O carte pe zi, 29 aprilie 2021: „Războiul lui Hannah” de Jan Eliasberg
Războiul lui Hannah de Jan Eliasberg este recomandarea zilei de joi, 29 aprilie 2021, în cadrul rubricii „O carte pe zi”, un proiect Litera în parteneriat cu Digi24. Apărută la Editura Litera în colecția „Blue Moon”, Războiul lui Hannah este o poveste de război, dar și una despre loialitate, adevăr și efectele imprevizibile ale unei singure alegeri făcute la un moment dat.
Berlin, 1938. Fiziciană genială, dr. Hannah Weiss este pe cale de a face cea mai mare descoperire a secolului XX: fisiunea atomului. În același timp, înțelege că energia care se eliberează în procesul de fisiune poate să asigure iluminatul unui întreg oraș sau să-l radă de pe fața pământului, dar crede că, prin crearea acestei arme, se va pune capăt războaielor. Hannah este însă o evreică din Germania, care are de înfruntat realitățile celui de-al Treilea Reich, iar cercetarea ei este desconsiderată, trecută cu vederea și, în final, furată de-a dreptul de colegii ei germani. Față în față cu o alegere imposibilă, Hannah trebuie să decidă dacă este de acord să se sacrifice pe altarul științei.
New Mexico, 1945. Reîntors în Statele Unite după eliberarea Parisului, rănit și epuizat, maiorul Jack Delaney ajunge în deșertul din New Mexico având o misiune clară: să prindă un spion. Cineva de la laboratorul strict secret din Los Alamos a transmis ecuații criptate către oamenii de știință ai lui Hitler. Printre suspecții principali ai lui Jack este și talentata și misterioasa Hannah Weiss, o fiziciană exilată, care lucrează în echipa lui J. Robert Oppenheimer. Toate indiciile arată că Hannah ar fi trădătoarea, dar trei zile de interogatorii îl ajută pe Jack să discearnă minciuna de adevăr și să-și dea seama că au mai multe în comun decât s-ar fi așteptat.
Ce spun criticii despre Războiul lui Hannah
„Un thriller de război, încântător, care ne poartă într-un ritm debordant între Berlinul anilor ’30 și New Mexico în 1945. Construit ca un elogiu adus fizicienei Lise Meitner, romanul ne prezintă portretul unei femei care a reușit să împace curiozitatea omului de știință cu o etică personală profundă.“ (Historical Novels Review)
„Am citit pe nerăsuflate Războiul lui Hannah, o poveste cu adevărat captivantă care trebuia spusă de mult.“ (Martha Hall Kelly, autoarea romanului Când înflorește liliacul)