Citește un fragment în avanpremieră din „Toate păcatele noastre” de Mihail Victus, în curs de apariție în „Biblioteca de proză contemporană”

Toate păcatele noastre de Mihail Victus este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția de „Biblioteca de proză contemporană”, coordonată de scriitoarea Doina Ruști. Cartea abordează subiecte tabu ale unei societăți românești post-tranziție, marcată încă de reziduurile unei gândiri patriarhale și de o religiozitate de bravadă.

 O voce proaspătă, un subiect interesant, o carte despre tinerețe, personalitate, dar mai ales despre labilitatea opiniilor.

Citește și: Volum colectiv de proză fantastică în colecția „Biblioteca de proză contemporană” de la Editura Litera

Citește un fragment în avanpremieră din romanul Toate păcatele noastre de Mihail Victus

Gestul de-a întinde mâna și a-mi salva fratele venea după o atât de lungă așteptare, încât orice altceva s-a pierdut undeva în decor. Nici măcar nu existase un strigăt de ajutor, dar știam că Horia nu l-ar fi cerut oricum, indiferent dacă faptul că se zbătea să rămână la suprafață nu era doar o figură de stil exagerată a situației în care se găsea. Îmi dau seama că prin graba aia cu care am condus până la gară, ignorând regulile pe care de obicei le respect cu sfințenie și evitând la limită cel puțin două accidente, nu mi-am exprimat neapărat nerăbdarea de a-l ajuta pe el, adică a fost și asta într-o măsură oarecare, dar mult mai puternic am resimțit impulsul că vreau să-l protejez, de parcă ar fi fost dreptul meu și nimeni n-ar fi trebuit să îndrăznească să mi-l refuze, nimeni, și cu atât mai puțin Horia.

Probabil că, odată cu trecerea timpului, afecți­unea pentru el devenise una maternă. Diferența de vârstă dintre noi, de numai un an, jucase un rol prea mic în privința asta. Nevoia de a-l proteja a răbufnit cumva din mine, mă credeam capabilă să calc în picioare pe oricine mi s-ar fi pus împotrivă. Nenorociții ăia care îndrăzneau să încerce să-l scoată vinovat de niște fapte pe care nu-l vedeam în stare să le înfăptuiască vre­odată, ceea ce pentru mine era o dovadă mai mult decât suficientă a nevinovăției lui, neno­rociții ăia aveau să afle că nu-și găsiseră omul potrivit de care să-și bată joc, nu cu o soră ca mine, care putea să demonstreze lumii întregi cât de mult greșeau. Cu atitudinea asta de pro­tectoare, după ce abia găsisem un loc unde să strecor mașina și-i dădusem unui aurolac cinci lei, ca o asigurare că nu avea să-mi dezumfle vreo roată, m-am dus să-l întâlnesc pe Horia pe peronul unde sosea trenul dinspre Giurgiu.

Trecuseră câteva luni de când îmi văzusem ultima dată fratele și totuși, așa cum l-am găsit, stând în picioare, sprijinit de un stâlp și cu bra­țele atârnând pe lângă el, independente parcă de restul trupului, ca niște proteze, am avut sen­zația că trecuseră o mulțime de ani între timp. M-a întâmpinat cu zâmbetul ăla dintotdeauna, poate puțin mai dezorientat și puțin mai vi­novat. L-am strâns în brațe și atunci mi-am dat seama cât de mult slăbise. De aceea mi se păruse atât de îmbătrânit. Ochii i se adânciseră în orbite, iar formele pomeților și ale maxilaru­lui se vedeau clar sub stratul subțire de piele. Rămânea oricum un bărbat atrăgător și nu mi-a plăcut gândul care mi-a trecut prin minte în momentul respectiv, și anume că era plauzibil ca o puștoaică, abia intrată în pubertate, să se îndrăgostească de el. Cred că ăla a fost primul moment când am luat în considerare cu adevă­rat cealaltă alternativă, a vinovăției. Dar m-am grăbit să resping ideea: Horia nu putea să fie responsabil de sentimentele pe care le aveau alte persoane în privința lui, nu depindea de el.

Citește și: Cronică a romanului „Omulețul roșu” de Doina Ruști: „Uimitoare este capacitatea de a povesti din atât de multe perspective”

Ce spun criticii despre Toate Păcatele noastre de Mihail Victus

„Proza lui Mihail Victus impresionează prin elementul surpriză, prin dinamica epicității și prin ritmul dens. Este un roman-oglindă, căci el înregistrează imparțial tot ceea ce societatea românească actuală duce, aluvionar și pe alocuri inconștient, după sine.” (Ioana Hodârnău)

Citește și: Volumul „Salamandre” de Liviu G. Stan completează colecția „Biblioteca de proză contemporană”

Despre Mihail Victus

Mihail Victus (n. 1986, București) este autorul romanului Fracturi (2019), laureat al Premiilor Cristian Săileanu pentru romane publicate în 2019 și nominalizat la Cele mai bune cărți ale anului 2019 – Agenția de Carte. A obținut numeroase premii pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc. Din decembrie, 2014, investește o parte din timpul liber pentru revista digitală LiterNautica, în calitate de co-fondator și administrator. În 2018 a fost inclus pe platforma 100 Absolut Artists. Mai multe detalii puteți afla de pe site-ul scriitorului: https://mihailvictus.eu.

În colecția „Biblioteca de proză contemporană” au apărut și: