Citește un fragment în avanpremieră din „Un milion de săruturi într-o viață”, de Monica Murphy

Un milion de săruturi într-o viață, de Monica Murphy este noua apariție editorială Litera, colecția Moon Light. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Wren este frumoasă, inteligentă, admirată și adorată de toți colegii de la Lancaster Prep. Totuși, Crew este singurul care o vede așa cum este ea cu adevărat: o fată inocentă și lipsită de experiență, care emană sexualitate și care cu greu își ține în frâu dorințele ascunse. Dar el este și singurul băiat care îi dă fiori de teamă, singurul de care ea nu îndrăznește să se apropie, nici măcar după trei ani de liceu în care a fost copleșită de acest sentiment ciudat. Însă Crew este obsedat de frumusețea și de inocența ei, fiind hotărât să o facă să-și manifeste sexualitatea. Totul se schimbă brusc când Wren și Crew sunt nevoiți să lucreze împreună la un proiect pentru cursul de psihologie și amândoi descoperă că au în comun mai multe lucruri decât au crezut. Iar Crew, deși nu e adeptul relațiilor de durată, ajunge să fie obsedat de Wren, fiind în stare să facă orice pentru ca ea să se îndrăgostească de el – chiar și să experimenteze fanteziile ascunse ale lui Wren. Curând ajung să fie dependenți unul de celălalt, ducându-și relația la un alt nivel, unul la care Crew doar a visat și pe care Wren nici măcar nu și l-a imaginat vreodată. Când totul se sfârșește brusc din cauza intervenției tatălui lui Wren, Crew apelează la cele mai neobișnuite și excentrice gesturi pentru a o aduce înapoi în brațele lui.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ALEXANDRA CERNAT

Capitolul 1

Crew

Au trecut trei ani, patru luni, două zile și câteva ore de la prima clipă în care am zărit‐o.

Cea mai frumoasă fată pe care am văzut‐o vreodată.

Blestemul absolut al existenței mele.

A sosit la internatul Lancaster Prep în prima zi a primului nostru an de liceu, și nimeni nu știa cine era. Inocentă și lipsită de experiență, deschisă și primitoare, având mereu pe față zâmbetul acela nenorocit. Toate fetele din clasa noastră au căzut imediat pradă farmecelor ei. O urmăreau peste tot pe unde mergea. Voiau cu disperare să fie prietene cu ea, ba chiar se luptau pentru mult râvnitul rol de cea mai bună prietenă. Îi copiau eleganța naturală, și toată școala vuia de fiecare dată când își aranja părul într‐un mod diferit sau când își punea o pereche nouă de cercei, pentru numele lui Dumnezeu.

Chiar și fetele mai mari erau atrase de ea. Captivate în totalitate de o fată aparent inocentă, cu ochii verzi, care abia dacă îmi spusese două vorbe de când ajunsese aici.
Am auzit de la mai mult de o persoană că o sperii. O intimidez. Sunt toate lucrurile de care se teme, așa cum ar trebui.

Aș copleși‐o. Aș consuma‐o în totalitate – și m‐aș bucura de fiecare secundă.

Iar ea știe asta.

Suntem diferiți din toate punctele de vedere la care te‐ai putea gândi, dar suntem, de asemenea, egali fără să o recunoaștem. Este cel mai ciudat lucru posibil.

Este un lider pe care toată lumea îl urmează și, la fel ca mine, conduce școala din umbră. Dar coroana ei este ușoară. Făcută din vată de sticlă și efervescență diafană – și fără nici o așteptare. În timp ce a mea este grea și împovărătoare, aducându‐mi aminte de datoria față de familie. Față de numele meu.

Față de familia Lancaster.

Suntem una dintre cele mai bogate familii din țară, dacă nu chiar din lume. Cu o moștenire care datează de generații. Școala asta îmi aparține, literalmente, la fel ca toată lumea din ea. Cu excepția unei singure persoane.

Ea nici măcar nu se uită la mine.

–De ce te holbezi?

Nici nu mă deranjez să mă uit în direcția celui mai bun prieten al meu, Ezra Cahill, când îmi pune această întrebare idioată. Suntem la intrarea principală a școlii, în lunea de după vacanța de Ziua Recunoștinței, iar aerul aspru al dimineții este atât de rece, încât reușește să se strecoare prin haina mea groasă de lână. Ar fi trebuit să port o haină mai groasă. Și sub nici o formă nu am de gând să mă duc înăuntru. Nu încă.

Fac asta aproape în fiecare dimineață: aștept sosirea reginei, până în ziua în care chiar are să mă bage în seamă.

În acest moment, șansele sunt nule.

–Nu mă holbez, îi răspund lui Ez într‐un final, pe un ton sec.
Nepăsător.

În aparență, mă comport ca și cum nu mi‐ar păsa de nimeni și de nimic. Este mai ușor așa. Credeți‐mă, sunt perfect conștient că sunt un clișeu, dar pentru mine funcționează. Să‐ți pese înseamnă să recunoști că ești vulnerabil, iar eu sunt cel mai puțin vulnerabil nenorocit din întreaga școală. Nimic nu mă afectează. Nimeni nu are așteptări de la mine. Frații mei mai mari cred că sunt cel mai norocos dintre noi, dar eu nu sunt de aceeași părere. Măcar ei sunt apreciați constant. Uneori, am impresia că tatăl meu uită că exist.

– O cauți din nou.

Întorc deodată capul către Ezra și îl fixez cu o privire rece, dură, deși mă ignoră, singurul semn că mă vede fiind rânjetul de pe buzele lui.

– Când nu fac asta?

Întrebarea mea e tăioasă. Precum o palmă peste față, nu că lui i‐ar păsa.

Nenorocitul chiar râde de mine.

– La naiba cu așteptarea asta! Cât timp a trecut? Ar trebui să vorbești cu ea.

Îmi schimb poziția, lipit de stâlpul rece de care mă sprijin, cu corpul relaxat. Degajat. Deși, în interior, fiecare mușchi e încordat, o privesc încă o dată. Încă o dată.

Întotdeauna.

Wren Beaumont.

Merge agale pe aleea care duce spre intrarea în școală. Spre mine. Cu un zâmbet cald, radiază lumină, aruncându‐și raza unică asupra tuturor celor pe lângă care trece, făcându‐i să intre într‐o transă. Salută pe toată lumea, mai puțin pe mine, cu vocea ei ascuțită, spunând bună dimineața pe un ton plăcut, ca și cum ar fi nenorocita de Albă‐ca‐Zăpada. Dulce și prietenoasă și atât de frumoasă, că aproape te doare să o privești prea mult timp.

Îmi arunc ochii spre mâna ei stângă, unde zăresc inelul de aur care i se potrivește perfect pe degetul inelar, decorat cu un diamant mic, simplu. Un inel de promisiune pe care l‐a primit la una dintre ceremoniile acelea îngrozitoare unde o grămadă de viitoare debutante preadolescente sunt puse să defileze într‐o mare de rochii pastelate cu croieli modeste. Nici un centimetru de piele vizibil.

Incredibil de ciudat, dacă mă întrebi pe mine. Mă bucur că tatăl meu nu a făcut‐o pe Charlotte, sora mea mai mare, să treacă prin porcăria asta. Pare să fie ceva ce i‐ar fi făcut plăcere.

Micuța noastră Wren este virgină – și e mândră de asta. Toată lumea din campus știe despre discursurile pe care li le ține celorlalte fete, încurajându‐le să se păstreze pentru viitorul soț.

E demn de milă.

Când eram mai mici, fetele din clasa noastră o ascultau pe Wren și erau de acord cu ea. Trebuiau să se păstreze. Să‐și aprecieze corpul și să nu ni‐l ofere nouă, niște creaturi dezgustătoare și inutile. Dar apoi toți am crescut și am început să avem relații sau întâlniri. Una câte una, fiecare dintre prietenele ei și‐a pierdut virginitatea.

Până când Wren a rămas singura virgină din anul terminal.

– Îți pierzi timpul cu ea, Lancaster, spune celălalt cel mai bun prieten al meu, Malcolm. Nenorocitul e mai bogat decât Dumnezeu și e din Londra, așa că toate fetele cedează în fața lui, datorită accentului său britanic. Nici măcar nu trebuie să le ceară. E o puritană, și știi asta.

– Acesta e doar parte din motivul pentru care o dorește, intervine Ezra, știind adevărul. E disperat să o corupă. Să fure toate acele prime dăți de la viitorul soț legendar pe care îl va avea într‐o zi. Cel pe care îl va durea undeva dacă este sau nu virgină.

Prietenul meu nu se înșală. Exact asta vreau să fac. Doar ca să spun că pot. De ce să te păstrezi pentru un bărbat fals care nu va face altceva decât să te dezamăgească în noaptea nunții?

Atât de prostesc.

Malcolm o privi îndelung pe Wren când se opri să discute cu un grup de fete, toate mai mici decât ea. Fiecare se agita în jurul ei, de parcă ar fi fost pasărea‐mamă, iar ele – puii care depindeau de ea, dornici de o fărâmă de atenție.

– Nu m‐ar deranja să mi‐o trag și eu cu ea, murmură Malcolm, mijind ochii în timp ce continuă să se uite la ea.

Îi arunc o privire criminală.

– Dacă o atingi, ești mort.

Își lasă capul pe spate și începe să râdă.

CE SPUN CRITICII DESPRE Un milion de săruturi într-o viață

„Nimeni nu reușește să descrie drama și euforia primei iubiri cu atâta autenticitate și intensitate ca Monica Murphy!“ The Romantic Rush Blog

DESPRE Monica Murphy

Monica Murphy este autoarea de bestsellere New York Times și USA Today. Cărțile sale au fost traduse în duăsprezece limbi și au fost vândute în peste un milion de exemplare în întreaga lume.

Este soție și mamă a trei copii, locuiește cu familia sa în centrul Californiei, împreună cu singurul lor câine și multe pisici. O dependentă de muncă care mărturisește, cp atunci când nu scrie, citește sau îți petrece timpul alături de soțul și copiii ei. Crede cu fermitate în finalurile fericite, deși recunoaște că personajele sale trec prin multe momente pline de neliniște înainte ca să ajungă la finalul fericit.