Colecția „Descoperă filosofia” continuă cu încă 30 de volume! Descoperă ideile marilor gânditori ai lumii
Colecția „Descoperă filosofia”, un proiect editorial ambițios, care vizează familiarizarea cititorilor cu ideile marilor gânditori ai omenirii, continuă cu încă 30 de volume. Anterior, în această colecție au apărut alte 40 de volume cartonate, menite să informeze și să educe publicul cititor, iar titlurile pot fi folosite atât pentru studiul individual, cât și la clasă.
Colecția urmărește să aducă mai aproape de cititori, pe înțelesul tuturor, ideile marilor gânditori, într-un mod plăcut și accesibil și este disponibilă pe Litera.ro!
Fiecare titlu cuprinde:
- Context biografic, istoric și cultural al gândirii și operei fiecărui autor
- Doctrine filosofice ilustrate cu exemple din viața de zi cu zi
- Definiții ale unor termeni de specialitate
- Casete cu anecdote și curiozități
Urmăriți mai jos un dialog cu scriitorul și filosoful Stelian Tănase, ambasadorul acestei colecții!
Titlurile din colecție vor fi la toate chioșcurile de presă din țară, după cum urmează:
28 iunie 2021: Descoperă filosofia. Galileo și revoluția științifică (volumul 41)
Revoluția științifică din secolul al XVI-lea a fost, fără îndoială, unul dintre episoadele marcante ale istoriei europene. Povestea sa a fost mereu prezentată drept un triumf al rațiunii progresiste asupra misticismului antic obscur. De fapt, dacă analizăm cu atenție dezvoltarea științei moderne, putem remarca aspecte discontinue. Povestea revoluției științifice este presărată cu erori, nehotărâre și fragmentări. A alternat progresul și regresul, dar a știut să impună o nouă paradigmă. Practic, a evoluat dintr-un raport complex și de multe ori continuu cu tradiția gândirii antice.
5 iulie 2021: Descoperă filosofia. Popper și Kuhn (volumul 42)
Karl Popper (1902–1994) și Thomas Kuhn (1922–1996) sunt cei mai importanți doi filosofi ai științei din secolul XX. Cel dintâi a creat o nouă metodologie științifică, falsificabilitatea, potrivit căreia principalul scop al cercetării constă nu în dovedirea teoriilor științifice, ci în infirmarea lor, sau mai exact în găsirea de cazuri concrete care să le contrazică. În domeniul ideilor sociale și politice, Popper a realizat o critică sistematică a oricărei forme de totalitarism. Kuhn, în schimb, s-a bucurat de o mare popularitate datorită interpretării sale în ceea ce privește dezvoltarea istorică a științei drept o succesiune de paradigme, fiecare dintre acestea călăuzind cercetarea pentru o lungă perioadă de timp, intrând apoi în criză și fiind înlocuită printr-o revoluție științifică de o nouă paradigmă incomensurabilă față de precedenta. Abordările specifice ale lui Popper și Kuhn sunt diametral opuse, iar polemica dintre cei doi autori a jucat un rol semnificativ în istoria științei din a doua jumătate a secolului XX.
12 iulie 2021: Descoperă filosofia. Marc Aureliu (volumul 43)
În plină campanie împotriva popoarelor germanice, Marc Aureliu (121–180 d.Hr.) își împărtășește reflecțiile asupra sensului vieții și acțiunii printr-o serie de însemnări. Reiese imediat că împăratul regretă că nu a avut suficient timp să se dedice filosofiei cu profunzimea cuvenită și, totodată, se conturează un parcurs filosofic care, printre griji, dezamăgiri și deșertăciunile lumii, caută un refugiu sigur în interiorul sufletului. De-a lungul șirului de gânduri, în jocul de ecouri din dialogul lui Marc Aureliu cu sine însuși, se dezvăluie problematica împletire dintre filosofie, morală și politică pe care s-a întemeiat cultura occidentală.
- 19 iulie 2021: Descoperă filosofia. Noam Chomsky (volumul 44)
- 2 august 2021: Descoperă filosofia. John Stuart Mill (volumul 45)
- 16 august 2021: Descoperă filosofia. Gramsci și Althusser (volumul 46)
- 30 august 2021: Descoperă filosofia. Ortega și Gasset (volumul 47)
- 13 septembrie 2021: Descoperă filosofia. Postmodernitatea (volumul 48)
- 27 septembrie 2021. Descoperă filosofia. Theodor Adorno (volumul 49)
- 11 octombrie 2021: Descoperă filosofia. Emmanuel Levinas (volumul 50)
- 25 octombrie 2021: Descoperă filosofia. Michel de Montaigne (volumul 51)
- 1 noiembrie 2021: Descoperă filosofia. Auguste Comte (volumul 52)
- 8 noiembrie 2021: Descoperă filosofia. Montesquieu (volumul 53)
- 15 noiembrie 2021: Descoperă filosofia. Ioan Scotus Eriugena (volumul 54)
- 22 noiembrie 2021: Descoperă filosofia. Johan Gotliebb Fitche (volumul 55)
- 29 noiembrie 2021: Descoperă filosofia. Francis Bacon (volumul 56)
- 6 decembrie 2021: Descoperă filosofia. Friedrich Schelling (volumul 57)
- 13 decembrie 2021: Descoperă filosofia. Walter Benjamin (volumul 58)
- 20 decembrie 2021: Descoperă filosofia. Filosofia romantică (volumul 59)
- 27 decembrie 2021: Descoperă filosofia. Claude Levi-Strauss (volumul 60)
- 3 ianuarie 2022: Descoperă filosofia. Feuerbach (volumul 61)
- 10 ianuarie 2022: Descoperă filosofia. Boethius (volumul 62)
- 17 ianuarie 2022: Descoperă filosofia. Marcuse (volumul 63)
- 24 ianuarie 2022: Descoperă filosofia. Thomas Morus (volumul 64)
- 31 ianuarie 2022: Descoperă filosofia. Giordano Bruno (volumul 65)
- 7 februarie 2022: Descoperă filosofia. Merleau-Ponty (volumul 66)
- 14 februarie 2022: Descoperă filosofia. Tocqueville (volumul 67)
- 21 februarie 2022: Descoperă filosofia. Platonismul în Renaștere (volumul 68)
- 28 februarie 2022: Descoperă filosofia. Jeremy Bentham (volumul 69)
- 7 martie 2022: Descoperă filosofia. Dionisie Areopagitul