Citește un fragment în avanpremieră din ,,Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo” de Igor Bergler

,,Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo” de Igor Bergler este noua apariție editorială Litera. Cartea este disponibilă pe litera.ro.

Cu cinci sute de ani în urmă, Cristofor Columb descoperea o lume nouă. În mai puțin de o sută de ani de la expediția lui Columb, 80% din populația Americii de Sud este exterminată, în numele unui Dumnezeu bun și iubitor, făcând din creștinism cea mai criminală religie din istoria umanității.

Cinci secole mai târziu, umbrele civilizațiilor masacrate se întorc din tenebrele trecutului ca să se răzbune. Crime abominabile, executate în Mexic după ritualuri canibalice ancestrale, complică ancheta de la Vatican, unde asasinarea mai multor cardinali corupți zguduise deja creștinismul din temelii. Biserica, vinovată de înapoierea în care trăiesc și astăzi populațiile indigene, trebuie să plătească. Columbus Clay – detectivul care nu uită niciodată nimic – pornește într-o misiune chiar în capitala Imperiului Aztec, Tenochtitlán, cel mai frumos oraș din lume, înainte de a fi ras de pe suprafața pământului. El trebuie să descurce firele încâlcite ale unei conspirații uriașe, în care sunt implicați papi, președinți și popoare întregi, și să afle secretul din spatele sângeroaselor execuții. Un secret devastator, adânc îngropat în catacombele sumbre ale Templo Mayor și în negura istoriei. O istorie care trebuie rescrisă.

„Ca personaj principal în trei dintre romanele autorului, mărturisesc că nu îmi pot imagina o persoană mai potrivită să îmi deslușească personalitatea și să îmi povestească aventurile decât Igor Bergler, autorul meu preferat în absolut. Deși rolul meu în acest roman e mai mic – a doua parte a Minciunii lui Michelangelo fiind și primul volum al unei serii noi inaugurate cu această ocazie, seria Columbus Clay –, cititorii vor avea prilejul să petreacă mai mult timp cu mine în partea a treia a seriei, Întoarcerea ereticilor, în curând.“ Charles Baker – profesor, Princeton University

„De unde Dumnezeu a aflat Igor Bergler toate secretele noastre?“ Discuție privată în biroul cardinalului Soldano

„Papa nu doarme de mai mult de o săptămână, într-atât l-a tulburat Minciuna lui Michelangelo. Și nici eu nu mă simt mai bine.“ Declarație confidențială a episcopului Vicenzo Bacciabambini, într-o ședință a lojii PP3

„Ați lăsat diavolul să penetreze Arhivele Vaticanului și n-ați făcut nimic!“ Acuzație directă adresată șefului Gărzii Elvețiene de către șeful Curiei Romane

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

PROLOG

Anno domini 1540, Tzapopán, Mexic, aproximativ ora 4 dimineața

–Cuix in tlamantli miqui…
–Cum adică mort?
–Nu vezi că e țeapăn!? O fi murit în somn șobolanul. Să mergem, avem de căsăpit și alți xoxohtli, până se ridică Huitzilopochtli.

Huitzilopochtli încă nu răsărise peste Tzapopán, însă satul ardea deja. După plecarea celor doi indios, părintele Antonio rămase nemișcat pe rogojina cârpită, întins pe spate, cu mâinile pe piept, așa cum adormise cu o seară înainte, răpus de sucul de agave înde‑lung fermentat. De când pusese piciorul în Mexic luase parte la sute de ritualuri sagrados ale acestor sălbatici, se prefăcuse că vorbește cu zeii lor, că le înțelege limba încâlcită, mâncase toate porcăriile și băuse toate poșircile, dar pulque‑ul ăsta vâscos și scârbos îi puse‑se capac. Ani la rândul făcuse toate sacrificiile omenește posibile,doar‑doar i‑o aduce pe calea cea dreaptă pe acești nenorociți ai sorții, pe calea arătată lui însuși de Dumnezeu, într‑un vis tulburat, și pecare Sfânta Fecioară îl însoțea pas cu pas, atârnată la gâtul lui de un șiret de piele.

Cu zece ani în urmă, părintele Antonio de Segovia își începuse viața de misionar străbătând valea Atemajac și făcându‑le cunoscut păgânilor de aici cuvântul Domnului. Indigenii îl recunoșteau după amuleta Imaculatei, căci o purta mereu pe piept. Mica figurină, de‑o palmă, fusese plămădită chiar de mâinile unor purépechas, lângă lacul Patzcuaro, dintr‑un aluat frământat cu tulpină de porumb și miere de orhidee. Talismanul îl însoțise peste tot, clipă de clipă, și făcea parte din materialul didactic al misionarului, destinat evanghelizării, alături de o cruce cioplită în lemn de chiar Vasco de la Zarza și o batistă ponosită pe care o vântura ori de câte ori vedea apropiindu‑se vreun sălbatic despuiat și pictat pe față ca un demon. Zece ani trecuseră de‑atunci, și părintele Antonio, întins acum pe rogojina de totora uscată, prefăcându‑se mort, trebuia să recunoas‑că: praful de pușcă și pojarul făcuseră treabă mai bună decât el în ținuturile astea.

În cele din urmă îndrăzni să respire și să‑și miște o mână. Un fior de furnicături îi urcă până la umărul amorțit. Cu ochii încă închiși, își pipăi pieptul plat, centimetru cu centimetru. Buricele tremurânde ale degetelor nu percepeau bătăile inimii, înghețată de frică, dar, mai grav, nu simțeau nici silueta Fecioarei pe pieptul lui. Madre de Jesús!

Se simți gol, pe dinăuntru și pe dinafară, îngrozitor de vulnerabil. Inima îi paraliză din nou. Toate armatele de spanioli la un loc nu‑l vor putea păzi așa cum o făcuse mica lui amuletă. „Hijos de putas –Doamne, iartă‑mă! – mai bine mă omorau pe mine.“

Afară, țipetele se stingeau, unul câte unul, într‑o oroare pe care Antonio de Segovia n‑o putea vedea, dar o simțea prin toți porii. Văpăile violente mistuiau colibele devastate de azteci, aruncând peste Tzapopán o pâclă însângerată, ce prevestea vremuri negre. „Infierno!“, gândi padre Antonio.

Cât să fi trecut de când sălbaticii ăia doi îi smulseseră Fecioara de pe piept, lăsând doar șiretul să atârne flasc printre cutele pielii uscate de la gât? Dincolo de pereți nu se mai auzeau decât drugii, trosnind carbonizați. Părintele respira din ce în ce mai greu. Fumul invadase coliba, îl simțea înecându‑i plămânii, însă nu îndrăznea să deschidă ochii. Moartea îi salvase viața, dar acum îi era mai frică de viața care‑l aștepta decât de moarte.

–Angel…, îngăimă părintele, cu o spaimă surdă în glas.

Nimeni nu răspunse. El și Angel de León nimeriseră în satul acela pierdut după săptămâni de rătăcire prin pădurile de pin, mâncând semințe și rădăcini, dormind iepurește, cu rândul, ca să se păzească de râși, de coioți și chiar de fiare cu chip de om. Ca și el, Angel părăsise falnica Spanie și venise în sălbatica Americă să propovăduiască mântuirea, să cucerească treptat, cu duhul blândeții, inimile acelor nenorociți, despre care se spunea chiar că se mănâncă între ei. Nu voiseră decât să facă în sufletele lor păcătoase lăcaș sfânt pentru Dumnezeu, botezându‑i creștinește. Își văzuse fiecare de drum, se despărțiseră încă din ziua în care debarcaseră, dar, din când în când, Tatăl ceresc, care veghea asupra lor, îi aducea din nou împreună, împletindu‑le potecile. Erau ca doi frați, legați prin credință. Se spovedeau unul altuia și se alinau în clipe de deznădejde.

–Angel…, îl chemă încă o dată, în șoaptă.

Antonio își apăsă pieptul cu ambele mâini, să sfarme durerea cruntă dinăuntrul său. Fecioara, care stătuse lipită de sufletul lui atâția ani și îl protejase, nu mai era, i‑o luaseră. Nu se putea să i‑l fi luat și pe Angel! Deschise ochii și întoarse ușor capul spre colțul colibei, unde, cu o seară înainte, Angel de León își întinsese și el rogojina și murmurase o rugăciune pentru amândoi. Din unghiul în care era, Antonio îi vedea doar o parte din picioarele uscate și păroase, care se terminau cu tălpi bătătorite și înnegrite de colb. O fracțiune de secundă, inima i se umplu de speranță. Fratele lui era aici, poate se prefăcuse și el mort, poate leșinase de spaimă și poate așa scăpase de îndrăcita furie a sălbaticilor. Caxcanii erau renumiți pentru atacurile lor feroce. Nu doar ucideau cu bestialitate orice spaniol le cădea în mână, dar îi mai și prăjeau și îi mâncau, dansând dansuri diavolești în jurul focurilor înalte de doi metri.

Padre Antonio făcu un efort și, icnind, se ridică în capul oaselor.
Atunci, în lumina rozalie a zorilor care se ridicau peste Tzapopán, văzu oroarea.
–Malediction!1

Vânăt și dezgolit, cu pelerina dată laoparte, cu ochii deschiși, fixând hipnotic tavanul, Angel de León zăcea într‑o baltă de sânge din care încă ieșea un abur cald. Avea mădularul retezat cu totul și îndesat în gură.

DESPRE AUTOR

IGOR BERGLER, regizor, scenarist și critic de film, doctor în management și profesor de naratologie, este cel mai bine vândut autor român din ultimii 30 de ani și singurul ale cărui cărți au fost publicate în 35 de țări, de cele mai mari grupuri editoriale ale lumii – de la Penguin Random House la Grupo Planeta.

Primul său roman, Biblia pierdută, apărut în 2015, a stabilit un record de 300 000 de exemplare vândute. A fost depășit de Testamentul lui Abraham, publicat în 2017. Acestuia din urmă i-au trebuit mai puțin de nouă luni pentru a atinge numărul de 100 000 de exemplare vândute și deține în acest moment recordul în preferințele cititorilor, cu peste 350000 de exemplare vândute numai pe piața românească. Ambele romane au primit votul publicului pentru „Cea mai râvnită carte“ la cel mai important eveniment editorial românesc – Târgul Internațional Gaudeamus –, în anii 2015 și 2017. Același premiu, care îl plasează pe primul loc în preferințele publicului, l-a primit în 2018 și volumul de povestiri 6 povești cu draci.

Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări este al treilea roman din seria Charles Baker, fiind urmat de Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo, un spin-off care prezintă acțiunea din perspectiva simpaticului detectiv Columbus Clay, și, în curând, de Întoarcerea ereticilor. Minciuna lui Michelangelo .

În anul 2023 a apărut Biblia pierdută. Roman grafic, primul roman grafic românesc de anvergură, și Moș Teacă cel Nou, ciuca bătăilor lui Klaun Împărat și alte schițe (Editura Bookzone). De asemenea, la insistențele fanilor, autorul a publicat Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, carte intermediară din serie.