Citește un fragment în avanpremieră din ,,Rescrie-ți destinul. Vindecarea traumelor moștenite” de Noémi Orvos-Tóth

,,Rescrie-ți destinul. Vindecarea traumelor moștenite” de Noémi Orvos-Tóth este noua apariție editorială Litera, colecția Introspectiv. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Traumele și credințele limitative ale strămoșilor își găsesc ecoul în viața noastră de zi cu zi, modelându-ne destinul ca o forță invizibilă

Atunci când începem să cercetăm cauza blocajelor, a anxietăților, a relațiilor nefericite și a eșecurilor noastre repetitive, adesea descoperim că evenimentele din propria viață nu reușesc să ne ofere o explicație adecvată. În aceste momente, merită să privim dintr-o perspectivă mai largă și să descoperim evenimentele din viața părinților noștri, a bunicilor sau chiar a generațiilor mai îndepărtate.

De cele mai multe ori, vom constata cu surprindere – după cum confirmă rezultatele cercetărilor moderne – că traumele și temerile nerezolvate ale strămoșilor noștri nu dispar odată cu moartea lor, ci trăiesc în noi. Persecuțiile din războaiele trecutului se reflectă în viața noastră sub forma depresiei, traumele deportărilor forțate se manifestă ca o permanentă neîncredere, pierderea legăturilor afective ale străbunicii rămase orfane se regăsește în eșecurile relațiilor noastre, iar povestea tăinuită a bunicului sinucigaș se reflectă în tulburările noastre de panică. Pentru mine, este clar acum că destinul fiecărui individ nu poate fi înțeles fără o perspectivă transgenerațională. Dacă dorim să scăpăm de simptomele chinuitoare sau să schimbăm modelele noastre comportamentale și emoționale deranjante, trebuie să aducem la lumină trecutul familiei noastre.

În această carte, îmi propun să ghidez cititorul printr-o călătorie de autocunoaștere transgenerațională, astfel încât să poată recunoaște și remedia relațiile emoționale negative și modelele de comportament moștenite din trecut. Avem de depășit multe bariere și temeri chiar și în cele mai simple situații – ne este teamă că, dacă ne arătăm cu adevărat, ne expunem criticii, judecății sau respingerii altora. NOÉMI ORVOS-TÓTH

Cei mai mulți oameni nu îndrăznesc să trăiască viața pe care, în adâncul inimii, ar dori să o trăiască. Spunem că nu avem posibilitatea, dar adesea, de fapt, nu avem curajul să o obținem, să o creăm. Pentru asta, pe de o parte, ar trebui să credem că suntem capabili, iar pe de altă parte, trebuie să ne ascultăm propria voce interioară, nu părerea altora. Ne străduim toată viața să îi satisfacem pe ceilalți, să nu gândească rău despre noi, să nu ne critice, să nu ne rănească, dar în tot acest timp ne trădăm pe noi înșine. De ce nu ne punem uneori întrebarea: Și ce dacă? Ce se întâmplă dacă ceva nu ne reușește, dacă cineva nu ne acceptă? Merită să renunțăm să trăim autentic doar pentru a nu fi răniți, pentru a nu fi respinși, pentru a nu decădea în ochii altora (ceea ce, cu siguranță, este inevitabil oricum)?

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE SIGISMUND IULIU FÜLÖP

DRAMA COPILULUI NEDORIT

Dar te‑ai născut
Și nu ești nici orb, nici tâmpit;
Dacă tot ești aici,
Nu te lăsa de nimeni oprit!
Müller Péter Sziámi,
„Dacă ai fi fost un prunc prevăzător“

În copilărie am ascultat de foarte multe ori cântecele lui Zsuzsa Koncz. Discul negru de vinil al pick‑upului se învârtea, iar noi fredonam împreună cu ea. Preferata mea era piesa numită „Te rog, mamă“, chiar și azi mi se face pielea găină când aud versificația genială a lui János Bródy. Un artist mare – poet, scriitor sau textier – știe tot atât de multe (sau mai multe) despre sufletul uman ca un psiholog, el având doar o abordare diferită. În refrenul cântecului, de pildă, se conturează marea întrebare a vieții fiecăruia dintre noi:

Nu te‑am rugat, știi bine,
Să‑mi dai viață de la tine.
Și înainte ca‑n pustiu de‑oi dispărea,
De ce exist să știu aș vrea.

De ce existăm? Cu ce scop am venit pe lume? Au vrut părinții mei să mă nasc? În anii ’80 încă nu bănuiam cât de mult o să caut ca psiholog răspunsul la această întrebare. În general, încă de la începutul muncii terapeutice mă străduiesc să aflu ce știe clientul despre evenimentele din jurul conceperii lui. Cine i‑au fost părinții? În ce relație erau, cum trăiau? A fost ceva planificat sau „s‑a întâmplat pur și simplu“, s‑a produs un „accident“, a venit pe lume ca urmare a unei sarcini – în asemenea cazuri graviditatea e mai mult o sarcină – nedorite?

Într‑un caz ideal, un copil vine pe lume în condiții sufletești și materiale propice ca urmare a unui angajament profund, a unei dorințe comune între doi oameni iubitori, cu personalități bine definite – dar viața ne desfată rar cu asemenea situații ideale.

Însă de ce conceperea noastră e un subiect atât de important? Cum acționează asupra viitorului nostru toate acele întâmplări de la începutul începuturilor? Evoluția noastră are loc prin interacțiunea dintre gene și mediu, iar primul mediu cu care intrăm în contact e chiar corpul mamei noastre. Mult timp s‑a crezut că în interiorul uterului are loc doar o evoluție corporală. În urmă cu numai câteva decenii – datorită cercetărilor moderne asupra nou‑născuților și tehnologiei pe bază de ultrasunete – a devenit clar: în această perioadă necercetată până atunci se‑ntâmplă lucruri foarte importante. Fetusul e prezent, atent, reacționează și mai ales învață. Își depozitează experiențele, deși sistemul său nervos e încă imatur. Corpul matern îi asigură alimentația, dar transmite și starea emoțională a mamei: dacă mama se simte bine, fetusul e îmbăiat în hormonii fericirii, dacă e tensionată, nervoasă, primește și el o parte din hormonii stresului. Aceste mesaje biochimice se transformă în urme de memorie, depozitate sub formă de senzații corporale, impresii viscerale, amintiri la nivel celular. E important deci să subliniem faptul că vorbim despre experiențe la nivel celular, nu despre amintiri conștiente care pot fi descrise.

Profesorul de psihologie perinatală Vivette Glover, cercetând efectul asupra fetusului al corpului matern ca prim mediu, declară hotărâtă: starea emoțională a mamei influențează evoluția sistemului nervos al fetusului. Dacă mama e stresată, nivelul ridicat de cortizol poate genera schimbări structurale și funcționale în creierul fetusului. Acesta se poate observa mai ales în cazul ariei cerebrale numită hipocamp. Această regiune asemănătoare oarecum cu un căluț‑de‑mare (hippocampus în latină), pe care o găsim în ambele părți ale creierului, în linii mari sub tâmplă, joacă un rol proeminent mai ales în procesele de învățare și de memorare, dar reglementează și emoțiile și motivația. Cercetările lui Glover (și ale altora) au dovedit că bebelușii mamelor depresive și anxioase – din cauza dezvoltării diferite a sistemului nervos – au șanse mai mari să sufere și ei de simptome depresive și anxioase, și tot la ei apar mai des tulburări de atenție, dificultăți de învățare și probleme cognitive. Stresul îndurat de‑a lungul perioadei embrionare poate influența chiar și întregul curs al vieții, destinul omului.

Nimic nou sub soare, am putea crede – până la urmă, aceste lucruri care azi sunt dovedite științific au fost deja scrise de Aristotel acum mai bine de două mii de ani. Acesta îndemna la calm gravidele, gândindu‑se la copilul din burta lor care în dezvoltarea sa absoarbe multe lucruri, aidoma unei plante în creștere.

Totuși, a deveni mamă e un subiect despre care azi, sub anumite aspecte, nu se cuvine sau deseori nu îndrăznim să vorbim, pentru că e de temut ca unii să găsească revoltător, strigător la cer întregul adevăr. Asentimentul fiind acela că toate femeile normale așteaptă cu o bucurie debordantă nașterea copilului lor. Dacă cineva – chiar dacă temporar, în diferitele faze ale sarcinii sau legat de anumite trăiri – simte și spune altceva, se va expune judecății furioase a celorlalți. Cu toate că și pe acest plan ar fi importantă onestitatea!

Despre autoare

NOÉMI ORVOS-TÓTH (n. 1971) este psiholog clinician maghiar. În vara anului 1987, a părăsit Ungaria alături de familie și au locuit într-o tabără de refugiați în Republica Federală Germania timp de trei ani, până în 1990, când, după primele alegeri libere, s-a întors acasă. În 2002, a început studiile de psihologie la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Principalele sale domenii de interes sunt transmiterile transgeneraționale, efectele legăturilor timpurii asupra relațiilor adulte și influența traumelor pe tot parcursul vieții. Rescrie-ți destinul este prima sa carte.