Miercuri, 10 martie 2021, la toate chioșcurile de presă: „Cartea înțelegerii” de Osho
Apărută la Editura Litera în colecția Introspectiv, Cartea înțelegerii își ajută cititorii să descopere sensul propriei vieți, în funcție de individualitatea sa unică.
Despre Cartea înțelegerii
A înţelege într-un fel sau altul lumea din jurul nostru şi pe noi înşine, a-i da un sens coerent ne ajută să trăim fericiţi şi împăcaţi şi să ne organizăm viaţa. Sensul acesta nu este însă general valabil, ci trebuie descoperit de fiecare dintre noi printr-o călătorie înspre propriul sine. Osho trasează jaloanele acestui drum interior, arătându-ne cum să ne eliberăm de condiţionările sociale, de ceea ce am fost învăţaţi să credem şi să facem, şi cum să ne regăsim sinele autentic.
Osho ne propune o viziune integratoare: fiecare din noi e o fiinţă deplină, făcută şi din ţărână, şi din spirit, şi din cunoaştere, şi din îndoială.
De fapt, mintea noastră este plină de gânduri şi de voci care nu ne aparţin – vocile celor care toată viaţa ne-au arătat cum e mai bine şi care au susţinut aproape întotdeauna credinţa în dauna îndoielii, siguranţa apartenenţei la un grup în dauna aventurii individuale. Asta au făcut familia, religia, societatea.
Orice colectiv, ne spune Osho, are o minte, însă nu şi un suflet. Iar sinele nostru, irepetabil, este tocmai sufletul, care nu poate fi decât individual. Ca să ne eliberăm de ideile generale şi de comportamentele sădite în noi încă din copilărie, Osho ne propune o viziune integratoare: fiecare din noi e o fiinţă deplină, făcută şi din ţărână, şi din spirit, şi din cunoaştere, şi din îndoială. Calea către iluminare trece prin această completă acceptare de sine şi respingere a oricăror convenţii. Ea este primul pas către conştienţă, către înţelegerea autentică a lumii şi a propriei persoane ca parte din lume.
Cartea este disponibilă la chioșcurile de presă la un preț special: 29,99 lei. Titlul este disponibil și pe Litera.ro. Vezi care sunt promoțiile!