Citește un fragment în avanpremieră din „Visul imperial. Ascensiunea și căderea puterilor globale, 1400-2000“ de John Darwin

Visul imperial. Ascensiunea și căderea puterilor globale, 1400-2000 de John Darwin a apărut la Editura Litera în colecția Kronika și reprezintă o perspectivă incitantă asupra trecutului, a prezentului și a viitorului imperiilor.

Citește un fragment în avanpremieră din „Hitler și teoriile conspirației. Al Treilea Reich și imaginația paranoidă“ de Richard J. Evans

Tamerlan, otomanii, mogulii, confederațiile Manchu, englezii, sovieticii, japonezii și naziștii – toți au ridicat imperii menite să dureze pentru totdeauna; toți au eșuat în aceste demersuri. Dar, după cum demonstrează John Darwin în acest volum superb, edificarea acestor imperii a dus la nașterea lumii așa cum o cunoaștem astăzi – de la moartea lui Tamerlan, în 1405, până la ascensiunea și prăbușirea imperiilor europene, de la prezența imperialistă mereu crescândă a Americii până la relansarea Chinei și a Indiei ca puteri economice globale.

Citește un fragment din volumul „Amurgul democrației. Seducătoarea atracție a autoritarismului“ de Anne Applebaum

Citește un fragment în traducere de Diana Popescu-Marin

În 1401, marele istoric islamic Ibn Khaldun (1332–1406) era la Da­masc, oraș aflat pe atunci sub asediul puternicului Tamerlan. Dor­nic să‑l întâlnească pe vestitul cuceritor, istoricul a fost coborât de pe zidurile cetății într‑un coș și apoi condus în tabăra lui Tamerlan. Acolo a avut o serie de conversații cu un conducător pe care (în au­tobiografia sa) l‑a descris ca pe „unul din cei mai mari și mai puternici dintre regi… dependent de dezbatere și argumentare despre ceea ce cunoaște și ceea ce nu cunoaște“. Se poate ca Ibn Khaldun să fi văzut în Tamerlan salvatorul civilizației arabo‑musulmane, pentru a cărei supraviețuire se temea. Dar, patru ani mai târziu, Tamerlan murea în drum spre China, pe care plănuia s‑o cucerească.

Tamerlan (cunoscut în istorie și ca Timur, Timur Lenk, Timur­lenc sau Timur the Lame, de unde și numele europenizat) a fost un fenomen care a devenit legendă. S‑a născut, probabil în anii 1330, într‑un clan de statut inferior aparținând confederației tribale turco‑mongole Chagatai, una dintre cele patru mari diviziuni ce al­cătuiau Imperiul Mongol după moartea lui Ginghis Han, în 1227. La 1370 se autoproclama stăpân al Chagataiului. Între 1380 și 1390 a cucerit Iranul, Mesopotamia (Irakul de astăzi), Armenia și Georgia. În 1390 a invadat teritoriile ruse, întorcându‑se câțiva ani mai târziu pentru a distruge capitala Hoardei de Aur, legiunea mongolă ce stă­pânea teritoriul modern al Rusiei de sud. În 1398 a condus o invazie de amploare în nordul Indiei, înlăturându‑i de la putere pe conducă­torii musulmani și distrugând orașul Delhi. În 1400 s‑a întors în Ori­entul Mijlociu, unde a ocupat orașele Alep și Damasc (Ibn Khaldun a supraviețuit masacrului), ca apoi să înfrângă oastea otomană în bătălia de la Ankara din 1402 și să‑l ia prizonier pe sultanul Baiazid. Abia după aceea s‑a concentrat asupra teritoriilor răsăritene, într‑o ultimă campanie eșuată.

În pofida reputației sale de tiran sângeros și a cruzimii de netă­găduit ce a caracterizat invaziile sale, Tamerlan a reprezentat o fi­gură de tranziție în istoria eurasiatică. Cuceririle sale au reprezentat un ecou al marelui Imperiu Mongol ridicat de către Ginghis Han și urmașii acestuia. Imperiul în cauză se întinsese de la Iranul de azi până spre China și, către nord, până la Moscova. O remarcabilă migrație a popoarelor fusese astfel încurajată, odată cu negoțul și cu curentele gândirii din centrul Eurasiei, de‑a lungul marelui coridor de câmpii ierboase ale stepei, iar stăpânirea mongolă pare a fi ser­vit drept catalizator pentru transformările comerciale și intelectuale într‑o eră de expansiune economică generală. Mongolii au permis inclusiv vizite ale emisarilor vest‑europeni, în speranța de a pune bazele unei alianțe antimusulmane și de a‑și câștiga cât mai mulți prozeliți creștini. Dar, pe la începuturile secolului al XIV‑lea, efortu­rile de a păstra închegată această mare confederație imperialistă deja eșuaseră. Războaiele sângeroase dintre conducătorii ilhanatelor din Iran, Hoarda de Aur și Hanatul Chagai, precum și prăbușirea dinas­tiei Yuan din China (înainte de 1368) au marcat sfârșitul experimen­tului mongol în Imperiul Eurasiatic.

Cuceririle lui Tamerlan au reprezentat în parte un efort al acestuia de a redobândi imperiul pierdut. Dar metodele lui au fost diferite. Războaiele pe care le‑a dus păreau a se concentra în primul rând pe distrugerea totală a oricărui rival și pe controlul asupra marelui drum comercial din Eurasia, pe ale cărui profituri fusese ridicat imperiul său. Totodată, puterea sa se concentra mai mult în jurul trupelor din teren și mai puțin pe măiestria hoardelor de stepă: armatele sale erau alcătuite nu numai din călăreți arcași (clasica formulă mongolă), ci și din trupe de infanterie, artilerie, cavalerie grea și avea chiar un regiment călare pe elefanți. Sistemul său de conducere era o formă de absolutism, în care loialitatea triburilor susținătoare se așeza într‑un fel de echilibru cu supușii săi de la orașe și din sate. Tamer­lan s‑a autoproclamat „Umbra lui Dumnezeu“ (printre numeroasele sale titluri), răzbunându‑se cumplit pe trădători și pe practicanții religiei islamice. A revărsat partea leului din bogățiile acumulate în Samarkand, oraș pe care l‑a ales drept capitală a imperiului său, aproape de locul nașterii sale, și acolo a proiectat monumente arhi­tectonice care stau mărturie splendorii domniei lui. Modelul „timu­rid“ va avea o influență durabilă asupra ideii de imperiu peste tot în Eurasia Mijlocie.

Dar, în ciuda ferocității sale, a geniului său militar și a adaptării iscusite a politicilor tribale la visul său de a‑și extinde imperiul, sis­temul lui Tamerlan s‑a prăbușit după moartea lui. Așa cum el însuși intuise, nu mai era posibil să stăpânești deopotrivă comunitățile statornicite și triburile migratoare întru ridicarea unui Imperiu Eurasiatic pe temelia puterii militare mongole. Otomanii, Sultana­tul Mameluc din Egipt și Siria, Sultanatul Islamic din nordul Indiei și, mai cu seamă, China erau mult prea rezistente ca să fie cucerite prin campaniile sale fulger. Moartea lui Tamerlan a marcat cu ade­vărat, în multe feluri, sfârșitul unei lungi epoci din istoria globală. Imperiul lui a fost ultima tentativă reală de a contesta împărțirea Eurasiei în state ale Vestului Îndepărtat, Eurasia Islamică Mijlocie și Asia de Est confucianistă. În al doilea rând, experimentele sale poli­tice și supremul lui eșec au demonstrat că puterea începuse să treacă în mod decisiv de la imperiile nomade la statele deja constituite. În al treilea rând, distrugerile colaterale pe care Tamerlan le provocase în Eurasia Mijlocie și influența disproporționată exercitată acolo de societățile tribale au contribuit, chiar dacă și numai gradual, la încli­narea balanței Lumii Vechi în favoarea Extremului Orient și a Vestu­lui Îndepărtat, în detrimentul teritoriilor centrale. Și, nu în ultimul rând, moartea sa a coincis cu primele semnale ale unei schimbări în configurația existentă a negoțului la mare distanță pe ruta est‑vest, pe care se luptase s‑o controleze. În numai câteva decenii de la moar­tea sa, ideea unui imperiu mondial condus de la Samarkand devenise de domeniul fantasticului. Descoperirea mărilor ca patrimoniu glo­bal ce oferea acces naval către orice colț al lumii a transformat econo­mia și geopolitica imperialistă. Aveau să treacă trei secole până când noua ordine mondială să devină total vizibilă. Dar, după Tamerlan, nu a mai existat nici un alt conducător care să aspire la dominarea Eurasiei, iar Eurasia, așa cum o văzuse Tamerlan, nu mai cuprindea aproape toată lumea cunoscută la vremea aceea.

Ce spun criticii despre Visul imperial. Ascensiunea și căderea puterilor globale, 1400-2000

„O capodoperă… De o întindere, originalitate și viziune impresionante… oferă o perspectivă nouă și provocatoare asupra istoriei lumii din ultimele șase secole.“ (Daily Telegraph)

„Absolut revelatoare… o abordare excepțională a istoriei globale.“ (Independent)

„Un demers ambițios, monumental și convingător.“ (Guardian)

„Magistral… aruncă în aer ipoteza potrivit căreia ascensiunea Occidentului ar fi fost inevitabilă.“ (BBC History Magazine)

„După ce am citit această capodoperă, un lucru a devenit limpede. Lumea nu a cunoscut încă un ultim imperiu.“ (Literary Review)

„Elegant și inteligent… minunat și plin de imaginație… o carte cu semnificații profunde.“ (Sunday Times)

Despre John Darwin

Istoria imperiilor, ascensiunea și prăbușirea acestora, reprezintă tema de interes a lui John Darwin. Darwin a scris numeroase lucrări despre declinul Imperiului Britanic și predă cursul de Istorie Imperială și Globală la Oxford, unde este membru al Colegiului Nuffield. Volumul Visul imperial. Ascensiunea şi căderea puterilor globale 1400-2000 este câștigător al Wolfson History Prize în 2008.