Citește un fragment în avanpremieră din „Translucid”, marele câștigător al concursului de debut literar „Primul roman”

Translucid de Ligia Pârvulescu, marele câștigător al concursului de debut literar „Primul roman”, a apărut la Editura Litera în colecția „Biblioteca de proză contemporană”. Acest roman a fost selectat din peste 100 de manuscrise la prima ediție a concursului organizat de Editura Litera, situându-se pe primul loc.

Translucid este primul roman al Ligiei Pârvulescu, o compoziție de avangardă, cu un mesaj puternic și actual.

Citește și: „Translucid” – dezvăluirea copertei romanului câștigător în competiția „Primul roman”

Citește un fragment în avanpremieră din Translucid

Interracial Public Nudity Voyeur Webcams Wrestling Yoga – yoga? „Ce naiba…“, își spuse. „Lucrurile evoluează, se spiritualizează, cum ar veni… Yoga. Hm. Asta-i nouă. Pentru spiritualii cu nevoi pământene. Totul curat și organizat. Oameni care se preocupă altruist de nevoile se­menilor.“ Faptul că în centrul acelei preocupări stăteau hârtii imprimate cu fețele unor morți iluștri era doar un detaliu nesemnificativ: moda banilor – trecătoare, ca oricare alta.

Era aproape patru dimineața. Ajunsese acasă de puțin timp. Noaptea de 8 martie se apropia de final și, după două luni de nehotărâre, făcuse pentru prima oară sex cu Aryan. Flaminia în­chise ochii și revăzu în liniște filmul ultimelor luni.

Îl cunoscuse la masa unor prieteni comuni, într-un local de lux. Luase o gură de vin și pri­vise cu atenție tabloul din spatele acelui bărbat blond, înalt, zvelt, cu părul până la umeri, îmbră­cat în sacou bleumarin și cu mâini prelungi, de artist. Observase periferic majoritatea detaliilor relevante: privirea ușor arogantă și, din cauza culorii ochilor de un albastru-deschis, mai pu­țin intensă decât i-ar fi plăcut. Cu totul, un aer ușor british. „Iată un tablou mult mai interesant decât – mda, flori. Mai exact, cale. Probabil se numește «Natură moartă».“ Pășise în spatele bărbatului pentru a lua de pe o măsuță pliantul care descria picturile: „Natură moartă“, își con­firmase, plictisită. Foșnise pliantul, percepând neliniștea bărbatului.

Cineva de la masă le făcuse cunoștință și în­cepuseră să se întâlnească. Puteau colabora – în legătură cu imaginea lui. Aryan era, într-adevăr, așa cum o arătau mâinile, un artist.

– La ce cânți?

– Mai multe… pian, chitară…

– În același timp?

Trecuseră rapid două luni, timp în care Flaminia aproape că se îndrăgostise. Aproape. Cunoscându-l ceva mai bine, avântul i se domo­lise. Ziua aveau de lucru, iar serile ieșeau îm­preună la evenimente unde ea cunoștea oameni cu care nu avea, și nici n-ar fi vrut să aibă, vreo legătură – diplomați, politicieni, generali de armată. Deși majoritatea erau cunoscuți public ca familiști convinși, la evenimente nu își făceau apariția cu partenerele oficiale, ci mereu în com­pania altor femei – mai frumoase și mai tăcute.

Depășise repede primul moment, în care avusese ocazia să vadă cum cei care ziua tunau declarații patriotice în media și făceau paradă de integritate, noaptea, în cluburi exclusiviste, în care accesul era permis doar pe bază de card și parolă, se transformau în altceva, bolborosind incoerent femeilor pe care le prindeau de orice parte proeminentă a corpului de care mâinile lor, într-o indecizie alcoolizată, se loveau. Femeile doar zâmbeau. Impecabil. Nicio urmă de jignire sau ruj întins. Niciun rimel scurs de la exprimarea lichidă a vreunei emoții. Femeile acelea nu erau femei. Erau arme. Arme lucrând în interes propriu. Aveau emoții, desigur, dar le limitaseră la propria persoană, într-un spațiu privat interior ce nu-și găsea loc de exprimare în acele momente. Flam realizase că în spatele zâmbetului lor perfect simetric se ascundea ma­șinăria sexului, oțelul scopului. În acele nopți, femeile erau doar corp. Un corp cu un cap pe a cărui față se lipise un zâmbet – și se lipea orice voia deținătorul cardului. Palme, scuipat, sânge, spermă și lacrimi. Femeile nu simțeau – pentru că ele rămăseseră de fapt acasă. Roșcata veninoasă – cu mama bolnavă de cancer. Blonda ingenuă – cu patru frați și tatăl în delirium tremens. Bruneta cu ochi verzi și posterior de Photoshop – cu iubitul intrat în sevraj. Clickclickclick. De acolo, din întunericul vieții lor reale, din blocurile sordide care miroseau a ceapă și ură, ele se deconectau de corpuri și le ghidau prin telecomandă mentală. Erau maestrele durerii și ale răzbunării. Luau ce pu­teau, când puteau, zâmbeau și urau. Mângâiau frunțile marilor bărbați ai țării. Îi ajutau să fie limpezi. În timpul nopții, vidanja trecea pe la fiecare. La lumina zilei, totul scrobit, drept și de un alb imaculat. Atât de strălucitor, încât cei buni și drepți luminau până și blocurile în care acele femei începeau încet-încet să-și reia în stăpânire trupurile pe care taxiurile le aduseseră dimineața în fața ușilor ca pe niște răniți grav, abandonați de necunoscuți pe treptele unui spital de urgență.

Și astfel, toată lumea era mulțumită. Roțile patriei se învârteau, iar Flaminia, noapte de noapte, alături de Aryan, vedea cum lucrurile se rotunjeau. Mâini la ale căror încheieturi strălu­ceau Rolex-uri și Patek-uri îl luau pe după umeri pe artist, iar invitațiile pentru susținerea de con­certe începeau să curgă. Un concert la Afaceri Externe, altul la Ambasada României la Londra. Și așa mai departe.

Iar ea, Flaminia, trebuia să găsească miezul definitoriu al creației lui. În acele nopți se uita la el cu o privire obosită, iar el era convins că pentru ea totul era normal, banal. Era atât de obișnuit cu degradarea, încât înota în ea ca un cerșetor într-o ladă de gunoi. Flaminia se gân­dise la Dorian Gray. Cel mai probabil Aryan nu citise romanul. Nici n-avea rost să-i spună despre el: nu l-ar fi citit. Era mult prea prins și aprins de propria artă. La urma urmei, era muzician; unul chiar talentat. Știa tot ce se putea ști despre Haydn, Mozart și tot restul acelei mici găști de muzicieni geniali. Putea cânta de la muzica cea mai cultă până la cea ascultată în cele mai depra­vate localuri. Îl admira pentru talentul și pentru demonii lui. Aryan eticheta cu „iubire“ tot ce ve­dea; îi spunea că se inspira din iubire. Probabil că ideea în sine îl făcea să nu aibă probleme de conștiință care i-ar fi știrbit imaginea construită despre el însuși de mic copil, prin mii de ore de luptă tenace și furibundă cu acele instrumente al căror stăpân era acum. Ca aproape toți artiștii, era un rege al vanității.

Citește și: Cele trei manuscrise CÂȘTIGĂTOARE în cadrul concursului de debut literar „Primul roman”

Ce spun criticii despre Translucid de Ligia Pârvulescu, marele câștigător al concursului de debut literar „Primul roman”

„Prozatoarea are mână sigură și instinct prompt, purtându-și cititorul prin meandrele unei narațiuni turate ca un motor cu care s-ar putea decola dincolo de stratosferă, și care încearcă să rezoneze cu subtilele frecvențe și modulații ale materiei universale. Translucid are toate atuurile pentru a fi un roman de succes.” (Claudiu Komartin)

„Un univers fascinant, laborios construit, cu atât mai teribil și mai înspăimântător cu cât este tot mai plauzibil, redat cu o voce narativă limpede, expresivă și deosebit de lucidă chiar și în cele mai cinice episoade. Un debut de neratat.“ (Cosmin Perţa)

Despre Ligia Pârvulescu

Cunoscută mai ales ca poetă, Ligia Pârvulescu a debutat editorial la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul de versuri Fluvii de asfalt. Ligia Pârvulescu a absolvit cursurile Facultății de Drept a Universității București și pe ale Facultății de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București, după care a făcut un master în muzeologie și patrimoniu cultural. A urmat cursuri de dans și de istoria artei, precum și cursuri de muzică la Școala de Artă București.

Citește și: LISTA SCURTĂ a manuscriselor finaliste în cadrul concursului „Primul roman”. Doina Ruști: „Este foarte greu de ales”

Despre concursul de debut literar „Primul roman”

 Translucid a câștigat marele premiu, în valoare de 10.000 de lei, oferit de Idea::Bank România, la concursul de debut „Primul roman”, ce s-a desfășurat în această vară. În plus, romanul său urmează să fie publicat într-un tiraj de minimum 1.000 de exemplare. Romanul Ligiei Pârvulescu a fost în topul preferințelor juriului format din Doina Ruști (președinte juriu, scriitoare), Cristina Bogdan (conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, critic literar), Radu Aldulescu (scriitor) și Mihai Ene (lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, scriitor, critic literar).

Citește și: Interviu cu Mihaela Savu, Director de Comunicare și Relații Publice în cadrul Idea::Bank România: „Îmi plac biografiile, ne învață că fiecare om vine cu flacăra, rolul și miracolul lui”

Pe cea de-a doua poziție s-a clasat manuscrisul Încotro ne îndreptăm, scris de Pavel Nedelcu, urmat de Femei de iasomie de Ionel Bușe. Manuscrisele celor doi vor fi publicate în 2022.

DESPRE BIBLIOTECA DE PROZĂ CONTEMPORANĂ

Cea mai recentă colecție de portofoliu a Editurii Litera, „Biblioteca de Proză Contemporană”, conține povești plasate în zilele noastre, diferite ca registru, fiecare reprezentând o noutate stilistică. Coordonată de scriitoarea Doina Ruști, această colecție își propune să acorde atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, să întregească peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.  

În colecția „Biblioteca de proză contemporană” au apărut și: