Săptămâna 30 august – 5 septembrie 2021. Nu ratați noutățile Litera de la toate chioșcurile de presă!
În săptămâna 30 august – 5 septembrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajung volumele: Flori aurii de toamnă de Susan Meissner, A treia vizită la cafeneaua de la capătul lumii de John P. Strelecky și Minciuni mortale de Harriet Tyce.
Marți, 31 august 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Flori aurii de toamnă, scrisă de Susan Meissner
O eșarfă minunată leagă două femei afectate de câte o tragedie personală în acest roman captivant și emoționant.
Septembrie 1911. Pe Insula Ellis din portul New York, asistenta medicală Clara Wood nu poate face față întoarcerii în Manhattan, unde bărbatul pe care îl iubea a murit în incendiul de la Triangle Shirtwaist. Apoi, în timp ce îngrijește un imigrant febril a cărui pierdere o oglindește pe a ei, devine interesată de un nume brodat pe eșarfa pe care acesta o poartă… și se trezește prinsă într-o dilemă care o obligă să înfrunte adevărul despre presupunerile pe care le-a făcut. Ceea ce află ar putea să o distrugă – sau să o elibereze.
Septembrie 2011. În cartierul Upper West Side din Manhattan, Taryn Michaels, rămasă văduvă, s-a convins că trăiește o viață împlinită, lucrând într-un fermecător magazin de țesături și crescându-și singură fiica. Apoi, o fotografie pierdută de mult apare într-o revistă națională, iar ea este forțată să retrăiască ziua îngrozitoare în care soțul ei a murit în atacul de la World Trade Center… în aceeași zi în care un străin i-a întins mâna și a salvat-o. Dar o reîntâlnire întâmplătoare și o eșarfă veche de un secol ar putea să-i deschidă ochii lui Taryn asupra forțelor neștiute care acționează în viața ei.
Ce spun criticii despre Flori aurii de toamnă
„[Meissner] creează două personaje impresionante și ușor de admirat, pe care cititorii le vor aprecia. O carte emoționantă și inspirațională.” (Kirkus Reviews)
Miercuri, 1 septembrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge volumul A treia vizită la cafeneaua de la capătul lumii, scris de John P. Strelecky
Întorcându-se de la înmormântarea nașului său, John este surprins de o furtună năprasnică și se adăpostește sub o pasarelă de pe șosea. În acel cadru neașteptat, o întâlnește pe Hannah, o adolescentă în vârstă de cincisprezece ani. Rătăciți, cei doi nimeresc într-un loc pe care John îl știe prea bine și unde pot primi îndrumările de care au nevoie.
Așadar, la mai bine de zece ani de la ultima sa vizită și atunci când se așteaptă cel mai puțin, John se regăsește din nou în fața Cafenelei de la capătul lumii, misteriosul local unde clienții ajung să reflecteze la sensul existenței și să-și schimbe cursul vieții. Această nouă vizită nu face excepție de la regulă, inspirându-i lui John adevărate revelații.
Cea de-a treia carte a seriei Cafeneaua de la capătul lumii oferă cititorilor noi lecții de viață, autentice și profunde, despre speranță, consolidarea legăturilor cu cei dragi și importanța de a-ți urma propriul drum și de a-ți făuri propriul destin.
Ce spun criticii despre A treia vizită la cafeneaua de la capătul lumii
„Emoționantă, motivantă, revelatoare, profundă… Oferă răspunsul la cele mai presante întrebări ale vieții.“ (Lifestyle Magazine)
„Originală… plină de imaginație… fascinantă… o lectură care îți va schimba viața.“ (Bill Guggenheim)
Vineri, 3 septembrie 2021, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Minciuni mortale, scrisă de Harriet Tyce
După mai bine de zece ani, Sadie se întoarce la Londra, împreună cu fiica ei, Robin. Va trebui să locuiască în sinistra casă a copilăriei, să-și dea fiica la școala exclusivistă care nu-i trezește amintiri plăcute și să-și reia activitatea de avocat.
La școală, sunt întâmpinate cu ostilitate, iar eliberarea pe neașteptate a unui loc pentru Robin are în spate o poveste sumbră și neclară. Primul dosar penal la care Sadie urmează să lucreze o tulbură sub aspectul adevărului și al moralității. Pe măsură ce lucrurile încep să se aranjeze la suprafață, când Sadie și Robin simt că au ajuns pe linia de plutire, zvonuri, semne și sentimente ciudate ies la iveală, iar neliniștea crește până la teroare.
Nimic nu este ceea ce pare a fi. Totul este construit pe un eșafodaj de minciuni. După un regal de șocuri și întorsături de situație, Harriet Tyce reușește să păstreze surpriza până la final.
Ce spun criticii despre Minciuni mortale
„O carte captivantă, plină de răsturnări de situație, de la autoarea romanului Portocala sângerie.“ (Sarah Pinborough, autoarea bestsellerului Prin ochii ei)
„Am citit Minciuni mortale în două zile, neștiind cum să dau paginile mai repede. Este densă și alertă, sentimentul că ceva nu e în regulă crește înfiorător; scrisă desăvârșit, cu un final absolut șocant.“ (Lisa Jewell, autoarea bestsellerului O viață regăsită)
„Mi-a plăcut enorm Portocala sângerie, așa că abia am așteptat să pun mâna pe Minciuni mortale. Este o revenire triumfală, fiecare rând este incitant, bine scrisă, dă dependență, la fel ca cea dinainte.“ (Sara Collins)
„O lectură alertă, cu o răsturnare de situație pe care o vei citi încă o dată, pentru că nu-ți va veni să crezi că nu ți-ai dat seama.“ (John Marrs)