LiteraBlog Ia o piersică!

Ia o piersică!

E aproape un miracol, spune Shelley Read, autoarea bestsellerului Viața ca un râu, să crești piersici în Colorado.

Și, totuși, piersicile de Colorado au un gust miraculos, de fruct aproape mitic, deși solul le e potrivnic. Viața Victoriei Nash, eroina lui Read, în care se simte reverbul unui șir lung de femei ficționale și reale, în continuă încleștare cu natura, e ea însăși prinsă într-o vâltoare existențială care pare potrivnică, dar care nu o împiedică să înflorească.

Povestea aceasta, despre speranță against all odds, despre cum ne adunăm cioburile ființei și le punem la loc, în virtutea unui soi de kintsugi imprimat în ADN-ul supraviețuitorului, este, probabil, unul dintre cele mai frumoase, mai calde, mai bântuitoare și mai revoltător de bine scrise romane ale acestui an.

Read a visat, de mică, să fie scriitoare. E descendenta a patru generații de fermieri din Colorado. Frumusețea sălbatică a muntelui îi locuiește retina așa cum gustul piersicii despre care a scris îi stă pe cerul gurii. Are în spate o carieră de treizeci de ani de profesor universitar. Și, totuși, nu și-a lăsat visul în urmă. Apele vieții au șerpuit ca un râu de munte și au adus-o la hotarul unui debut miraculos și spectaculos deopotrivă, care funcționează pentru editor și cititor, în egală măsură, ca o lecție despre splendoarea umană și creativă a literaturii, despre forța ei de a împlini un destin.

Credit foto: Cristina Venedict

Luna aprilie a adus gustul timpuriu al acestei piersici care s-a pârguit îndelung între pagini de carte. O carte cu și despre speranță, sălbăticie, binele care învinge obtuzitatea, instinctul care anulează convenția, iubirea care sfidează moartea, umanitatea din noi, care se strecoară asemeni râului prin bolovănișuri și hârtoape, până la rădăcina pomului care, în mod magic și nestrămutat, visează în măruntaiele unui pământ aproape sterp gustul perfect, rotund și aproape imposibil al fructului.

Viața ca un râu e o carte de o frumusețe rară, despre toate momentele care șlefuiesc identitatea umană. O proză puternică, neașteptată, uluitoare. Aproape un miracol. Aproape o grădină.

Te-ar mai putea interesa și:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.