Citește un fragment în avanpremieră din „Taina rozelor”, de K. F. Breene

Taina rozelor, de K.F. Breene este noua apariție editorială Litera, colecția Moon Light. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

O reistorisire picantă, revigorantă și întunecată a uneia dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume – Frumoasa și Bestia. Volumul este o repovestire pentru cei cărora li s-a părut că originala e prea cuminte. Prea steril. Prea concentrat pe învățătura morală și prea puțin pe actanți.

K. F. Breene și-a propus să rezolve asta, iar rezultatul este o carte care ar trebui să vină însoțită de un ghid de lectură. Anume: o încăpere cât mai liniștită, mai întunecoasă, și cu un pahar cu apă rece alături sau, de ce nu, la lumina lunii… Deoarece, departe de atmosfera feerică din original, cea din Taina rozelor e mult mai reală, mai viscerală. Fiecare rând e o experiență senzorială care-ți dau simțurile peste cap. Corpul, cu toate poftele, emoțiile, frutstrările, poftele interzise și dorințele sale ocupă un loc de frunte.

Or în această lume, Finley este o eroină complet atipică, ceea ce îi dă un aer foarte credibil. Are un limbaj desprins din cotidian, fostul i-a dat papucii fiindcă nu voia să se așeze la casa ei, e o fire rebelă, poartă pantaloni, vânează mai bine decât bărbații și nu are ocupații feminine. Nu în ultimul rând, nu-i e rușine să-și exploreze sexualitatea și s-o spună deschis. Pe scurt, e un personaj feminin mult mai bine conturat în raport cu vremurile din prezent. Bestia se poate metamorfoza într-un bărbat dezbrăcat care să o seducă pe Finley; Castelul e un loc unde se țin petreceri BDSM; „Personalul” de la castel aduce o notă binevenită de umor; Iar izbăvirea lui Finley și a bestiei… ei bine, ea rămâne să fie descoperită de fiecare cititor în parte.

Taina rozelor se înscrie în lunga tradiție de reistorisire a unor povești clasice, care pare să treacă printr-un update în ultima vreme (a se vedea rezultatele foarte bune ale unor romane precum Circe, de Madeleine Miller, Despre frumusețe, de Zadie Smith, sau romanele publicate chiar de noi ale lui Jennifer Saint, anume Electra și Ariadna.) Spre deosebire de acestea însă, abordarea de aici e una mai viscerală, ceea ce face ca romanul să fie o aducere cu picioarele pe pământ a basmului. Iar detaliile picante nu dau impresia că sunt gratuite și că sunt adăugate ca să șocheze, ci ca pur și simplu să le dea o dimensiune omenească personajelor.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ADRIANA DĂNILĂ

„M‐am trezit răvășită de imaginea unor ochi aurii uriași. Respirând îngrozită, m‐am ridicat grăbită. Aveam părul lipit de fața foarte transpirată. Cămașa îmi era și ea lipită de spate. Un coșmar.

Nu, mult mai rău decât un coșmar. O amintire.

Încă îmi aduc aminte cum m‐am chinuit să înaintez printre acei copaci la 14 ani și cum m‐am împiedicat de o piatră. Cum am căzut și am alunecat. Când m‐am oprit din rostogolit, zăceam întinsă pe spate, cu fața în sus, văzând doar pădurea.

Acei ochi aurii și mari se holbaseră la mine prin întuneric. Capul bestiei era la o înălțime imposibil de înțeles, printre ramurile copacilor. Nu‐i văzusem niciodată trupul. Noaptea îl înghițise.

Iar acea imagine s‐a reluat în buclă în toate coșmarurile mele în toți acești ani atât de lungi. Nouă ani de reluări.

O tuse umedă, aspră îmi alungă panica. Am tras lung aer în piept pentru a‐mi reveni, pentru a mă conecta la momentul în care eram de fapt. Sunetul răgușit se auzi din nou. Tata. Era din ce în ce mai rău.

Am suspinat îngrijorată și mi‐am dat părul la o parte de pe față, apoi trăgând așternuturile.

Sora mea, Sable, se trezi brusc pe patul îngust de lângă al meu, din camera noastră foarte mică. Nu aveam multe, dar măcar aveam un acoperiș deasupra capului. Cel puțin pentru moment.

Printre perdelele zdrențuite pătrundea lumina slabă a lunii, iar eu abia puteam să‐i întrezăresc chipul întorcându‐se către mine, cu ochii mari și plini de frică. Știa foarte bine ce însemna acea tuse.

– E în regulă, i‐am zis eu, trecându‐mi picioarele peste marginea patului. E în regulă. Mai am elixir de încetinire. Încă nu s‐a terminat.

Ea încuviință, ridicându‐se și trăgând așternuturile la piept.

Avea doar 14 ani, vârsta la care eu abia supraviețuisem bestiei și tot o pierdusem pe Nana.

Însă acum totul era diferit. De atunci am lucrat cu multă sârguință la elixirul special făcut din planta eternității pe care l‐am inventat. Încă nu vindeca blestemul bolii, dar o încetinea drastic și îi anula multe efecte. Datorită elixirului și pentru că le‐am dat rețeta celor din sat și i‐am învățat cum să îl facă, am pierdut doar o singură persoană în acest an. Dacă iarna ar fi cedat odată, venirea primăverii ne‐ar fi ajutat să ne revitalizăm grădinile. Plantele intraseră în hibernare iarna și nu mai făcuseră frunze noi. Grădinile din micile noastre curți nu erau suficient de mari pentru a ne susține dacă am fi avut pe cineva în pragul morții. Și erau destui în situația asta.

Fratele meu mai mare, Hannon, deschise ușa și își vârî capul în cameră. Părul roșu îi încadra capul ca o tornadă. Mai mulți pistrui îi întunecau ușor fața palidă. Spre deosebire de mine, el nu se bronza deloc. Avea doar două culori: alb și roșu.

– Finley, zise el înainte de a‐și da seama că eram deja trează. Lăsă ușa deschisă, dar ieși, așteptându‐mă. Starea lui se agravează, continuă Hannon încet, după ce am ieșit în hol.

Nu mai are mult.

– A rezistat în ciuda bolii mai mult decât oricine altcineva de aici. Și o să continue să reziste. Recent, am făcut câteva îmbunătățiri.

O să fie bine.

Am făcut un pas către camera tatei, care era exact lângă a mea, dar fratele meu m‐a oprit, apucându‐mă de braț.

– Nu mai are mult, Finley. Cât să o mai țină așa? Suferă. Copiii îl văd cum suferă.

– Asta se întâmplă pentru că am ajuns la cele mai slabe frunze din planta eternității. De îndată ce vine primăvara, o să fie mai bine, Hannon, o să vezi. O să găsesc un leac pentru el. Nu se alătură Nanei și mamei pe lumea cealaltă. Nu o va face! O să găsesc un leac. Trebuie să existe.

– Singurul leac e să rupem blestemul, dar nimeni nu știe cum să facă asta.

– Cineva trebuie să știe, am rostit eu încet, deschizând ușa de la camera tatei. Cineva din regatul ăsta uitat de soartă știe cum să rupem blestemul. O să-l găsesc și o să scot adevărul de la el.

O lumânare din sfeșnicul de pe masa de lângă ușă pâlpâia. Am ridicat‐o și am protejat flacăra, făcând un căuș în jurul ei, grăbindu‐mă să ajung la tata. De o parte și de alta a patului erau câte două scaune, ca întotdeauna. Câteodată, le foloseam pentru a ne aduna în jurul lui când era lucid. În ultima vreme însă, erau folosite pentru a‐l supraveghea, ca să‐l urmărim cu înfrigurare cum se lupta să rămână în viață.

Fața ridată a tatălui meu părea cenușie în lumina lumânării. Pleoapele lui tremurau ca și cum era prins într‐un coșmar.

Era, presupuneam eu. Cu toții eram. Tot regatul era. Regele nostru nebun se folosise de magia vicleană a unui rege demon pentru a rezolva o dispută personală, iar acum toți sufeream consecințele. De fapt, el nu le mai suporta. El murise și ne lăsase pe toți să putrezim. Ce nenorocit! Nu ne spuseseră din ce cauză murise, dar eu speram că o cangrenă oribilă îi mâncase scula.

Am așezat lumânarea pe masa de lângă pat înainte de a verifica șemineul din celălalt capăt al încăperii. Cărbunii pâlpâiseră sânge‐ riu înainte de a se face negri, emanând suficientă căldură pentru a încălzi ceainicul de apă de deasupra. Nu știam niciodată când era nevoie de apă caldă. Cum blestemul distrusese toate utilitățile moderne precum electricitatea și apa caldă, aproape aruncându‐ne înapoi în Evul Mediu, trebuia să ne descurcăm cu ce aveam.

– Dash spune că mai avem foarte puține frunze utilizabile, iar recolta pe care ai plantat‐o încă nu este gata, zise Hannon.

– Nu am planta… Nu mai contează.

Nu am mai încercat să-i explic că planta eternității răsărea natural în fiecare an dacă o înconjurai de un pământ bun și o îngrijeai bine. Hannon nu era cine știe ce grădinar.

– Dash nu ar trebui să spună povești.

Dash era cel mai mic frate, un băiat de 11 ani care se mișca mult mai mult decât asculta – cu excepția momentelor în care mă asculta pe mine cum vorbeam singură, din câte se părea. Nu îmi dădusem seama că mă auzise.

– Mă pricep la plante și la grădinărit, dar nu sunt vrăjitoare, Hannon. E o pasiune, nu magie. S‐ar putea să nu fie atât de frig aici, dar e suficient de rece pentru a afecta creșterea plantelor. Am nevoie de puțin soare. Mă tot rog la zeiță pentru asta, dar ei, în mod clar, nu‐i pasă deloc de noi. Divină pe dracu’! Poate că ar trebui să ne întoarcem la vechile datini ale strămoșilor noștri. Ei se închinau la niște zei care stăteau pe un munte sau ceva de genul ăsta. Poate că unul dintre ei o să asculte.

– Citești prea mult.

– Se poate așa ceva?

– Atunci visezi prea mult cu ochii deschiși.

Am ridicat din umeri.

– Asta probabil e adevărat.

Trusa mea medicinală mă aștepta în colț – ierburi, un mojar și un pistil așezate pe o tavă de lemn. Cele două frunze amărâte din vasul de ceramică fuseseră deja uscate în lumina slabă a soarelui din amiaza trecută.

Foarte poetică această rețetă de vindecare. Înfiorător de poetică. Fusese nevoie de multă lectură, de încercări și de erori pentru a‐mi da seama cum funcționa – și încă nu terminasem. Eram sigură că regele demon râdea de mine undeva. De noi toți. El era nenorocitul care îi luase aurul regelui și care inventase blestemul de rahat care acum ne chinuia pământurile. Slugile lui fuseseră instalate în regat pentru a ne urmări cum ne chinuiam. Păcat că acum putrezeau în pământ alături de răposatul rege. Meritau să fie morți șobolanii nenorociți!”

CE SPUN CRITICII DESPRE Taina rozelor

„A fost basmul cu accente întunecate, de romance și fantasy pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Este visceral, savuros și n-am putut să-l las din mână. Energia de netăgăduit dintre ei plesnește de carnalitate. Atenție la dragonii îngândurați și la demonii sexului.” Lady of Bookshire

„Întunecat, amuzant și sexy. E, fără îndoială, o repovestire a Frumoasei și Bestia, dar într-un fel complet inedit.”

„Basmul Frumoasa și Bestia așa cum nu l-ai mai văzut vreodată! Mai tenebros, cu întorsuri care te țin mereu în priză. Și ce să mai zic de final!”

„O repovestire cu accente întunecate a unui basm clasic. Frumoasa și Bestia n-a fost nicicând mai ispititor. Un roman pe care chiar nu-l vei putea lăsa din mână.”

„O reinterpretare picantă a unei povești clasice. Nu seamănă cu nicio altă versiune a Frumoasei și Bestia pe care ai văzut-o până acum. Lasă-te dusă de val în această lume întunecată și periculoasă. Îți vei dori mai mult.”

„Acestea sunt niște păduri prin care-ți vei dori să rătăcești cel puțin o vreme. O reinterpretare întunecată și sexy a unui basm clasic.”

„O reinterpretare savuros de întunecată a unui clasic de modă veche. Această repovestire a Frumoasei și Bestia îți va deschide ochii către o lume nouă iar întâmplările din ea te vor ține în priză. Bun-venit într-un alt fel de basm.”

DESPRE K.F. Breene

K.F. Breene este autoare de bestselleruri Wall Street Journal, USA Today, Washington Post și Amazon Charts, specializată în romane fantasy, fantasy urban și romane de dragoste paranormale care s-au vândut în peste patru milioane de exemplare. Când nu scrie povești despre magie și evenimente paranormale, bea vin și plănuiește năstrușnicii. Locuiește în nordul Californiei alături de soțul său, cei doi copii ai lor și o bandă de alergat nefuncțională.