LiteraBlog Interviu VIDEO cu Sandro Veronesi, autorul romanului „Colibri”: „Cartea aceasta a fost una foarte norocoasă, oriunde a fost publicată, a obținut recenzii bune”

Interviu VIDEO cu Sandro Veronesi, autorul romanului „Colibri”: „Cartea aceasta a fost una foarte norocoasă, oriunde a fost publicată, a obținut recenzii bune”

Scriitorul italian Sandro Veronesi a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Editura Litera, despre romanul său Colibri, tradus în limba română de Oana Boșca-Mălin și Cristina Gogianu.

Citește un fragment în avanpremieră din „Colibri” de Sandro Veronesi

„Cartea aceasta a fost una foarte norocoasă, oriunde a fost publicată, a obținut recenzii bune, nu am avut niciodată o experiență de acest fel. Însă, chiar și acolo, așa cum e firesc să se întâmple, au existat puncte de insatisfacție. Cu siguranță vina este a mea, dar mi-am dat seama că nu s-a înțeles că portretul care îi este făcut pas cu pas lui Miraijin, adică acestei nepoate pe care bunicul o crește și care a rămas, obiectiv vorbind, singura lui rațiune de a trăi, este transformată în obiectul unei adorații, a unei venerații, reprezintă într-un fel caricatura a ceea ce mai toți bunicii revarsă asupra propriilor nepoți. Părinții sunt uneori extrem de critici, alteori de-a dreptul conflictuali cu copiii lor, dar nu și bunicii.

În Italia, cel puțin, bunicii tind să-și sanctifice nepoții, cât sunt mici tot ceea ce fac e perfect, sunt cei mai buni la toate. Iar eu am descris această fată aparent în manieră obiectivă, ci prin ochii bunicului său, care bunic se agață de prezența acestei fete, fiindcă este tot ceea ce mai poate lăsa acestei lumi, și care, evident, o vede perfecțiunea întruchipată. Probabil că ea nu este perfectă așa cum spune romanul prin ochii bunicului, dar cu siguranță e adevărat că reprezintă întreaga viață pe care cineva o lasă după sine. Or, fie și numai pentru aceste motive pe care le pomeneam înainte, este mult mai convenabil să o venerezi, trecând chiar și peste obligația de o învăța acele lucruri pe care adesea presupun comportamente inumane față de tineri, lăsăm de-o parte asta, sunt puține persoane în lume capabile să învețe cu adevărat ceva pe cel de lângă, așa că să lăsăm deoparte această sarcină. Dacă ai un adolescent în casă, atunci venerează-l, ca și cum ar fi un mic idol, un mic zeu pe care-l ai sub acoperiș. După părerea mea, e mult mai bine așa, decât dându-i ordine, spunându-i să se ducă ici și colo, uite regulile, poți o oră, apoi gata cu internetul, faci asta și ailaltă.

După mine, e lucrul care produce cele mai mici daune. Dacă reușești să produci cât mai puține daune posibil acestei ființe, acestei creaturi care e încă pură, are 12, 13, 14 ani, cu cât mai puține toxine mentale, cu cât mai puține stricăciuni îi faci, cu atât mai bine pentru el sau ea.

Deci, să adori o persoană, așa cum Carrera își adoră nepoata și așa cum romanul, pe urmele lui Carrera, o adoră pe Miraijin, în cele din urmă, se dovedește lucrul cel mai puțin periculos pe care li-l poți face minorilor, în viziunea pe care o împărtășesc și despre care am vorbit mai înainte privitoare la lumea occidentală care exploatează tinerii și copiii poate chiar mai mult decât o face în țările din lumea a treia unde copiii sunt exploatați în diferite industrii.

Noi îi exploatăm mai mult în felul acesta. În schimb, ar trebui să-i venerăm ceva mai mult, să-i adorăm așa cum într-o vreme erau adorați bătrânii, iar acum nu o mai facem, îi aruncăm în tot felul de instituții de profil sau angajăm o persoană străină, o îngrijitoare, care trebuie să facă tot ceea ce noi nu mai vrem să facem pentru bătrânii noștri. Bine, am abandonat cultul bătrânilor, atunci măcar să-l înlocuim cu cel pentru copii, pentru minori, pentru adolescenți, pentru că ei formează o altă categorie care merită asta. Fie și numai pentru că, asemenea bătrânilor, sunt fragili, nu e că se pot exprima pe deplin cu propriile forțe, fiindcă trebuie mereu să treacă prin instrumentele pe care noi li le dăm sau refuzăm. Prin noi înțeleg societatea activă a lumii contemporane. Având în vedere că am îndepărtat venerarea bătrânilor, cu toate că până mai acum ceva vreme erau venerați, iar copiii nu, acum măcar să facem schimbul: bătrânii n-avem decât să-i aruncăm afară, dar măcar să venerăm copilăria, adolescența, în loc să tot pretindem că îi învățăm. Și ce anume îi învățăm? Dacă pământul arde, am produs o nenorocire, rezultatele sunt sub ochii tuturor, iar noi avem pretenția să îi învățăm”, a povestit Sandro Veronesi.

Citește și: Marius Constantinescu despre Sandro Veronesi: „A scrie, a trăi, a scrie”

Vă invităm să urmăriți un dialog cu traducătoarele romanului Colibri, Oana Boșca-Mălin și Cristina Gogianu!

Citește și: Ascultă playlistul inspirat din romanul „Colibri” de Sandro Veronesi

DESPRE SANDRO VERONESI

Considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni contemporani, Sandro Veronesis-a născut la Florența în 1959. Este licențiat în arhitectură. Printre primele sale scri­eri se numără: Per dove parte questo treno allegro (1988), Gli sfiorati (1990), Venite venite B-52 (1995), Forța trecutului (La forza del passato, 2000, Premiul Viareggio și Premiul Campiello), Ring City (2001). Romanul Haos calm (Caos calmo, 2005) a câștigat Premiul Strega în 2006, iar în 2008, Prix Femina étranger și Prix Méditerranée, fiind tradus în 20 de țări. Au urmat alte volume, printre care: Arde Troia (Brucia Troia, 2007), XY (2010, Premiul Superflaiano), Viaggi e viaggetti (2013), Terre rare (2014, Premiul Bagutta), Non dirlo. Il Vangelo di Marco (2015), Un dio ti guarda (2016), Cani d’estate (2018). Cel mai recent roman al său, Colibri (Il colibrì, 2019), a fost distins, la rândul său, în 2020, cu Premiul Strega. Cartea urmează să fie ecranizată, în regia talentatei Francesca Archibugi.

Litera2258.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

DESPRE COLIBRI DE SANDRO VERONESI

Cartea spune povestea lui Marco Carrera, un oftalmolog de profesie, care are o capacitate aproape supranaturală de a rămâne mereu pe loc, în timp ce lumea din jurul lui se află în permanentă schimbare.

Dar, la fel ca pasărea colibri, care are nevoie de șaptezeci de bătăi de aripi pe secundă ca să rămână acolo unde este deja, și Marco își folosește toată energia pentru a rămâne în același punct fix, iar efortul pe care-l presupune această mișcare-n nemișcare este mistuitor.

Pe măsură ce înfruntă provocările vieții – trebuie să facă față morții surorii lui și absenței fratelui; să aibă grijă de părinți când li se apropie sfârșitul; să-și crească nepoata după ce mama acesteia, fiica lui Marco, nu o mai poate face; să se împace în sufletul lui cu iubirea de-o viață pentru enigmatica Luisa –, Marco Carrera ajunge să reprezinte eroismul tacit care ne marchează profund existența cotidiană.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.