Cu voce tare, episodul 3: Ediție de Oscar cu Nadine Vlădescu și Irina-Margareta Nistor
În cel de-al treilea episod al podcastului #CuVoceTare, Nadine Vlădescu a avut-o ca invitată pe Irina-Margareta Nistor, critic de film, producător de emisiuni TV și radio și „vocea” filmelor interzise din perioada comunistă.
Acest episod special a fost dedicat celei de-a 93-a ediție a Galei Premiilor Oscar. Nadine Vlădescu și invitata sa au discutat despre marii câștigători și perdanți ai galei Academiei Americane de Film, despre documentarul Colectiv, nominalizat la două categorii (cel mai bun lungmetraj internațional și cel mai bun lungmetraj documentar), dar și despre evoluția cinematografiei românești și proiectele în care este implicată Irina-Margareta Nistor.
„A fost o ediție cam sumbră. Erau puține filme vesele sau care să îți dea măcar un pic de speranță. În al doilea rând, sigur că e o idee bună să îl faci parțial live, să existe «ființe vii» care s-au regăsit acolo și care s-au bucurat să se vadă. În privința lui Colectiv, oricum era destul de unfair concurența: nu poți să amesteci, nu poți să votezi lucruri total diferite, pentru că la filmul internațional nu votezi un film de ficțiune, cum este Another Round și cu un documentar. Iar în partea cealaltă, o parte erau documentare politice, celălalt era unul la limită ecologist, frumos, colorat, înduioșător, cât să uităm de toate problemele. Filmele, puține dintre ele îți dorești cu adevărat să le vezi. În afară de Soul și de Monk, sunt foarte puține pe care să le vezi cu tot sufletul și să nu îți pară rău de orele pierdute”, a spus criticul de film, vorbind despre nominalizările la Premiile Oscar din acest an.
Întrebată de Nadine Vlădescu ce receptare a avut Colectiv în Statele Unite și în restul lumii și cât de importantă este această nominalizare, criticul de film a răspuns:
„Știm că au apărut multe articole despre film, în afară de premii luate în diverse locuri, inclusiv în America, la câteva alte apariții ale lui, și susținerea a fost mare, pentru că venea într-un moment în care toată lumea vorbea despre spitale, despre ce se întâmplă în spitale și, poate, ceva mai curajos decât îndrăzneau alții, deși situația, din păcate, este cam peste tot acum așa. După pandemie, chiar dacă ei, occidentalii, erau mult mai bine organizați, dintr-o dată s-a pierdut totul, pentru că numărul foarte mare de pacienți a dezechilibrat (n.r – situația) pretutindeni. Aș fi vrut ca filmul ăsta să stârnească mai multă empatie și descoperire a dramei de la Colectiv. A pornit într-un start, a ajuns la un finish, dar pe la jumătate s-a pierdut. Când amesteci prea multe subiecte la un loc, e greu de urmărit, mai ales că ei (n.r – occidentalii) sunt mult mai puțini răbdători decât europenii”, a explicat criticul de film.
În completare, Nadine Vlădescu a adăugat că „s-a spus despre Colectiv că e prea puțin Colectiv în documentar, că filmul este mai mult un comentariu politic.”
Vă invităm să urmăriți episodul trei al podcastului #CuVoceTare pe Spotify, Soundcloud, iTunes, Apple Podcast și Google Podcasts, dar și pe canalul de YouTube al Editurii Litera și pe Litera Blog.
Despre Irina-Margareta Nistor
Irina-Margareta Nistor este „vocea” filmelor interzise din perioada comunistă, comentator de film, producător de emisiuni TV și radio și inițiatoarea Festivalului de Psihanaliză și Film, importat de la Londra.
Este adesea în jurii importante, precum Nespresso Talents, și consilier cinematografic pentru diverse evenimente. Totodată, Irina-Margareta Nistor traduce cărți, dicționare și piese de teatru și se atașează cu entuziasm de tot ce o pasionează.