Citește un fragment în avanpremieră din ,,Strainul de la nuntă” de  A.E. Gauntlett

,Străinul de la nuntă” de A.E. Gauntlett este noua apariție editorială Litera, colecția Buzz Book. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Annie n-a crezut niciodată în dragoste. Asta până să-l cunoască pe Mark. După ce drumurile li se intersectează în timpul navetei matinale, se revăd la ședințele unui grup de consiliere pentru supraviețuitorii traumelor. Fiecare recunoaște ceva anume în celălalt, deși amândoi își ascund trecutul tulbure.

Povestea lor o poartă pe Annie ca o tornadă, de-a lungul lunilor de curtare și până la ziua nunții – o zi pe care n-ar fi putut-o visa odinioară, dar care acum i se pare cel mai sigur lucru din viața ei.

În timp ce stă în fața altarului însă, privindu-i pe invitații binedispuși, zărește un străin în mulțime, și curând află că noua ei viață nu va fi atât de fericită pe cât își imaginase. Cine este străinul de la nuntă? Ce s-a petrecut în realitate cu prima soție a lui Mark? Și oare întâlnirea lor chiar s-a produs din întâmplare așa cum păruse, sau a fost rodul unor intenții malefice?

Cu o intrigă incandescentă, Străinul de la nuntă de A.E. Gauntlett vă va face să vă gândiți de două ori înainte de a spune „Da“. 

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE DANA-LIGIA ILIN

Partea întâi
ZIUA NUNȚII

Încăperea se clatină sub picioarele mele și firișoarele de păr de pe brațe se zbârlesc. În coșul pieptului mi s‑a cuibărit o neliniște fericită.

– Scumpete, mașina o să ajungă curând.

Mama îmi zice întotdeauna „scumpete“. Mi‑aș dori să n‑o facă. Curând după ce tatăl meu a murit, a început să se poarte cu o afectare groaznică. Gata cu rochiile întunecate lungi până‑n podea pe care le‑a purtat în fiecare zi timp de șase luni după moartea lui; gata cu trabucul Montecristo pe care îl aprindea în fiecare dimineață în numele lui. Și salut, viață de celibatară! Petrecerile, rochiile Altuzarra, paharul de gin instalat veșnic în mâna ei. Nu știu cine se crede, cu chestia asta cu „scumpete“.

În viață nu există decât trei ocazii să‑ți schimbi complet viața: gimnaziul, universitatea și divorțul sau văduvia. Presupun că a profitat de ultima ocazie, și n‑o condamn pentru asta. Totuși, în ciuda perioadei în care a jelit, încă n‑am apucat să vorbim despre zdrobitoarea absență a tatei.

– Scumpete…

Sora mea aruncă în trusa ei cu cosmetice fardul pe care a terminat să mi‑l întindă pe obraz.

– Mămico, du‑te să‑ți pregătești o băutură. Te agiți prea mult.

–Nu mă agit. Plimbă încet cuvântul pe limbă, cum ar scoate o felicitare dintr‑un plic. N‑am voie să fiu entuziasmată că, în sfârșit, un bărbat a găsit cu cale să facă o femeie cinstită dintr‑una din fiicele mele?

Mama n‑a acceptat niciodată cu adevărat faptul că Karen e lesbiană. Odată, sora mea și‑a invitat partenera la masa pe care am oferit‑o de ziua mea la Londra, și tot timpul mama a numit‑o pe Hannah „micuța prietenă a lui Karen“. Asta până când chelnerița a întrebat‑o ce vrea ca desert. Karen, exasperată, a luat în mână unul dintre sânii lui Hannah și, sigură pe sine, a cerut nota de plată. Acum mama se poartă ca și cum Hannah n‑ar exista.

– Poate că ar fi mai bine dacă ai aștepta la parter, zic eu, mișcându‑mi agitată picioarele sub rochia de mireasă.

Mă aștept ca mama să facă un salt de fiară, să smulgă din zid caloriferul și să‑l azvârle pe fereastră, însă n‑o face. Doar se uită la mine, rece, calmă, apoi la Karen, și iese țanțoșă din cameră, cu gheața zăngănind tare în pahar.

– Azi ai căpătat în dar cartea de joc „ieșirea din închisoare“, zice Karen zâmbind.

– Nu‑i decât 10 dimineața, și deja m‑am folosit de ea. Am în față o zi întreagă… O să ajung s‑o omor, sau ea pe mine. N‑ar fi remarcabil?

Karen scoate un chicotit. În ochi îi licărește o amintire pe când scoate din trusă un ruj roșu și trage prima linie pe arcuirea buzei mele de jos.

– Poate ceva un pic mai mult… sau, mai degrabă, mai puțin…

–Vulgar?

–Aveam de gând să zic îndrăzneț, dar merge și vulgar. Karen pescuiește unul teracot‑rozaliu.

–Nu te mișca.

–Da, șefa.

Îmi aruncă o privire prefăcut mustrătoare.

–Hei, îți amintești când ne‑a dus tata la Regele Leu?

–Cum aș putea să uit?

Îl văd și acum, cu geaca de blugi prea mare și pantaloni de catifea reiată kaki, cu soarele așternându‑i cenușă prin păr.

– Nici n‑am intrat bine pe ușă, și tata s‑a apucat să șchiopăteze de parcă tocmai ar fi scăpat din războiul din Falkland.

– A ținut, totuși. Ne‑au dat cele mai bune bilete din sală. Râd, dar simt cum mi se adună lacrimile în colțul ochiului.

– Fața mamei… era așa de jenată.

– Toate eram. Dar ăsta era tata.

–Ăsta era tata. O tristețe se așterne peste Karen. Te gândești la el?

– În fiecare zi.

–Crezi că și mama se gândește?

– Știu că da, însă n‑ar recunoaște‑o niciodată.

–Nu, nu cred că ar recunoaște.

Mama fusese cândva atât de deschisă spre lume, spre noi, dar în timpul scurs de la plecarea tatei s‑a închis în ea. K. și cu mine ne agățăm de speranța nerostită că mama pe care o știam e pe acolo, pe undeva, așteptând să fie eliberată.

Karen traversează încăperea, ia de pe raft o pereche de pantofi argintii cu toc, mi‑i pune în față și îmi vâră în ei picioarele pe rând. Mă cam strâng.

–Bine, ia să te vedem.

Prind mâna surorii mele și mă pomenesc trasă în fața oglinzii, unde mă confrunt cu o imagine care sunt eu și totodată nu sunt eu; o versiune a mea pe care n‑am văzut‑o – și chiar și atunci în fugă – decât când eram micuță, cu un pahar cu limonadă în mână și picioarele bălăbănindu‑se, în echilibru precar, pe digul de la marginea fermei noastre. Am stat acolo, cu ochii la adâncul întunecat, și, aruncându‑mi toate speranțele și visurile și viziunile viitorului în hăul cel mare, am jurat că într‑o bună zi, când o să fiu mai mare și mai înțeleaptă și un piculeț mai ofilită, o să plonjez după ele.

Și iată‑mă acum aici, așezată pe margine, teribil de speriată. Femeia din fața mea îmi zâmbește din oglindă, își plimbă mâna peste brocartul dantelat al rochiei, cu picioarele înghesuite în pantofi argintii cu toc înalt. Eu însă sunt speriată. Nu de amenințarea căderii sau de nesiguranța întunecimii care așteaptă, ci din cauzăcă știu că sunt pe cale să regăsesc ceea ce am lepădat cândva.

Toți m‑au prevenit despre primul val de nervi, care a sosit exact cum era programat, tocmai când ieșeam din cadă azi‑dimineață; de înfățișarea ca de ceară care o să mă întâmpine când o să privesc cu atenție în oglindă imaginea mea și a viitorului meu sigur. M‑au prevenit că instinctul o să mă îndemne s‑o iau la goană; că o să simt nevoia presantă de a săvârși un păcat cumplit înainte să mă încredințez Lui. Mi‑au vorbit despre trac, pe care mult timp îl considerasem rezervat sportivilor sau actorilor; despre inima cât un purice, despre lașitate, despre genunchii înmuiați. Mi‑au vorbit despre tentația răzgândirii. „Asta nu mi se aplică“, mi‑am zis. „Mă răzgândesc tot timpul, n‑o s‑o fac și de data asta.“

CE SPUN CRITICII

„Un thriller de nelăsat din mână despre un cuplu care se destramă în noaptea nunții… Gauntlett navighează fluid între trecut și prezent… fără să îngăduie ritmului să slăbească nici măcar o dată. În momentul finalului exploziv, cititorii se vor pomeni că au stat treji toată noaptea.“ Publishers Weekly

„Un thriller excepțional, cu ardere lentă și răsturnări de situație construite cu mare talent. Mi-a plăcut la nebunie Străinul de la nuntă.“ Sarah Pekkanen

DESPRE AUTOR

A.E. GAUNTLETT a făcut un masterat în literatura engleză la King’s College, Londra, în 2010, apoi a intrat în industria cărții ca agent literar. Străinul de la nuntă (The Stranger at the Wedding, 2024) este thrillerul său de debut, scris în secret în timp ce se ocupa de operele multor autori de bestsellere.