertsa este noua apariție editorială Litera, colecția Moon Light. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

VOLUMUL DOI DIN TRILOGIA-FENOMEN POWERLESS

Regatul Ilya este complet răvășit… După ce a reușit să scape cu viață din Întrecerile Epurării, Paedyn Gray, o fată Obișnuită, l-a ucis pe rege și a stârnit mișcări ale Rezistenței în întregul ținut. Acum, ea fuge de singura persoană în brațele căreia ar fi vrut să se adăpostească.

Kai Azer este noul Executant al regatului Ilya, loial fratelui său Kitt, devenit rege după moartea tatălui lor. El a jurat să o găsească pe Paedyn și să o aducă înapoi, pentru a fi trasă la răspundere pentru fapta ei, așa că pleacă în căutarea ei, hotărât să își ducă misiunea la bun sfârșit.

De-a lungul nemilosului deșert Pârjol și în inima ostilului oraș Dor, Kai o vânează pe Paedyn, deși ar fi preferat să nu fie nevoit să o facă. Însă, într-un oraș lipsit de Elite, raportul dintre vânător și vânat se schimbă ‒ și lupta dintre datorie și dorință se dovedește de-a dreptul mortală.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE IRINA STOICA

Sângele meu e util doar dacă reușește să rămână la mine în corp. Mintea mea e utilă doar dacă reușește să nu o ia razna. Inima mea este utilă doar dacă reușește să nu se frângă.

„Ei bine, se pare că am devenit complet inutilă, în cazul acesta.” Îmi trec privirea peste plăcile de lemn ale podelei de sub picioarele mele, parcurgând lemnul uzat. Simpla vedere a podelei familiare mă face să mă simt inundată de amintiri și mă chinuiesc să alung din fața ochilor imaginile picioarelor mici așezate deasupra celor în cizme pe măsură ce ele intră în ritmul unei melodii familiare. Clatin din cap, încercând să mă scutur de amintire, cu toate că îmi doresc cu disperare să pot zăbovi în trecut, de vreme ce prezentul nu este tocmai plăcut momentan.

„… 16, 17, 18…” Zâmbesc, ignorând durerea care îmi pișcă pielea. „Te-am găsit.”

Mersul îmi este nesigur și rigid, mușchii dureroși chinuindu-se la fiecare pas către podeaua aparent normală. Mă las în genunchi, mușcându-mi limba din pricina durerii, și zgârii lemnul cu degetele cu pete de sânge pe care mă străduiesc să le ignor.

Podeaua pare a fi la fel de încăpățânată ca mine, refuzând să se urnească. I-aș fi admirat reziliența dacă n-ar fi fost o afurisită de placă de lemn.

„N-am timp pentru asta. Trebuie să ies de aici.”

Un sunet plin de frustrare mi se smulge din gât înainte să clipesc spre podea, răbufnind:
– Aș fi putut să jur că ești ascunzătoarea secretă. Nu ești a nouăsprezecea placă dinspre ușă?
Mă holbez la lemn înainte ca un râset isteric să-mi alunece de pe buze și îmi las capul pe spate, clătinându-l în vreme ce privesc spre tavan.
– Pe toate moliile, acum vorbesc cu podeaua, mormăi, încă o dovadă că îmi pierd mințile.

Deși nu e ca și cum aș avea cu cine altcineva să vorbesc.
Au trecut patru zile de când m-am împiedicat înapoi în casa copilăriei mele, bântuită și pe jumătate moartă. Și, cu toate astea, atâta mintea, cât și trupul îmi sunt departe de a se fi vindecat.

O fi fentat moartea la fiecare vânturare de sabie a regelui, dar tot a reușit să ucidă o parte din mine în acea zi de după proba finală a Încercărilor. Cuvintele lui au tăiat mai adânc decât ar fi putut să o facă sabia lui, spintecându-mă cu fulgerări de adevăr în timp ce se juca cu mine, mă hărțuia, îmi vorbea despre moartea tatălui meu, cu buzele curbate de un zâmbet.

„Nu vrei să știi cine l-a ucis pe tatăl tău?”

Un fior mi se prelinge pe gura spinării în timp ce vocea rece a regelui îmi răsună în craniu.

„Să spunem doar că prima ta întâlnire cu un prinț nu a fost așa cum când l-ai salvat pe Kai pe alee.”

Dacă trădarea poate fi o armă, a abătut-o asupra mea în acea zi, tăind lama boantă prin inima mea frântă. Scot o respirație tremurândă, îndepărtând gândurile spre băiatul cu ochi gri pătrunzători precum sabia pe care l-am văzut înfingând-o în pieptul tatălui meu cu atâta ani în urmă.

Clătinându-mă pe picioare, îmi las greutatea pe plăcile din vecinătate, studiind urechile după un scârțâit sugestiv, în timp ce mă învârtesc asupra celei de argint de pe degetul mare. Mă doare tot corpul și simt până și oasele mult prea fragile. Rănile cu care m-am ales după întrecerea finală și după lupta cu regele au fost îngrijite în grabă, rezultat al degetelor tremurătoare și al plânsetelor tăcute ce mi-au făcut ochii încețoșați și cusăturile neglijente.

După ce am șchiopătat din Arena Bolului către Aleea Loot, am intrat clătinându-mă în cocioaba albă pe care o numeam acasă și pe care Rezistența o considera sediul central. Dar am fost întâmpinată de pustietate. Chipurile cunoscute care umpleau camera secretă de sub picioarele mele dispăruseră, lăsându-mă cu nimic altceva în afară de durerea mea și de confuzie.

Eram singura – fusesem singură întotdeauna – rămasă să curețe dezastrul compus din corpul meu, creierul meu, inima mea sângerândă.

Lemnul de sub mine geme. Rânjesc.
Sunt din nou pe podea, căutând o rază care să dezvăluie o ascunzătoare tenebroasă de dedesubt. Clatin din cap spre mine însămi, mormăind:
– E a nouăsprezecea placă de lemn dinspre fereastră, nu dinspre ușă, Pae…

Mă lansez în beznă, cu degetele curbate în jurul mânerului nefamiliar al unui pumnal. Inima mă doare mai tare decât corpul și îmi doresc să simt în palmă mânerul unduitor din oțel al armei tatălui meu.

Dar am ales vărsarea de sânge în detrimentul sentimentelor când am aruncat dragul meu pumnal în gâtul regelui. Și singurul meu regret este că el l-a găsit, promițând să mi-l înapoieze înfipt în spatele meu.

Ochi albaștri goi clipesc către mine, reflectați în lama strălucitoare pe care o ridic spre lumină, speriindu-mă îndeajuns cât să îmi opresc gândurile încărcate de ură. Pielea îmi e presărată de creștături, acoperită de tăieturi. Înghit la vederea șiroiului care mi se coboară din lateralul gâtului, îmi trec degetele peste pielea întâmplată. Clătinând din cap, îmi strecur pumnalul în cizmă, îndepărtând odată cu el expresia-mi înspăimântată.

Observ un arc și tolba sa de săgeți ascuțite ascunse în compartiment și umbra unui zâmbet trist îmi străbate fața la amintirea tatălui meu învățându-mă să trag cu arcul, copacul noduros din spatele casei fiind unica mea țintă.

Petrecându-mi arcul și tolba pe după spate, cotrobăi printre celelalte arme ascunse în podea. După ce azvârl în rucsac câteva cuțite ascuțite de aruncat, care se alătură mâncării, păturii, bidoanelor de apă și cămășii mototolite pe care le băgasem la repezeală acolo, mă ridic anevoie.

Niciodată nu m-am simțit atât de delicată, de frântă. Gândul mă face să mă umplu de furie, mă face să-mi smulg un cuțit de la mijloc și să-mi doresc cu ardoare să îl azvârl în peretele uzat din lemn din fața mea. O durere sfâșietoare îmi cuprinde brațul ridicat când insemnul de deasupra inimii mele se întinde la mișcare.

O reamintire. O reprezentare a ceea ce sunt. Sau, mai curând, a ceea ce nu sunt.

„O de la Obișnuită.”

Trimit cuțitul în zbor, înfigându-l în lemn, cu dinții încleștați. Cicatricea înțeapă, bucurându-se de existența sa nesfârșită pe trupul meu.

„… Îmi voi lăsa amprenta asupra inimii tale, ca să nu uiți cine a frânt-o.”

Mă îndrept spre cuțit, gata să îl smulg din perete, când podeaua de sub mine scârțâie, atrăgându-mi atenția. Cu toate că știu că podelele șubrede nu sunt un lucru rar în casele din mahala, curiozitatea mă împinge să investighez.

„Dacă fiecare placă din podeaua ce scârțâie ar fi o ascunzătoare, podeaua noastră ar fi plină de ele.”

Lemnul se ridică, iar sprâncenele mele fac la fel, împungându-mi fruntea din pricina șocului. Scot un râset lipsit de amuzament când bag mâna într-o ascunzătoare despre a cărei existență nu știam.

„Ce naivă am fost să cred că Rezistența a fost singurul secret pe care tata l-a avut față de mine!”

Degetele îmi trec peste pielea uzată înainte de a scoate un caiet mare înfășurat cu hârtii ce amenință să se reverse. Răsfoiesc, recunoscând scrisul de mână dezordonat al unui medic.

CE SPUN CITITORII

„O poveste care nu poate fi descrisă decât ca fiind epică.“ ROSIE TALBOT, autoarea bestsellerului Sixteen Souls

„Un roman fantasy palpitant, cu o delicioasă poveste de dragoste“ M.A. KUZNIAR, autoarea bestsellerului Midnight in Everwood

DESPRE AUTOARE

Atunci când LAUREN ROBERTS nu scrie despre lumi fantastice și legături amoroase amuzante, poate fi găsită în pat citind despre ele. Lauren a trăit toată viața în Michigan, ceea ce o face să fie foarte familiarizată cu gropile din asfalt, zăpada și diverse activități pe lac.
Are hobby-urile unei bunici și ale unui copil: tricotat, laser tag, jocuri de cuvinte și cărți de colorat. Powerless este primul ei roman și speră să aibă privilegiul de a scrie cuvinte frumoase pentru tot restul vieții.