Citește un fragment în avanpremieră din „Regatul transcendent” de Yaa Gyasi

Regatul transcendent de Yaa Gyasi a apărut la Editura Litera în colecția „Clasici contemporani” și este un  roman despre credință, știință, religie, dragoste, un portret profund emoționant al unei familii de imigranți devastată de depresie, dependență și durere.

Gifty, o tânără de origine ghaneză, este doctorandă în neuroștiințe la Universitatea Stanford și studiază comportamentul șoarecilor în raport cu anticiparea recompensei. Altfel spus, încearcă să determine circuitele neuronale implicate în dependență și depresie. Nu întâmplător și-a ales această temă de studiu. Fratele ei a pierdut lupta cu dependența de droguri, iar mama este o victimă a depresiei.

Două tendințe par să se afle în conflict în conștiința lui Gifty. Pe de o parte, devotamentul pentru credința în care a fost crescută o face să evalueze și să reevalueze permanent rolul divinității în destinul omului, dar și propria relație cu Dumnezeu. Pe de altă parte, îi este tot mai evident că viața și miracolul conștiinței și al personalității umane depind de procese chimice și fizice a căror elucidare științifică formează obiectivul muncii sale. Și peste toate acestea, condiția de imigrant cu rădăcini într-o țară îndepărtată, amplificată de prejudecățile rasiste completează un roman complex, bogat în experiențe, emoții și semnificații.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Ioana-Marina Borțoi

De fiecare dată când mă gândesc la mama, văd în fața ochilor un pat dublu în care stă întinsă și o amorțeală exersată care umple încăperea. Luni la rând, a colonizat patul acela ca un virus, prima dată pe când eram copilă, apoi din nou, când eram studentă la doctorat. Prima dată, am fost trimisă în Ghana ca să aștept să se facă bine. Când eram acolo, mă plimbam prin Piața Kejetia cu mătușa mea, când m‑a luat de braț și a arătat cu de­getul. „Uite, un om nebun“, a zis ea în twi. „Vezi? Un om nebun.“

Am fost îngrozită. Mătușa mea vorbea atât de tare, iar bărbatul, înalt și cu cozile dreadlocks acoperite cu praf, era destul de aproape cât să ne audă. „Văd, văd“, am răspuns cu un șuierat grav. Bărbatul a mers mai departe pe lângă noi, mormăind în barbă în timp ce flutura din mâini, făcând gesturi pe care numai el le putea înțelege. Mătușa mea a dat din cap aprobator, mulțumită, și am continuat să mergem pe lângă hoardele de oameni adunați în piața aceea care îți stârnea agorafobia până când am ajuns la taraba unde aveam să ne petrecem restul dimineții încercând să vindem poșete contrafăcute. În cele trei luni pe care le‑am petrecut acolo, am vândut doar patru poșete.

Nici în ziua de azi nu înțeleg pe deplin de ce mi l‑a arătat mătușa pe bărbatul acela. Poate credea că în America nu sunt nebuni și că n‑am mai văzut nicio­dată unul. Sau poate se gândea la mama, la adevăratul motiv pentru care eram captivă în Ghana în vara aceea, asudând la o tarabă împreună cu o mătușă pe care abia dacă o cunoșteam, în timp ce mama se vindeca acasă, în Alabama. Aveam unsprezece ani și înțelegeam că mama nu e bolnavă, nu în felul în care eram obișnuită să văd că se îmbolnăvesc oamenii. Nu înțelegeam de ce boală trebuie să se vindece mama. Nu înțelegeam, dar înțelegeam. Iar stânjeneala mea față de gestul zgomotos al mătușii avea la fel de mult de‑a face cu înțelegerea mea pe cât avea cu bărbatul care trecuse pe lângă noi. Mătușa mea spunea: „Așa. Așa arată nebunia“. În schimb, ce am auzit eu a fost numele mamei. Ce am văzut eu a fost chipul mamei, neclintit ca apa unui lac, cu mâna pastorului odihnindu‑se blând pe fruntea ei, cu rugăciunea lui – un zbârnâit ușor care făcea încăperea să zumzăie. Nu sunt sigură că știam cum arată nebunia, dar până în ziua de azi, când aud cuvântul acesta, îmi închipui un ecran împărțit, cu bărbatul cu dreadlocks din Kejetia într‑o parte și cu mama zăcând în pat în cealaltă parte. Mă gândesc că în piață nu a reacționat absolut nimeni la bărbatul acela, nu de teamă sau de scârbă, nimic din toate astea, cu excepția mătușii mele, care voia să privesc. Omul acela era, mi se pare, cuprins de o liniște desăvârșită, chiar și în timp ce făcea gesturi sălbatice, chiar și în timp ce mormăia.

Însă mama, în patul ei, absolut nemișcată, era sălba­tică în lăuntrul ei.

Ce spun criticii despre Regatul transcendent

„Profund emoționant, acest al doilea roman al lui Yaa Gyasi se desfășoară în peisajul vast și fragil în care misterul lui Dumnezeu și certitudinile științei se întâlnesc. Prin stilul său precis și calculat, această carte devine o meditație extinsă asupra durerii, religiei și familiei…“ (The Boston Globe)

„Un roman puternic, complet lipsit de sentimentalisme, despre dragoste, pierdere, apartenență și credință, mai concentrat, dar la fel de îndrăzneț ca precursorul său, Drumul spre casă.“ (The Wall Street Journal)

Despre Yaa Gyasi

Yaa Gyasi s‑a născut în 1989 în Ghana și a crescut în Huntsville, Alabama. Este licențiată în limba engleză a Universității Stanford și are un masterat de la Iowa Writers’ Workshop, unde a obținut bursa Dean’s Graduate Research Fellowship. Primul ei roman, Drumul spre casă (Homegoing, 2016) a primit National Book Critics Circle Award pentru debut, PEN/Hemingway Award pentru debut și American Book Award. În anul 2020, a apărut cel de-al doilea roman al autoarei, Regatul transcendent (Transcendent Kingdom). Yaa Gyasi locuiește în Brooklyn.

De aceeași autoare: