LiteraBlog Cronică a volumului „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” de Doina Ruști

Cronică a volumului „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” de Doina Ruști

Încă de la primul contact cu volumul de povestiri al Doinei Ruști ne încearcă două stări: entuziasmul în fața parfumului îmbietor de narghilea (la care ne invită să ne gândim chiar femeia de pe copertă) și certitudinea că nu vom avea de-a face cu o simplă înșiruire de ciudățenii și-atât. Tocmai de aceea, e greu de ales cu ce să începem: cu bogăția vestimentară a vechilor fanarioți, care apar de după gulerele de blană, din anteriele de mătase, cu cealma, de obicei roșie și de obicei însoțită de o privire oacheșă, plină de promisiuni? Cu descrierile – învăluite în parfum de secol al XVIII-lea – prăvăliilor de pe locul actualului magazin Unirea sau al Bisericii Ruse? Sau poate cu atmosfera de poveste spusă parcă de pe confortul unui divan?

Citește un fragment în avanpremieră din volumul „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot“ de Doina Ruști

Volumul conține nu mai puțin de 47 de istorii neobișnuite, narate pe tonuri diferite, cu precupețe sau „băieți de Stambul“, ispravnici sau vrăjitoare, personaje care te fascinează prin insolit, și cel mai interesant este că toate pornesc de la fapte reale, înscrise în documentele epocii, pe care ești tentat să le cauți, să le verifici.

Farmecul constă în amprenta personală a fiecărei povestiri

Farmecul constă în amprenta personală a fiecărei povestiri. Ne putem juca puțin, așa cum s-a jucat și autoarea dezvăluind portrete prin învăluire, vorbind despre subteranele fiecărei povestiri. Stilul, de fiecare dată captivant, e mereu altul, în acord cu tema. În multe, întâlnim alunecări în supranatural, de pildă, în „Narghileaua vrăjită“, unde umbre din altă lume, trezite la viață cu fiecare fum din narghileaua unei copile de treisprezece ani, vrăjesc noaptea de Sfântul Andrei. În „Crimă și poezie“ e o scurta apariție justițiară, postumă, a lui Scarlat Câmpeanu, în realitate apropiat al domnitorului Alecu Moruzi, iar în „Nebunia neamțului Voicu“,nișteființe abulice îl fac pe un negustor să răpească o femeie măritată. În alte situații, un titlu ca„Fantoma“ anticipează întâlnirea cu o ființă himerică, însă povestea alunecă spre un epic de tip realist, protagonista fiind aici o femeie care își schimbă cu versatilitate înfățișarea.

Litera3142.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

Derularea epică e mereu surprinzătoare. „Narghileaua vrăjită“ începe cu o descriere amănunțită a cadrului gotic, de un feeric întunecat, specific unei sărbători a spiritelor, pentru a ne conduce apoi spre personaje: Floarea, bucătarul pe care-l însoțea, stolnicul Andrei și însuși Alexandru Moruzi, domnitorul, personaj aproape nelipsit și din celelalte povestiri. Finalul este deschis, lăsând mai multe posibile piste. Dar acesta nu constituie modelul narativ. Finalul povestirii „Nebunia neamțului Voicu“ pare clasic: bietul neamțo-valah, ajuns, sub vrajă de zâne, să hipnotizeze cupluri de prin târguri, este judecat și dus în ținutul lui din zona Sibiului, primind interdicție să mai calce prin Ploiești. Firul narativ se încheie aici, dar povestirea nu, autoarea inserând câteva explicații etimologice. Alte povestiri adoptă stilul succint al relatării, ca „Fantoma“, unde incipitul amintește de discursul știrilor: un cadavru e găsit în circumstanțe suspecte – în zăpadă, îmbrăcat sumar, într-o vreme în care luxul vestimentar se traduce prin opulență și prin finețea mătăsurilor sau a blănurilor. Povestirea evoluează în crescendo spre un deznodământ surprinzător. Cu mâinile înghețate și cu genele ninse de zăpada lui ianuarie 1794, aproape că nu observăm că așa-zisul cadavru din prima frază nu era, de fapt, decât un tânăr rănit în urma unei încăierări. Încă ceva inedit: povestirea este singura dintre cele 47 care se continuă, cu același protagonist, dar într-un cadru diferit, care îi urmează: „Doi ani mai târziu. Aceeași istorie“.

Nu lecturăm doar niște întâmplări fanariote, ci că purtăm un dialog deschis cu autoarea

În alte povestiri, demersul narativ se învârte în jurul unui nume, ca în „Parfumul lucrușoarelor primite“,în care Ismail Bina Emeni (personaj din romanul Mâța Vinerii) devine pretext pentru istoria unui fetiș bizar, iar autoarea simte nevoia unei disculpări: „[…] umbra acelei incomparabile fete, al cărei nume, observați, nici măcar nu l-am scris, băgându-vă pur și simplu în minte doar numele lui Ismail Bina Emeni – acțiune pe care o detest din tot sufletul. Cam din cauza asta mor culturile, se duc țările și pier limbile. Dar cum a fost doar un accident narativ, mă gândesc că poate mă veți ierta“ (p. 101).

O, da, am iertat-o încă dinainte să ne supărăm, întrucât acest memento suculent, chiar neașteptat al faptului că nu lecturăm doar niște întâmplări fanariote, ci că purtăm un dialog deschis cu autoarea, ne face (pentru a câta oară?) să zâmbim. Incursiunea în această lume cucerește de la primele povestiri, printre blănuri de samur sau de linx, agrafe cu pene de pițigoi, ceasuri de buzunar care concurează, prin strălucirea lor, fiola de sticlă albastră, târgovișteană, sau smaraldele inelelor bărbătești purtate pe orice deget (dar obligatoriu pe cel mic). Ne place să vedem cât de firească face Doina Ruști să pară alăturarea arhaismului de origine turcă „haznatar“ cu angliscimul staff, lipsit de parfumul de Stambul, dar asociat totuși cu Ismail Bina. Umorul ține aici de stilul evocării, cu întâmplări din hagii, din divanuri, de la curțile domnești, dar ușor persiflate, sub amprenta unică, fanariotă. În același sens apare și influencer din povestirea „Sluga nemuritoare“ (un titlu care te pune pe gânduri). Pe aceeași linie apar și echivalările financiare: un demnitar turc primește ca mită un postav „… să-și facă din el o hăinuță, ceva, un ceas de aur și niște bani, cum se dau și astăzi, o diurnă am spune, anume 29 de lei și 60 de bani“.

Povestirea „Crimă și poezie“ iese, fără doar și poate, cel mai ușor în evidență, în primul rând prin structură. Dacă celelalte povestiri au o întindere redusă, aceasta le depășește, aducând o construcție de noveletă, divizată în capitole: începe cu „Furtună“, continuă cu „O crimă și multe secrete“ (titlu plin de promisiuni repede respectate, cât tragem un fum de narghilea, eventual vrăjită), trecând prin „Moruzi“, apoi prin „Care sunt faptele?“ (abordare didactică, necesară în această țesătură istorică) și continuând, ca la tribunal, cu capitolul „Cum se apără Alecu“. Totul pentru a ajunge acolo unde eram tentați să aruncăm un ochi încă de la primul contact cu faimosul tablou al regretatului poet Alecu Văcărescu: „În adâncul familiei“.

Litera3140.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

Pe lângă detalii insolite, povestirea are și un final elaborat, în două trepte, care atinge istoria reală a morții poetului Alecu Văcărescu, dar și învinuirea sa de asasinat. Atmosfera, sugestia epică și descrierile veridice întregesc biografia poetului, întrucât, așa cum însăși autoarea scrie, nu ne putem opri la datele istorice, consemnate uneori cu prea mare grabă prin registrele vremii.

Interesant pentru stilul acestei povestiri este că în „Epilog“ este inserată fantomatica apariție a martorului presupus mincinos, Scarlat, ca act simbolic, justițiar, ce încheie viața dizgrațiatului, aici, Moruzi, vinovat moral de moartea prematură a lui Alecu Văcărescu. Dacă pentru Teodorachi Furtună nu au existat limite în idolatria față de vărul său, Alecu, de ce ar exista pentru noi, martorii acestei bizare legături?

Amestecul de realitate și ficțiune nu e singular, el completându-se și cu trimiteri la geografia operelor anterioare, cum e cazul lui Ismail Bina, evocat mai sus. Procedeul intertextului nu se regăsește numai aici, ci și în povestirea intitulată aproape tendențios „Clanul lui Narcis“, o confesiune auctorială despre primul rendez-vous (vizual și atât) cu Aredio/Arcadio Sochim, negustor al cărui portret, reprodus și în carte, se află expus la Palatul Suțu. Uneori legăturile dintre oameni, amoroase sau nu, ascund alte povești, ca în „Degetul“, de exemplu, unde povestea Chivei și a mult mai tânărului Gheorma rămâne într-un act de donație semnat cu „dăcitul“. Amprenta se păstrează și azi, înnegrită, fără o formă definită, și o vedem și noi, scanată, în carte, ca o garanție a încrederii.

Și prietenia neobișnuită, chiar obsesivă a călugărului din povestirea „Sluga nemuritoare“ față de Dobrin reprezintă tot o legătură obscură, căci și ignorarea cuiva poate declanșa sentimente puternice și uneori chiar ciudate, ca să parafrazăm titlul. Tot astfel, atașamentul ursuzului Maxim din povestirea „Slăbiciuni“ față de cerceii lui cu gușteri din onix se înscrie între plăcerile neobișnuite.

Recenta carte a Doinei Ruști, Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (Litera, 2022) oferă imaginea unei epoci prin 47 de mostre de farmec fanariot documentat, dar și tot atâtea modele narative, fiecare text aducând o poveste despre legături și nuanțele lor, într-un stil singular.

Despre volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot

Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot este noul volum al scriitoarei Doina Ruști apărut la Editura Litera și cuprinde 47 de povestiri fanariote despre amoruri și pasiuni bizare: întâmplări adevărate, fapte istorice, un imaginar românesc și ilustrații de epocă.

„Poveștile vechi sunt ca niște cufere, pline cu blănuri ori cu dantele, peste care cineva și-a trecut degetele, lăsând în fibră singura aspirație care contează în scurta viață de om, ca să nu mai vorbim de cearșafuri, care nu uită niciodată carnea care le-a terfelit, ori de scrisori, mă refer la hârtia bătrână, impregnată cu vise, și, odată cu ele, de aromele care-au plutit prin odăi.“ (Doina Ruști)

CE SPUN CRITICII DESPRE VOLUMUL CIUDĂȚENII AMOROASE DIN BUCUREȘTIUL FANARIOT

„Bucureștiul fanariot e o urbe care se leagănă zi și noapte în ritmul moleșitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiții, zvonuri și magice arome orientale, și care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice și fără obiect, de tristeți grele și de melancolii fără nume. Dacă ar fi atât și tot ar fi de-ajuns.

Dar povestirile pe care ni le spune Doina Ruști, despre iubiri imposibile, sprijinite pe documente și scrise cu talentu-i bine cunoscut, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relații private nemiloase, comportamente surprinzătoare și habitudini stranii.“ (Eugen Negrici)

DESPRE DOINA RUȘTI

Doina Ruști, prozatoare de referință, cu certă contribuție atât în neogotic, cât și în realismul psihologic, apreciată pentru origi­­nalitate și erudiție epică, a scris trilogia fanariotă (Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii, Homeric) și romane cu miză socială puternică: Fantoma din moară, Lizoanca, Logodnica. Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), o metaforă a pandemiei. Traduse în numeroase limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în publicații internaționale. Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008) și Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (2009). Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.