LiteraBlog Lecții de pandemie din „La cinci pași de tine”, cartea și filmul

Lecții de pandemie din „La cinci pași de tine”, cartea și filmul

Îmi aduc aminte că, în aprilie 2019, când am văzut avanpremiera filmului La cinci pași de tine și am luat prima oară contact cu cartea omonimă de Rachael Lippincott, Mikki Daughtry și Tobias Iaconis, m-am gândit cât de groaznic trebuie să fie să trăiești mereu într-un spațiu restrâns, uitându-te cu jind la pozele din vacanțele altora, fără să te poți apropia la mai mult de cinci pași de oricine altcineva, fără să ai ocazia să te îndrăgostești și mereu cu teama că o bacterie periculoasă te-ar putea omorî.

Vă sună vag familiar? Poate pentru că acum, doi ani mai târziu, trăim cu toții aceeași dramă. Nu suferim neapărat de fibroză chistică, la fel ca protagoniștii, Stella și Will, și nu trebuie să ne ferim de orice potențială bacterie sau virus pentru că ne-ar putea îmbolnăvi grav, dar, printr-o întorsătură nefericită a destinului, întreaga planetă se află sub amenințarea unui virus mortal, pe care îl putem evita doar dacă respectăm regulile de distanțare și igienă.

Prin urmare, iată cinci lecții de viață din La cinci pași de tine, care se aplică la fel de bine în viața reală de acum ca și în film.

1. Menține distanțarea și poartă mască!

O distanță nu de cinci pași (un metru și jumătate) ca în film/carte, ci de doi metri față de oricine nu face parte din familia ta sau nu stă în casă cu tine. Poartă mască, protejează-te! Stella și Will reușesc să mențină distanțarea, dar, spre final (fără să dau spoilere) un act de rebeliune aproape îi costă viața. Chiar vrei să-ți riști viața pentru o distracție efemeră și de moment?

B. cepacia. Nasol!

Dar să se plimbe așa prin spital fără mască? Nici nu e de mirare că s-a căptușit cu ea, dacă face asemenea chestii. Am văzut eu în spital genul ăsta de oameni – o sumedenie. Genul nepăsător, à la Braveheart, care se răzvrătește într-o încercare disperată de a-și sfida diagnosticul înainte ca totul să se termine. Nici măcar nu e original!

2. Ai răbdare și păstrează-ți speranța!

Până să-l cunoască pe Will, Stella dă dovadă de tenacitate, își respectă întocmai tratamentul și e convinsă că, dacă face totul cum trebuie, sistemul medical o va salva în cele din urmă. Ai răbdare, și salvarea noastră va veni la un moment dat de la cercetători și medici. Respectă regulile în continuare chiar dacă simți că nu mai poți. Mai uită-te o dată la film pe Netflix, să vezi cum tineri cu boli în stadii terminale continuă să aibă răbdare și speranță, și apoi pune și tu în practică ce ai învățat de la ei.

3. Prietenii sunt totul!

Păstrează legătura cu prietenii, așa cum făcea și Stella. Vorbește cu ei pe aplicații video, povestiți-vă câte în lună și în stele. Încurajați-vă unii pe alții, îndemnați-vă reciproc la calm și răbdare. Stella îl verifică pe Will tot timpul pentru a se asigura că și-a luat tratamentul; verifică-ți și tu prietenii să te asiguri că sunt bine, atât fizic, cât și psihic. Nu uita că ești singur, dar nu singuratic!

Computerul continuă să piuie, mesajele sosesc unul după altul. Citesc câteva și las buna dispoziție să alunge toată energia negativă pe care am simțit-o până acum.

– Rezistă, Stella! Noi te iubim!

4. Contează pe sprijinul familiei

Când stai închis în casă cu cineva, e important să vă înțelegeți între voi. Părinții celor doi protagoniști nu îi înțeleg mereu pe Stella și pe Will și uneori nu cooperează prea grozav nici între ei, dar cu toții își doresc binele copiilor. Dacă părinții tăi nu te abuzează (dacă e cazul, cere ajutor!), iar relația dintre voi este încordată doar din motivele clasice ale adolescenței, atunci poate că e momentul să deschizi noi căi de comunicare cu ei și să încercați împreună să neteziți acele asperități.

5. Fă-ți mici bucurii

Personajele din film reușesc să-și facă mici bucurii și surprize unul altuia chiar și menținând distanțarea fizică impusă. De ce n-ai putea face și tu același lucru? Există diverse metode prin care poți să-ți faci și să oferi bucurii în această perioadă. Ce-ai zice să organizezi pentru cineva o vânătoare de comori, așa cum face Stella pentru Will de ziua lui? În felul acesta, poate păși pe urmele tale fără să vă întâlniți cu adevărat!

Și dacă personajele din carte pot fi pasionate de gătit chiar și de pe un pat de spital, de ce nu te-ai apuca și tu de gătit acasă?

Poe (…) ridică la rândul lui tava ca să-mi arate conținutul ei identic, numai că ouăle lui sunt artistic decorate cu pătrunjel, ceapă și… Stai puțin! Ce naiba… trufe?!

– Poe! De unde ai trufe?

El ridică din sprâncene și schițează o grimasă.

– Tre’ să le aduci cu tine, mija! zice el și își rotește camera web ca să-mi arate căruciorul cu medicamente pe care l-a transformat într-un raft cu mirodenii perfect organizat. E plin nu cu flacoane de medicamente, ci cu borcănașe și delicatese, și stă sub altarul pe care i l-a închinat lui Paul Rodriguez, skateboarderul lui preferat, și întregii echipe de fotbal a Columbiei. Mâncarea, skateboardingul și fútbol sunt DE DEPARTE favoritele lui.

Despre La cinci pași de tine

Oare poți iubi pe cineva pe care nu-l poți atinge niciodată?

Stella Grant simte nevoia să-și planifice viața pas cu pas – poate pentru că plămânii ei bolnavi, pe care nu-i poate controla, i-o guvernează oricum, trimițând-o periodic în spital, încă din copilărie. În momentul de față, Stella trebuie să-și organizeze foarte bine viața ca să nu piardă locul pe lista beneficiarilor unui transplant de plămâni, care-i va asigura cinci ani de existență fără probleme. Pentru asta e obligată să stea în permanență la șase pași de oricine i-ar putea transmite o infecție pulmonară. Șase pași. Fără excepții.

Iar Will Newman este exact persoana de care Stella trebuie să se ferească.

Lui Will nu-i pasă de reguli, de tratamente, nu-și respectă orarul de medicație și abia așteaptă să împlinească optsprezece ani ca să-și decidă singur soarta.

Vrea să plece să vadă lumea – nu doar spitalele ei.

Mai mult, Will o poate infecta pe Stella cu o bacterie mortală. Și totuși, dintr-odată, cei șase pași dintre ei nu mai par un spațiu de siguranță, ci o pedeapsă.

Oare n-ar putea să fure măcar o mică parte din această distanță, în schimbul a tot ceea ce plămânii lor defecți le-au furat din viață?

Cât de periculoși ar putea fi numai cinci pași între ei, dacă asta îi ajută să câștige sufletește?

Cartea La cinci pași de tine este disponibilă pe site-ul nostru, iar filmul este disponibil pe Netflix. Va invităm să citiți povestea Stellei și a lui Will și să vă inspirați din ea pentru a depăși această perioadă cu zâmbetul pe buze!

DESPRE LAURA FRUNZĂ

Traducătoare, bloggeriță și specialistă în resurse umane, Laura Frunză a absolvit în 2003 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu specializare în germană-engleză. Din 2004 a început să lucreze în domeniul resurselor umane, în care activează și acum, la o companie internațională.

A început să traducă în 2006, mai întâi cărți pentru copii, și, până în prezent, a tălmăcit peste 70 de titluri din diferite domenii: copii, young adult, ficțiune, parenting.

În paralel, Laura este blogger pe https://www.laurafrunza.com/ și scrie despre provocările vieții de părinte, pentru că are o fată de 12 ani și un băiat de 4 ani. În ultimii cinci ani, blogul a fost nominalizat anual în topul celor mai influente bloguri de parenting, conform unui studiu realizat de Revista Biz şi Zelist monitor. Este implicată în multe proiecte culturale, în special legate de cărți. Își dorește foarte mult ca, pe viitor, să nu mai existe niciun copil fără acces la cărți și fără măcar o carte a lui, personală. 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.