LiteraBlog Marius Constantinescu despre Jonathan Littell: „Război fără pace”

Marius Constantinescu despre Jonathan Littell: „Război fără pace”

Binevoitoarele lui Jonathan Littell trebuie să fie una dintre cele mai mari cărți pe care le-am citit nu doar anul acesta, ci în ultimii, cu siguranță. O mie și de pagini, o construcție de o densitate inexpugnabilă. Masivă, monolitică, megalitică. O carte a cărei traducere te stoarce (ce tur de forță, Vasile Savin!) și a cărei lectură te năucește. Un eveniment, fără îndoială. Dar cu ce preț…

Holocaustul este o rană deschisă, carne vie, încă, o rană care mai are nevoie de ani mulți ca să nu mai zvâcnească atât de tare

Holocaustul este unul dintre cele mai vizitate subiecte în literatura universală. S-a scris despre tragedia majusculă a secolului XX cu lacrimă, cu ură, cu încrâncenare, cu detașare, cu resemnare, cu indignare, cu neînțelegere, cu glas secătuit de durere sau cu privire oțelită de chirurg. Nu există, probabil, reper al veacului care să fi generat mai mult avânt scriitoricesc, de la mărturii la persoana întâi (frisonante în veridicitatea lor) la ficțiuni gonflate de mușchii marketingului. Holocaustul este o rană deschisă, carne vie, încă, o rană care mai are nevoie de ani mulți ca să nu mai zvâcnească atât de tare. Cele mai multe povești se plasează de partea oprimată. Persecuțiile, discriminările, insultele, pogromurile, trenurile, lagărele, execuțiile se văd restaurate în mii de pagini care încrustează suferința unor seminții în memoria colectivă. Relatările de partea cealaltă a sârmei ghimpate, revendicate de mâna înarmată, îmbrăcată în uniformă, sunt considerabil mai puține.

Marius Constantinescu despre Ana Merino: „Un fular multicolor. Un roman cu irizări de poezie”

Doctorul Max Aue, protagonistul romanului lui Jonathan Littell, este o voce (imaginară) care istorisește reversul poveștii. Într-o respirație memorialistică sufocant de amplă, un fost ofițer SS trasează cronica gigantică a războiului, din 1941, trecând prin Lvov, Babi Yar, Ialta, Stalingrad, Auschwitz, până în Berlinul devastat al anului 1945. Războiul mare, strivitor ca un tanc, cu nenumăratele forțe care îl manevrează, dar și războiul dinăuntru, cel trăit și tradus de fiecare participant la el. În acest caz, un personaj asimilat criminalilor, călăilor, exterminatorilor care au acoperit cu dejecții însuși conceptul de Om.

Binevoitoarele este romanul-fluviu (ocean, mai degrabă) al fiecărei mișcări a celui de-al Treilea Reich în delirul lui omnipotent.

„Sunt un om ca și ceilalți, sunt un om ca și voi. Zău, dacă vă spun că sunt ca voi!“, clamează Aue în prologul cărții. În paginile anterioare, tocmai l-am cunoscut pe proprietarul unei fabrici de dantelă din nordul Franței, un tip instruit, cult, nimic de zis, arogant, rece și cu tainițe lăuntrice descurajante. Un tată de familie și soț care își trăiește viața ascunsă de homosexual dezamăgit, de fost adolescent incestuos, de actual bărbat rece, calculat, care își începe istorisirea cu apelativul „frați oameni“. Dar, vorba lui Primo Levi, mai este acesta un om? Pentru că, în paginile următoare, ca într-o suită muzicală monstruoasă, ni se va revela o ființă repulsivă până la absolut. Complexă, așa cum o poate alcătui un autor redutabil (iar Littell este asta –  și încă în ce măsură!), dar și infamă, terifiantă, blamabilă.

Marius Constantinescu despre Pier Paolo Pasolini: „Roma pe care nu o mai poți vedea”

Littell scrie. Istorie, fără să-i scape un detaliu, o rotiță, o fărâmă de capitol. Binevoitoarele este romanul-fluviu (ocean, mai degrabă) al fiecărei mișcări a celui de-al Treilea Reich în delirul lui omnipotent, al fiecărei încercări prin care trece până la epilogul din 1945. Volumul de informație politică și militară e uriaș. Cartea e pe măsura războiului pe care îl descrie.

Littell scrie. Lingvistică, în paranteze considerabile, în care argumentează și caracterizează seminții mai mult sau mai puțin sortite exterminării.

Littell scrie. Medicină, în sute de pagini ce par foi de observații ale unui spital de campanie arhetipal. Toate bolile, toate simptomele, toate rănile, toate formele pe care suferința fizică le poate lua (și altele pe care nici măcar nu vi le puteți imagina!) sunt repertoriate în paragrafe intoxicate de sânge, secreții, excremente, membre lipsă, gloanțe șuierând și agonii în pragul morții. Côté-ul naturalist e, uneori, izbitor. Pentru Binevoitoarele ai nevoie de stomac de fier.

Marius Constantinescu despre Megan Campisi: „Mocirla fojgăitoare a istoriei”

Littell scrie. Psihopatologie, veritabile studii de caz, în care sunt investigate (aproape) toate resorturile din spatele actului criminal. Aparent irațional, absurd, cathartic, în fapt cu rădăcini mult mai solide.

E înfrigurător cum Jonathan Littell poate extrage literatură pură din beciul abominabilului.

Littell scrie. Oroare. De la practici sexuale deconcertante, abracadabrante, până la iadul nesfârșit și… de nedescris, îmi vine să zic, dar iată că Littell îl scrie, al execuțiilor. Tot ce e mai negru în mentalul colectiv legat de Holocaust are, în roman, traducere literară. Rafalele de trupuri împușcate, siluirile și experimentele medicale letale, rugurile colective, cuptoarele și duzele de gaz în urma cărora corpurile sunt măturate cu fărașul, totul e în carte. Totul într-o meditație cinică și profundă, ca într-un exercițiu de dedublare. E un pasaj din masacrul de la Babi Iar pe care nu mi-l voi putea scoate prea curând din minte: „Privirea mi s-a încrucișat cu cea a unei fete frumoase, cu ochii plini de o tristețe nemărginită (…) Eram o simplă păpușă și nu simțeam nimic, vrând în același timp din toată inima să mă aplec și să-i șterg țărâna și transpirația de pe frunte, să-i mângâi obrazul și să-i spun că e bine, că totul va fi bine, însă, în loc de asta, i-am tras un glonț în cap, ceea ce în fond însemna același lucru, măcar pentru ea, dacă nu pentru mine, fiindcă eu, gândindu-mă la această pierdere umană nesocotită, eram cuprins de o furie nemărginită, nemăsurată, continuam să trag în ea, iar capul îi crăpase ca un fruct, și atunci brațul mi se desprinse de trup și plecă singur prin râpă, trăgând într-o parte sau alta, eu alergam în urma lui, făcându-i semn cu celălalt braț să mă aștepte, însă el nu voia, mă sfida și trăgea în răniți singur, fără mine. În final, ajuns la capătul suflării, m-am oprit și am început să plâng. Acum, mă gândeam, s-a sfârșit, brațul nu mi se va mai întoarce nicicând, dar, spre marea mea surpriză, el se găsea din nou la locul său, prins bine de umăr“.

Marius Constantinescu despre Sandro Veronesi: „A scrie, a trăi, a scrie”

E înfrigurător cum Jonathan Littell poate extrage literatură pură din beciul abominabilului. În cartea lui, remușcarea, regretul, drama, imposibilitatea de a te recunoaște în mâna descreierată care împrăștie moarte și umilință sunt motive recurente. Ce nu e niciodată? Pace. Istoria i-o refuză.

DESPRE MARIUS CONSTANTINESCU

Prezentator şi realizator radio-TV, a absolvit Școala Superioară de Jurnalism în 2001 și Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. Are un Master în Publicitate, obţinut la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi altul în Istoria Artei (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). A lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea.

Marius Constantinescu despre Maylis de Kerangal: „Chirurgie pe cord deschis”

Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumiiV… de la vizualJurnal CulturalProfil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile (exclusivităţi naţionale) cu cei mai importanţi artişti invitaţi.

A obţinut trei premii APTR, unul dintre ele pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit şi carte (Editura ART). În 2013 a publicat CORTEZ, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez (Baroque Books & Arts). În 2015, volumul a fost republicat în ediţie nouă la Editura Humanitas. Tot la Humanitas şi tot în 2015 i-a apărut şi Press Pass. Interviuri şi pagini de jurnal de la Festivalul Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013.

Marius Constantinescu despre Richard Flanagan: „Tristețea albastră”

Cel mai recent volum este ROSÉ (Nemira, 2017). În prezent, Marius Constantinescu prezintă şi coordonează seria Interviurilor Enescu (TVR), prezintă şi realizează magazinul de arte VIZUAL (TVR3), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură şi susţine cursuri şi ateliere de perfecţionare pentru publicul matur. Anul 2018 i-a adus onorantul titlu de Ambasador Principal al celui mai ambiţios documentar despre biodiversitatea României, România Neîmblânzită, o producţie Off The Fence. Din 2019 este și editorialist al revistei ELLE.

Marius este căsătorit cu scriitoarea și jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu și au împreună o fiică.

Despre Jonathan Littell

Jonathan Littells-a născut pe 10 octombrie 1967 la New York și este un scriitor și cineast franco-american. Romanul său Binevoitoarele (Les Bienveillantes, 2006), scris în limba franceză și publicat la vârsta de 39 de ani, a fost distins cu Premiul Goncourt și Marele Premiu al Academiei Franceze.

Despre Binevoitoarele

Dr. Max Aue este un familist convins și proprietarul unei fabrici de dantelă din Franța de după război. Este un intelectual pasionat de filosofie, literatură și muzică clasică. Dar este, de asemenea, fost ofițer de informații SS și asasin cu sânge-rece. A fost observator și apoi participant la atrocitățile naziste de pe frontul de Est, a fost prezent la asediul Stalingradului, în lagărele morții și, în cele din urmă, a fost martor la pierderea puterii de către naziști și la căderea Berlinului. Lumea lui a fost populată de Eichmann, Himmler, Göring, Speer și, desigur, de Hitler. Acum, Max își reevaluează propria viață cu o precizie rece; vorbește acum pentru a pune lucrurile la punct.

În Binevoitoarele, roman distins cu Premiul Goncourt și cu Marele Premiu al Academiei Franceze, Jonathan Littell ne face să retrăim ororile celui de-al Doilea Război Mondial de partea călăilor, prezentându-ne un personaj cum rareori ne-a fost dat să vedem: epopeea unei ființe străbătând istoria și propriul destin.

Faptul că această poveste terifiantă, relatată de un personaj profund antipatic este atât de captivantă e o realizare excepțională… o mare operă de ficțiune literară, la care cititorii și specialiștii se vor întoarce încă mulți ani. Anthony Beevor, The Times De neuitat… magnific.” (London Review of Books)

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.