LiteraBlog Săptămâna 27 iunie-3 iulie 2022, nu ratați noutățile Litera disponibile la toate chioșcurile de presă

Săptămâna 27 iunie-3 iulie 2022, nu ratați noutățile Litera disponibile la toate chioșcurile de presă

În săptămâna 27 iunie-3 iulie 2022, la toate chioșcurile de presă din țară ajung volumele În mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism și dictatură, de Dean A. Haycock, Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria, de Bill Fawcett și Misteriosul caz Christie, Nina de Gramont.

Luni, 27 iunie 2022, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea În mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism și dictatură, de Dean A. Haycock

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă, la prețul de 37,90 lei!

Nu oricine poate deveni tiran. E nevoie de un anumit concurs de împrejurări pentru a dobândi controlul absolut asupra unei țări întregi. În primul rând, trebuie să te naști cu potențialul de a căpăta trăsături de personalitate brutale – mai exact, o combinație de narcisism, machiavelism și paranoia, plus o dorință ieșită din comun de a deține controlul. În al doilea rând, aceste predispoziții antisociale trebuie să-ți fi fost consolidate în copilărie, poate în urma unor abuzuri fizice sau psihice. În fine, trebuie să ajungi la maturitate într-o perioadă de instabilitate politică a țării tale.

Împreună, aceste ingrediente i-au ajutat, de pildă, pe Stalin, Hitler, Mao Zedong, Saddam Hussein sau Muammar Gaddafi să acapareze puterea și să capete drept de viață și de moarte asupra propriilor compatrioți. Este exact tipul de putere pe care au sperat s-o obțină și alții – de pildă, Osama bin Laden sau conducătorii Statului Islamic.

Profilul psihologic, un fel de „incursiune“ în mintea liderilor străini și a teroriștilor, este una dintre metodele prin care guvernele încearcă să le înțeleagă, să le prevadă și să le influențeze acțiunile. În mintea tiranilor ne arată cum aceste profiluri ne pot dezvălui motivațiile unor lideri periculoși, ajutându-ne să le prezicem acțiunile și chiar să-i oprim. Astăzi, când numărul conducătorilor puternici și autoritari crește peste tot în lume, înțelegerea comportamentului tiranic ne ajută să identificăm și să contracarăm expansiunea extremismului politic.

Ce spun criticii despre În mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism și dictatură

„Sunt cărți care îți oferă o înțelegere mai profundă a lumii noastre și a celor care o amenință. «În mintea tiranilor» este una dintre ele.“ (Charles C. Ouimet, profesor emerit de neuroștiințe, Universitatea de Stat din Florida)

„Jumătate thriller, jumătate neurobiologie. Fascinantă de la un cap la altul!“ (Kirkus Reviews)

Miercuri, 29 iunie 2022, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria, de Bill Fawcett

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă, la prețul de 37,90 lei!

Privite în retrospectivă, evenimentele desfășurate de-a lungul de­ceniilor și deciziile luate în unele cazuri, începând cu China anului 259 î.Hr. și până la unul dintre cele mai mari dezastre nucleare, ne pun pe gânduri.

Volumul de față prezintă 100 de astfel de decizii, unele îngrozitoare, altele doar mai puțin inspirate.

Parlamentul britanic adoptă Legea timbrului, punând coloniile americane să plătească pentru propria apărare – rezultatul a fost o revoluție.

În 1929, președintele Herbert Hoover a hotărât să lase economia să-și revină de la sine… Drept urmare, Marea Criză se adâncește și mai mult.

Nixon înregistrează toate discuțiile sale din Biroul Oval, gândindu-se că vor avea o mare valoare istorică la un moment dat. S-a dovedit că a avut dreptate când aceleași casete l-au costat funcția de președinte.

Carol I încheie un acord cu irlandezii pentru a lupta împotriva Parlamentului, care îl face, în schimb, să piardă sprijinul public – și mai târziu capul.

Vineri, 1 iulie 2022, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Misteriosul caz Christie, de Nina de Gramont

Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă, la prețul de 59,90 lei!

Lumea Agathei Christie este una a petrecerilor somptuoase, a vizitelor de weekend la reședințele de vacanță ale prietenilor și a faimei literare în creștere.

Lumea lui Nan O’Dea este cu totul diferită. Încercările ei de a lăsa în urmă o copilărie dificilă o poartă, în timpul Primului Război Mondial, de la Londra în Irlanda, unde viața ei va fi marcată de o dramă ascunsă.

După ce reușește să se întoarcă în Anglia, o ia în vizor pe Agatha. Pentru că Agatha are ceva ce ea își dorește nespus. Și nu este vorba doar despre soțul ei. În ciuda diferențelor dintre ele, cele două femei vor deveni cele mai neașteptate aliate. Și în timpul celor unsprezece zile misterioase în care Agatha este dată dispărută, va ieși la iveală un secret întunecat, a cărui cheie o deține doar Nan.

Misteriosul caz Christie, uimitorul roman al Ninei de Gramont, reimaginează dispariția inexplicabilă, timp de unsprezece zile, a Agathei Christie, petrecută în anul 1926, un subiect care a fascinat multă vreme întreaga lume și despre care se vorbește încă și astăzi.

Ce spun criticii despre Misteriosul caz Christie

Misteriosul caz Christie este o carte minunată. Un roman uluitor de inteligent, ce reușește să fie deopotrivă o foarte bună narațiune polițistă și o poveste profund înduioșătoare despre dragostea pierdută și numeroasele căi prin care suferința poate modela caracterul unui om. Plină de răsturnări de situație neașteptate și magistral scrisă, cartea oferă un răspuns genial la o întrebare care i-a obsedat ani de-a rândul pe cititori: Ce s-a întâmplat cu Agatha Christie în zilele dispariției sale? Nina de Gramont preia această intrigă și o întrețese într-o tapiserie elaborată și fascinantă.“ (Kristin Hannah, autoarea bestsellerului Privighetoarea)

Misteriosul caz Christie este un roman desăvârșit, care oferă o fascinantă perspectivă istorică asupra dispariției senzaționale și inexplicabile a Agathei Christie, o intrigă polițistă multistratificată și profund satisfăcătoare, precum și o emoționantă, tulburătoare poveste despre iubire, pierdere, răzbunare și izbăvire – totul excepțional scris.“ (Paula McLain, autoarea bestsellerului Soția din Paris)

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.