Cronica romanului „Paturi oculte” de Doina Ruști: „O incursiune prin magia Bucureștilor de ieri și de azi”

Scriitoarea Doina Ruști, cunoscută în țară, dar și în străinătate, unde i s-au tradus mai multe cărți, s-a impus în peisajul literaturii române contemporane atât grație unei serii de romane cu iz istoric–fanariot: Homeric, Mâța Vinerii, Manuscrisul fanariot sau Zogru –, cât și datorită altora a căror acțiune se plasează în actualitatea imediată: Fantoma din moară, pentru care primește Premiul USR pentru Proză, Logodnica, sau Lizoanca la 11 ani, răsplătit cu Premiul Ion Creangă al Academiei Române. Cel mai recent roman al său se numește Paturi oculte și a apărut la sfârșitul anului 2020 la Editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană“, pe care de altfel o și coordonează.

Paturi oculte debutează cu o scenă specifică romanelor sau filmelor polițiste: o tânără fată, pe numele de alint Flori, se trezește dintr-un somn-transă într-un pat straniu dintr-un apartament străin în care intrase prin efracție, în strigătele celor de la Ambulanță, care amenință să spargă ușa. Peisajul de thriller este completat de prezența în același apartament a unui tânăr, pe nume Lev (Levante), care zace într-o baltă de sânge, cel mai probabil mort.

Citește și: Actrița Dorotheea Petre în dialog cu Doina Ruști, despre romanul „Paturi oculte”. Audiobookul în lectura scriitoarei, disponibil exclusiv pe citește.ro!

O scenă care, privită prin prisma întregului roman, poate fi catalogată drept acea intrigă ce își așteaptă cu înfrigurare expoziția. În mintea cititorului prinde viață un noian de întrebări: ce căutau cei doi tineri în acel apartament? Erau oare hoți? Dar atunci de ce ea dormea, și cine i-a provocat lui rana care l-a lăsat într-o baltă de sânge? Întrebări suficiente ca să provoace adicția față de restul poveștii, care, pe negândite, se transformă dintr-un roman polițist într-unul mai degrabă fantastic, întrucât, pornind înapoi pe firul evenimentelor ce au dus la tragica întâmplare din primele pagini, autoarea ne poartă într-o aventură anamnetică foarte amplă, întinsă pe câțiva ani și, după cum se va vedea la momentul potrivit, desfășurată în mai multe lumi, cel mai probabil aflate în universuri paralele cu acesta, și la care atât Flori, cât și Lev, cei doi protagoniști principali, acced prin intermediul unor paturi într-adevăr oculte ce se dovedesc a nu fi altceva decât niște porți sau, dacă vreți, portaluri de trecere în alte dimensiuni spațio-temporale.

Știam, din lectura romanului Logodnica, despre predilecția Doinei Ruști de a spune aceeași poveste din perspectiva ambelor personaje implicate în ea, strategie literară care la vremea respectivă mi-a produs atât un șoc plăcut din punct de vedere livresc, cât și o revelație de proporții aplicabilă în viața de zi cu zi, când am înțeles că doi oameni pot să trăiască aceleași întâmplări, dar să le perceapă cu totul diferit. Așa încât surpriza de a citi și această poveste „la dublu“, atât din perspectiva Florentinei, cât și din aceea a lui Lev, mi-a fost ușor estompată, deși rămâne inevitabilă uimirea în fața faptului că cei doi trăiau experiențe similare, având ca numitor comun deja celebrele paturi oculte ce par să fi împânzit Bucureștiul (și nu numai), fără însă a ști unul despre ceea ce i se întâmplă celuilalt.

Citește și: Confesiune de autor: Doina Ruști, despre semnificația creioanelor de roșcov în „Paturi oculte”, cel mai recent roman al său

Însă nimic nu mi-a putut amortiza surpriza resimțită în momentul în care, spre final, când aparent totul se lămurise, mai puțin misterul scenei inițiale, firul poveștii este acaparat de perspectiva unuia dintre paturi, care inițial fusese un roșcov, iar și mai înainte, un tânăr cu niște ambiții astronomice și un ego supradimensionat.

 Este de altfel și momentul în care ițele narative par să se fi încurcat într-o manieră halucinantă, și doar disponibilitatea cititorului de a privi totul prin prisma unor universuri paralele, ce pot fi transgresate provocând suspendarea totală a concepției comune despre timp și spațiu, mai poate conferi poveștii sens și bineînțeles farmec, întrucât în acest punct se descoperă cum fapte cărora istoria lumii noastre le-a conferit, ca timp de desfășurare, câteva sute de ani pot fi comasate într-o clipă sau – ca să folosesc o sintagmă din sfera la fel de ocultă a divinației, așa cum se petrece ea pe plaiurile mioritice – într-un „bob zăbavă“. Tot în acest punct apare și riscul ca un cititor a cărui concepție despre timp și spațiu e de nezdruncinat, și care nu este nici măcar adeptul teoriei despre timp sacru și spațiu sacru dezvoltate în cultura română de Eliade, să abandoneze lectura, considerând că autoarea se contrazice pe sine și pune viitorul înaintea trecutului. Dar, în mod cert, pierderea nu este decât a cititorului.

Citește și: INTERVIU VIDEO. Doina Ruști despre romanul Paturi oculte: „Și în cazul Paturilor oculte există acel spațiu oniric care mă duce din nou spre epoca fanariotă“

Bineînțeles, multe alte aspecte fac din noul roman al Doinei Ruști o călătorie livrescă fascinantă, și aș aminti aici doar incursiunile sporadice prin istoria nespusă a Bucureștiului fanariot sau plimbarea „la pas“ prin Bucureștiul de astăzi, cititorul fiind tot timpul însoțit de senzația că multe dintre clădirile vechi ale Capitalei păstrează fantome ale unor fapte desfășurate cu sute de ani în urmă.

Cât este fantezie și cât este adevăr istoric, cât ezoterism și cât S.F. în acest roman care se și încheie totuși ca unul polițist – dilema din debutul său fiind soluționată până la finalul cărții – aproape că nu mai contează, deoarece maniera în care Doina Ruști reușește să amestece, aș zice chiar alchimic, toate aceste elemente aparent disonante face din Paturi oculte o lectură captivantă și savuroasă și, în același timp, capătă și rolul unui șperaclu fin ce reușește să deschidă ceva mai mult orizontul de percepție asupra tainelor lumii acesteia ori a celeilalte, pentru cei dispuși să accepte și alte realități decât cele deja cunoscute.

Citește și: A apărut un nou roman al scriitoarei Doina Ruști. Exclusiv: Povestea hărții din romanul „Paturi oculte”

DESPRE PATURI OCULTE, CEL MAI RECENT ROMAN AL SCRIITOAREI DOINA RUȘTI

Doi studenți de la Litere se îndrăgostesc în mod straniu, după ce intră în contact cu niște paturi mistice. Aventura lor generează un șir de întâmplări, care duc spre proprietarii anteriori ai paturilor și chiar mai departe, în dumbrava crepusculară. Scris alert, în decupaje care mențin tensiunea pe tot parcursul cărții, noul roman are în prim-plan o poveste contemporană, cu ramificații nu doar în trecut, ci și în lumea subtilă, a cauzelor și a marilor întrebări. Un roman ontologic într-un stil simplu, etalat pe un background erudit.

CE SPUN CRITICII DESPRE PATURI OCULTE

 Il Libero: „Scriitoare de talent, Doina Ruști persiflează fantasticul noir.”

El Mercurio, Santiago de Chile: „Plină de umor în unele secvențe, în altele tragică și feroce, uneori fantastică și luminoasă ca o pictură de Chagall.“

La Stampa: „Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și fulminante prin care Doina Ruști își descrie personajele.“

DESPRE DOINA RUȘTI

Doina Ruști, scriitoare cunoscută în țară și în străinătate, a scris, printre altele, trilogia fanariotă: Homeric, Mâța Vinerii, Manuscrisul fanariot. Romanul său Paturi oculte deschide cea mai nouă colecție lansată la Editura Litera – „Biblioteca de Proză Contemporană”.

Despre Romeo Aurelian Ilie

Scrie poezie, cronică de carte, eseuri literare și teologice în diverse reviste culturale, începând din anul 2008. A colaborat la Poesis Internațional, Convorbiri literare, Timpul, Tribuna, Urmuz, Revista Nouă, Actualitatea literară și Dilema Veche și la diverse platforme on-line. Este autorul volumului de poezie Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutu (2018) și scrie cu regularitate pe blogul personal: Cronicile RAI.