Citește un fragment în avanpremieră din romanul „Din nou acasă” de Kristin Hannah

Din nou acasă de Kristin Hannah, o „poveste tandră, frumos scrisă, despre dezvoltarea emoțională, iertare și posibilitatea ca miracolele să se întâmple”, așa cum este descries de  Publishers Weekly, a apărut la Editura Litera în colecția „Blue Moon”.

Madelaine Hillyard este un chirurg cardiolog de renume mondial, aflată la apogeul carierei. Viața ei personală este însă mult mai puțin reușită. Mamă singură, iubitoare, dar suprasolicitată, se ceartă în permanență cu fiica ei adolescentă.

Citește un fragment din „Țărmuri îndepărtate” de Kristin Hannah

La șaisprezece ani, Lina este dezorientată, furioasă și se înstrăinează rapid de mama ei, devenind o rebelă disperată să îl găsească pe tatăl care a plecat înainte ca ea să se nască.

Dosar de autor: Kristin Hannah, autoarea cu peste 20 de bestselleruri internaționale

Ca lucrurile să complice și mai mult, în viața lui Madelaine se găsesc frații DeMarco, care sunt foarte diferiți: în timp ce preotul Francis DeMarco este întotdeauna gata să dea o mână de ajutor, fratele său, Angel, și-a asumat de mult timp rolul de băiat rău. Cu ani în urmă, Angel a abandonat-o pe Madelaine – și rolul de tată pentru fiica lor – pentru a pleca în căutarea faimei și a averii. Plecarea lui a lăsat-o pe Madelaine devastată, dar acum el reapare și caută ajutor chiar de la oamenii pe care i-a trădat – de această dată ca pacient aflat în stare gravă.

Citește un fragment în avanpremieră, în traducere din limba engleză de Simona Săsărman

Reporterii dădeau târcoale evenimentului deja de mai multe zile. Titlurile înfloreau. Zvonurile despre abuzul de droguri și despre comportamente nepotrivite se țineau scai de celebritățile adunate în micul oraș din Oregon. Era o petrecere organizată cu ocazia încheierii filmărilor unei pelicule importante și acest gen de lucruri nu se întâmpla în LaGrangeville. Salonul de evenimente Elks nu mai fusese folosit de ani întregi pentru nimic altceva decât niște adunări liniștite, dar în această seară pulsa în acordurile muzicii zgomotoase. Orășenii și reporterii viermuiau pe îngusta stradă principală, privindu-și chipurile reflectate în geamurile-oglindă ale limuzinelor ce se strecurau pe lângă ei, așteptând să se întâmple ceva senzațional, ceva într-un stil caracteristic hollywoodian.

Dar chiar și-așa, cu toate articolele, interviurile și toți paparazzi adunați, nimeni nu avea de unde să știe cât de aproape de adevăr avea să fie titlul revistei Enquirer, „O petrecere mortală“.

Angel DeMarco a coborât din limuzină. Prin aburul fumului de țigară și burnița fină, a zărit oamenii adunați pe partea cealaltă a străzii. Trupuri fără chip înghesuite în spatele cordonului galben ridicat de poliție.

– El e, DeMarco!

Aparatele de fotografiat au zumzăit în explozii de lumină. Ploaia părea suprarealistă, dâre prismatice argintii care se adunau în băltoace ireal de luminoase pe asfaltul negru.

– Angel… uită-te încoace! AngelAngelAngel…

Adorația mulțimii l-a traversat precum un val amețitor. Doamne, ce-și adora faima. A tras lung din țigară și a expirat fumul încet, apoi le-a oferit zâmbetul, cel pe care cu numai o săptămână în urmă revista People îl catalogase a fi un „zâmbet de douăzeci de megawați“. A făcut cu mâna. Urma cenușie a țigării a șerpuit prin aer.

A pășit într-o parte pentru a-i permite partenerei sale, al cărei nume nu și-l amintea, să coboare din mașină.

Aceasta s-a lăsat așteptată. Un pantof de piele negru cu toc înalt și un picior lung, încordat, au apărut din întuneric. Tocul a pocnit dur pe trotuar. Femeia s-a aplecat în față, și-a azvârlit claia tapată de păr platinat înainte, a secondat-o cu un decolteu apreciabil și s-a aruncat afară din mașină. Apoi s-a întors automat către mulțime, aranjându-și rochia roz din latex în timp ce zâmbea și făcea cu mâna.

Angel trebuia să recunoască: femeia știa cum să-și facă intrarea.

A luat-o de mână și a tras-o către fanii în extaz. Tocurile ei ridicole au pocnit și alunecat pe trotuarul neted, dar sunetul a fost curând înghițit de vuietul oamenilor care și-au dat seama că el se apropia.

Adolescentele au țipat și s-au întins către el. Și-a dat seama că unele dintre ele erau aceleași pistruiate provinciale care chiuliseră de la școală ca să privească filmările. Stătuseră pe margine în fiecare zi, îngrămădite în spatele gardurilor, urlând, chicotind și începând să plângă de fiecare dată când ieșea din rulotă ca să filmeze o scenă.

Această mulțime de admiratori nu-i cerea nimic mai mult decât simpla prezență. Ar fi putut să fie nebun, imatur și egoist și nu le-ar fi păsat – tot ce voiau era ca el să dea totul ecranului. Le-a oferit cel mai larg și sexy zâmbet, permițând privirii să scaneze mulțimea. I-a dăruit fiecărei fete un moment, o singură bătaie de inimă în care să se uite numai la ea.

– Angel, ne poți da un autograf? Cum ți s-a părut LaGrangeville? Când se lansează filmul? Îl lansezi mai întâi aici?

Întrebările au venit ca de obicei, zburând prin ploaie ca săgețile. Pe unele le-a auzit, pe altele nu, dar știa că nu avea nici o importanță. Nu așteptau un răspuns, voiau numai să fie aproape de el, în speranța ca măcar o frântură din strălucirea hollywoodiană să le atingă viețile pentru o secundă.

– Angel, te fotografiezi cu mine?

A ridicat privirea de la autograful pe care-l semna și s-a uitat pentru o clipă la fata care pusese întrebarea. Era scundă și rotunjoară, cu obraji ce arătau ca farfuriile de porțelan și păr castaniu cârlionțat.

A recunoscut-o imediat – era fata care nu era niciodată invitată la petrecerile cele mai tari și care încerca din răsputeri să facă în așa fel încât să nu-i pese.

Știa totul despre asta. Chiar și acum, ani întregi mai târziu, își putea aminti senzația de a fi un adolescent lăsat pe dinafară. Cât de dureros era!

I-a zâmbit fetei, iar ochii ei s-au căscat de surprindere. S-a zgâit la el ca și cum ar fi prins luna de pe cer – și doar de atât era nevoie – acea privire a unui necunoscut îi intra în sânge ca un drog.

– Păi drăguțo, aș fi onorat. S-a îndepărtat de partenera lui și s-a aplecat pe sub cordonul poliției. Simțea mâini peste tot pe trup, mângâindu-i sacoul, amestecându-i-se în păr. Obișnuia să-l deranjeze această intimitate nechemată, dar învățase s-o suporte, chiar să se bucure de ea dacă nu se mergea prea departe. Și-a trecut un braț în jurul fetei și a tras-o mai aproape, înghesuindu-se pe sub streașina vechii clădiri din cărămidă. O altă fată – înaltă și masivă – le-a făcut repede o poză.

– Arăți foarte drăguț în seara asta.

Fata era îmbrăcată cu o rochie albă de satin lungă până în pământ.

– Este banchetul, a șuierat ea, aproape orbindu-l cu argintiul aparatului dentar.

Banchet. Era un cuvânt pe care nu-l mai auzise de multă vreme, de-o viață, și dintr-odată s-a simțit bătrân. Dacă ar fi fost tatăl acestei fete ar fi privit-o împodobindu-se cu paiete și mărgele pentru un bal de la școală. S-a întrebat cum s-ar fi simțit…

A dat la o parte senzația vagă de regret.

– Unde e partenerul tău?

Despre Kristin Hannah

Kristin Hannah a scris peste 20 de romane, printre acestea numărându-se bestsellerurile A doua șansă (On Mystic Lake, 1999), Aleea cu licurici (Firefly Lane, 2008), carte vândută în 1,2 milioane de exemplare, Grădina de iarnă (Winter Garden, 2010), Dincolo de stele (Fly Away, 2013), Privighetoarea (The Nightingale, 2015), roman tradus în 43 de limbi și vândut în 2 milioane de exemplare și Un nou început (The Great Alone, 2018).

Trei cărți pe care să le citești dacă ți-a plăcut „Cele patru vânturi” de Kristin Hannah