LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din „Wildfire” de Hannah Grace

Citește un fragment în avanpremieră din „Wildfire” de Hannah Grace

Wildfire, de Hannah Grace este noua apariție editorială Litera, colecția New Moon. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

A fost nevoie doar de o scânteie…

Russ Callaghan și Aurora Roberts se intersectează întâmplător la o petrecere organizată la final de an universitar, când, după mai multe pahare de alcool și câteva provocări, cei doi ajung să aibă o aventură de-o noapte. Nefiind genul care să rămână prea mult prin preajmă după o partidă de sex (și nici care să se aștepte la asta de la un bărbat), Aurora se furișează afară din camera lui Russ înainte ca acesta să aibă ocazia să o întrebe numele complet sau să își adune curajul de a o invita la o întâlnire.

Așadar, mare le este surpriza când dau nas în nas în prima lor zi într-o tabără de vară unde sunt amândoi supervizori și unde au ales să meargă pentru a scăpa de viața complicată de familie. Russ speră că, dacă pleacă suficient de departe de Maple Hills, nu va mai fi nevoit să înfrunte consecințele dureroase ale dependenței de jocuri a tatălui său, în vreme ce Aurora s-a săturat să cerșească atenție de la oamenii dragi și vrea să se retragă în singurul loc care pentru ea înseamnă cu adevărat acasă.

Russ este conștient că, dacă încalcă regula care interzice relațiile amoroase pe durata taberei, riscă să fie trimis acasă înainte de sfârșitul verii, însă, spre nenorocul lui, Aurora nu a fost niciodată genul care să respecte regulile. Vor reuși cei doi să se rezume la o relație de prietenie? Sau, oare, acea aventură de-o noapte a stârnit în ei un foc ce nu poate fi stins?

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE IRINA FULGER

„CAPITOLUL 1

RUSS

Din partea cealaltă a camerei de zi, privirea lui Henry mă pârjolește.

– O să ai o vară nasoală.

Aud cum coechipierii mei pufnesc, cei mai zgomotoși fiind Mattie, Bobby și Kris, care cu toții mi‐au spus ceva similar când am refuzat să petrec vara la Miami cu ei.

– Ce cuvinte încurajatoare, Turner, îi răspund eu colegului meu de cameră placid. Ar trebui să te faci vorbitor motivațional.

– O să‐ți pară rău că nu m‐ai ascultat când o să te spetești muncind și o să faci activități de teambuilding la trainingul pentru angajați de săptămâna viitoare. Henry continuă să frunzărească broșura Honey Acres, încrețindu‐și fruntea tot mai mult cu fiecare pagină. Ce înseamnă tură de noapte?

– De două ori pe săptămână, trebuie să dorm într‐o cameră anexată la cabane, în caz că au nevoie de ceva, zic eu nepăsător, privind cum Henry mărește îngrozit ochii. În restul timpului, dorm în propria cameră.

– Nu‐i de mine, zice el, aruncând broșura înapoi pe măsuța de cafea. Dar succes!

– Ar putea fi mai rău, cugetă Robbie din partea cealaltă a camerei de zi. Vara asta poate o să fii nevoit să te muți în Canada.

Nate geme zgomotos, îngropându‐și capul în părul iubitei lui, afundându‐se mai adânc în fotoliul pe care stau amândoi.

– Du‐te dracului cu Canada ta!

– Ți‐ai făcut‐o singur, mormăie Stassie suficient de tare ca toți să o auzim. Nu te mai plânge atât! Nate, tu vrei să joci pentru Vancouver.

– Prefer să mă mut în Canada decât să am grijă de douăzeci de copii timp de nouă săptămâni. Dezgustul real de pe fața lui Henry i‐ar face pe toți să creadă că eu mă duc la abator, nu că‐mi petrec vara fiind supervizor într‐o tabără. Chiar nu te‐ai gândit bine la asta, Callaghan.

Ba chiar mă gândisem.

Clientela principală de la Honey Acres este reprezentată de părinți suprasolicitați și bogați care trebuie să‐și țină ocupați copiii toată vara, cât ei muncesc. Din fericire, tarifele sunt extrem de mari, ceea ce înseamnă că și dotările sunt mai bune decât cele oferite de restul taberelor despre care m‐am interesat, și, ținând cont că sarcina este de a ține sub control mai mulți copii, este bine plătită, plus că se oferă multe zile libere întregi. Ceea ce știu că‐i un lux și că nu se întâmplă în alte tabere.

Kris și Bobby mi‐au sugerat să depun o cerere după ce le‐am refuzat oferta de vacanță și le‐am explicat că am nevoie de un loc de muncă. Acum zece ani, într‐o vară, ei au fost la Honey Acres și au jurat că este cea mai bună tabără din California, iar eu eram dispus să caut de lucru orice. Sunt cam strâmtorat cu banii de când barul unde lucram a fost închis de poliție. Din păcate, l‐a prins într‐un final din urmă faima că acolo se desfășurau activități suspecte și că se vindea de băut studenților care nu aveau vârsta legală, așa că sunt slabe șanse să fie redeschis.

Mi‐a fost foarte ușor să aleg.

– Eu, Hen, am auzit că tu tot nu vrei să vii cu mine, îl tachinez eu.

– Tot nu vin. Mulțumesc! Dar, dacă ai nevoie de un pretext ca să poți pleca, să‐mi spui. O să dau un telefon.

J.J. se apleacă spre Henry pe canapea, îmboldindu‐l cu un umăr.

– Singura urgență pe care o vei avea în următorii doi ani, căpitane, o să fie că te îneci în prea multe p…

– J.J.! țipă Stassie, întrerupându‐l.

– Nu te mai gândi la prostii! o ceartă el. Voiam să zic peisaje. Stassie își dă ochii peste cap, arătându‐i degetul mijlociu, în timp ce el îi trimite un sărut. Ea coboară mâna și se concentrează asupra mea, cu un zâmbet delicat pe buze.

– O să te distrezi, ignoră‐l pe Henry! Dar o să‐ți simțim lipsa pe aici.

– Tu nici măcar nu mai locuiești aici, zice Mattie, cu sprâncenele ridicate.

– Tu n‐ai locuit niciodată aici! răspunde ea, pornind o ceartă despre cine petrece mai mult timp în casa asta.

Oricât sunt de recunoscător că am un loc de muncă în vara asta, nu prea‐mi convine că plec, căci abia m‐am mutat cu Henry și Robbie. În plus, mai sunt și colegii noștri neoficiali – Mattie, Bobby și Kris –, care apar ca prin magie de fiecare dată când se pomenește de mâncare.

Este ciudat să am propria cameră, după doi ani de împărțit camera la cămin și, înainte de asta, de stat cu fratele meu, Ethan, dar deja sunt mult mai fericit aici.

În afară de lucrurile evidente, cum ar fi să am propriul spațiu și să locuiesc cu oameni de care‐mi place, mă simt bine că nu trebuie să planific cu grijă când să fac laba sau, rareori, sex. Henry a avut amabilitatea să‐mi spună că, după ce a locuit șase luni lângă Nate și Stassie, poate să confirme sută la sută că acea cameră nu este izolată fonic.

– Voi doi o să vă certați toată după‐amiaza sau ne pregătim de petrecere? strigă Robbie la Stassie și la Mattie, care se ciorovăiesc.

În seara asta, dăm o petrecere de rămas‐bun pentru cei care termină sau un „la revedere și duceți‐vă dracului“, cum îi zice Robbie. El rămâne în Maple Hills pentru masterat și este fericit că păstrează titlul de organizator de petreceri.

Acestea fiind spuse, nimeni nu‐i prea entuziasmat să pună la punct casa pentru hoardele de studenți din Maple Hills care vor descinde aici în câteva ore. Știu că pentru băieți pare sfârșitul unei ere; patru ani petrecuți în fiecare zi cu cineva înseamnă mult. Pentru Nate și Robbie înseamnă și mai mult; ei n‐au locuit niciodată în alte orașe, darămite în alte țări.

Eu o simt ca pe începutul unei noi ere. La începutul școlii, m‐am alăturat unei frății pentru că‐mi doream o familie care să nu mă dezamăgească așa cum o face familia mea reală. Am crezut că partenerii mei de frăție îmi vor fi alături la bine și la rău, că, în sfârșit, voi avea niște oameni pe care să mă pot baza, dar asta nu s‐a întâmplat. Am simțit că am făcut o greșeală de boboc, dar am perseverat, crezând că durează ceva până să ne simțim ca o familie. Mi‐am dat seama că am făcut o greșeală când s‐a întâmplat tâmpenia de la începutul anului cu patinoarul și singurii oameni care mi‐au fost alături sunt în camera asta.

A fost cea mai grea perioadă din viața mea, ceea ce spune multe, și ascundeam cât de jenat mă simțeam. Apoi, într‐o zi, Henry m‐a întrebat dacă sunt bine și i‐am zis că da. Mă așteptam ca asta să fie tot, dar mi‐a zis că și‐a dat seama că mint și că avea să revină când aveam să fiu pregătit să vorbesc. În fiecare săptămână am avut aceeași discuție, până când, în vacanța de iarnă, am dat peste el.

Am încercat să mă duc acasă, dar am rezistat doar 24 de ore cu beția tatălui meu după pierderile de la cazinou, cu prostia incoerentă și cu incapacitatea magnifică a mamei mele de a‐l trage la răspundere pentru acțiunile lui, după care m‐am întors în campus. Henry se îndrepta spre casa de hochei să‐și ia materialele artistice și, când m‐a văzut, m‐a întrebat dacă sunt bine, iar eu, pentru prima dată, i‐am zis că nu.

După ce ani buni am fost prea rușinat și furios din cauza problemei tatălui meu cu jocurile de noroc ca să spun cuiva, am scuipat totul din mine. Nici măcar antrenorul Faulkner sau Nate nu știu toate detaliile despre ce se întâmpla la mine acasă, dar lui Henry i‐am spus totul.

A stat acolo, cu o pânză sub braț, ascultând.

Când am terminat, am simțit că mi s‐a ridicat un morman de cărămizi de pe umeri, iar el m‐a întrebat dacă vreau să primesc aripile lui Kenny și să petrec timp cu el pe timpul vacanței. Nu mi‐a pus întrebări, nu mi‐a oferit sfaturi, nu m‐a judecat. De aia am acceptat imediat când m‐a întrebat dacă vreau să locuiesc cu el și Robbie.

În încăpere s‐a făcut haos, cum se întâmplă mereu când e toată lumea aici, cu conversații suprapuse, fiecare mai zgomotoasă decât cea de dinainte. Oamenii au impresia că sunt tăcut pentru că sunt timid, dar nu sunt timid. Nu cred nici că sunt tăcut, ci doar par așa pentru că ceilalți sunt foarte zgomotoși. Eu prefer să stau și să ascult decât să fiu în centrul atenției, spre deosebire de coechipierii mei. Este o presiune prea mare când ești în centrul atenției, sunt prea multe ocazii să o dai în bară. Mă simt mult mai fericit ca observator, privind din exterior.

Mă duc în bucătărie și iau o sticlă de apă din frigider și, când mai iau una, simt pe cineva în spatele meu.

– Ești pregătit pentru prima ta petrecere oficială? mă întreabă J.J., acceptând sticla din mâna mea.

Ne sprijinim amândoi de blatul din bucătărie, privind în camera de zi.

– Așa cred. Să nu‐l enervez pe Robbie este singura regulă, corect?

J.J. pufnește, deschizând sticla de apă.

– Este distracția mea preferată, dar depinde cât de mult vrei să te muncească în următorul sezon.

– Cred că nu o să‐l enervez.

– Te simți deja ca acasă? mă întreabă el, luând o gură de apă. În ultimele săptămâni, am petrecut mult timp cu J.J. și am descoperit că, sub persoana aia glumeață, este foarte fratern. După ce acum câteva luni mi‐am folosit economiile să‐mi cumpăr o camionetă veche, am devenit curierul neoficial pentru cutiile tuturor. A fost bine să mă simt util, așa că nu m‐a deranjat până când Lola s‐a arătat îngrijorată că lucrurile ei vor fi trimise din greșeală la Vancouver, unde va sta Nate, și a desenat penisuri pe cutiile care nu erau ale ei sau ale lui Stassie.

Eu și J.J. am mers la noua lui locuință din San Jose cu o camionetă plină de cutii decorate, și toți cei întâlniți pe drum s‐au uitat la noi amuzați. Afli multe despre cineva când stai într‐un spațiu închis cu acea persoană timp de zece ore. Ironic, J.J. a glumit că eu abia povestesc despre mine.

– Ajung și acolo, am recunoscut eu. Este o mare schimbare față de cum eram obișnuit.

– Ține minte, aici este locul tău. Toată lumea te vrea aici, mă auzi? zice el încet.

Niciodată nu mi‐am exprimat nesiguranța față de unul dintre băieți, dar J.J. știe cumva că eu păstrez distanța. O dată i‐am zis că‐i perspicace, și el a zis că‐i așa pentru că‐i scorpion. Ce o mai fi însemnând și asta.

Oricum, apreciez situația și, pentru prima dată după mult timp, mă simt înțeles. Ceea ce‐i un sentiment ciudat de acceptat, din moment ce de multe ori nu mă înțeleg eu pe mine.

– Te aud, confirm eu.

Îmi dă una peste umăr, după care se întoarce la locul lui în camera de zi. Îl urmez lent, așezându‐mă lângă Henry.

Robbie bate o dată din palme, făcându‐ne pe toți să avem brusc amintiri din hochei, căci îi acordăm imediat atenție, ca niște câini bine antrenați.

– Ce mini-Faulkner. Frateee, mormăie Nate, foindu‐se incomod pe locul lui.

– Știi că eu tresar la aplauze, adaugă Bobby. Cred că‐i o reacție reală la traumă.

– Eu aud aplauzele alea când sunt singur, zice Mattie, încuviințând solidar din cap.

– Nah, pufnește Joe. Ăla‐i Kris din camera alăturată. El e. Gata imediat de una mică.

Robbie șuieră ceva în șoaptă, în vreme ce Kris aruncă o pernă de pe canapea spre Joe, care o prinde și o aruncă înapoi, declanșând haosul.

– Unde erau abilitățile astea de apărare când jucai hochei, Joe? întreabă Henry, luându‐l pe nepregătite suficient ca una dintre pernele lui Kris să‐l lovească direct în față.

– Pentru Dumnezeu, mormăie Robbie. Petrecerea asta nu va avea loc dacă unul dintre voi are o contuzie, clovnilor. Hai, pentru ultima dată!

În încăpere se lasă liniștea în timp ce toți se aliniază cu reticență, ca Robbie să le spună ce au de făcut, și este un moment ciudat în care am senzația că toți își dau seama că e ultima petrecere pe care băieții o vor da împreună în casa asta.

Sunt pierdut în gândurile mele când J.J. începe să râdă și să strige.

– Cinci dolari! Îmi datorați cu toții cinci dolari!

– Poftim?

– Stas plânge! Își pune un braț în jurul ei și o sărută pe lateralul capului. Și asta înainte să consume alcool! Eu câștig.

Ștergându‐și lacrimile cu dosul mâinilor, ea se uită uimită în jur.

– Ați pariat pe mine?

Băieții își scot toți portofelele, scoțând bancnotele. Mattie ridică din umeri, trântind banii în palma în așteptare a lui J.J.

– Tehnic, am pariat pe lacrimile tale.

– Este incredibil. Nate, tu știi… Se întoarce spre iubitul ei, care scoate discret bani din buzunar. Ești un nemernic! Toți sunteți niște nemernici.

Nate îi dă cei cinci dolari lui J.J. și o strânge în brațe, sărutând‐o cu afecțiune pe tâmplă.

– Nici măcar n‐ai încercat să reziști. Cu banii ăștia, ți‐aș fi putut cumpăra aripioare de pui.

– Incredibil. Este așa trist. Voi o veți lua pe căi separate și este așa o atmosferă…

– Te‐ai simți mai bine dacă ți‐aș spune că Russ n‐a pariat că plângi astăzi?

Ochii ei înlăcrimați se întâlnesc cu ai mei, și zâmbește.

– Mulțumesc, gogoșică! Tu nu ești pe lista mea de nemernici.

Încuviințez din cap în semn de apreciere, lăsând‐o să creadă că nu am pariat pentru că am crezut că nu avea să plângă – ceea ce eram sigur că urma să facă –, în loc să clarific că n‐am făcut‐o pentru că nu pariez.

– Mă scuzați, intervine Henry. Nici eu n‐am pariat.

Și Henry știa că avea să plângă, dar a hotărât să nu parieze, în semn de solidaritate. J.J. încă își numără banii când intră Lola cu pungi pline cu pahare roșii. Se uită la șirul de oameni și se încruntă.

– A plâns, nu‐i așa?

– Da, răspunde toată camera.

– La naiba, Anastasia! Lola lasă pungile în poala lui Robbie, se apleacă să‐l sărute, apoi caută în geantă și scoate niște bani. Este ultima oară când îmi mai iei banii, Johal.

– Până dau rateu cu hocheiul și‐mi urmez adevărata chemare în viață, zice J.J. Striptease-ul.

– Până atunci.

– Acum, că și‐au achitat toți datoria, putem să începem petrecerea? geme Robbie.

Tăcerea de mai devreme revine, același gând trecând prin mințile coechipierilor mei. Nate își drege vocea, încuviințând din cap.

– Pentru ultima dată.

Atmosfera ciudată dispare de cum Lola izbucnește în râs.

– Bine, Alexander Hamilton. Și eu sunt aia care dramatizează, frate. Parcă sunteți o adunătură de melodramatici.”

CE SPUN CRITICII DESPRE WILDFIRE

„Romanul lui Hannah Grace este onest, vulnerabil și delicios de sexy.“ B.K. Borison

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.