lipsă stoc

Prin ochii ei

Nota ta:
86 % of 100
49,90 lei
lipsă stoc

Versiuni disponibile

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă după ce se sărută, e încântată că în cele din urmă a creat o legătură cu cineva.

Când ajunge la serviciu luni, Louise îl întâlnește pe noul ei șef, David. Bărbatul de la bar. Bărbatul căsătorit de la bar... care îi spune că sărutul a fost o greșeală teribilă, dar care încă nu-și poate lua ochii de la ea.

Apoi Louise se ciocnește de Adele, care este nouă în oraș și are nevoie de o prietenă. Dar se întâmplă ca tocmai ea să fie căsătorită cu David. Iar dacă vă închipuiți că știți cum se va sfârși această poveste, mai gândiți-vă, pentru că Prin ochii ei nu seamănă cu nici o altă carte pe care ați citit-o până acum. David și Adele par să formeze cuplul perfect. Și atunci de ce este David atât de obsedat de control? Și de ce este Adele atât de speriată?

Pe măsură ce Louise este atrasă în relația cu David și Adele, ea ajunge să-și pună tot mai multe întrebări și să găsească tot mai puține răspunsuri.

Singurul lucru clar e faptul că ceva în acest mariaj este complet în neregulă. Dar Louise nu poate ghici amploarea problemei – și cât de departe poate merge cineva ca să-și protejeze secretele căsniciei. Prin ochii ei este un roman în care Sarah Pinborough reinventează clasicul triunghi amoros, luându-i complet prin surprindere pe cititori.

„Un thriller extraordinar... Pinborough păstrează permanent suspansul – nu știm niciodată cine pe cine manipulează – până când, la final, aflăm că am fost cu toții complici la acest teribil joc al minții.“ The New York Times Book Review

„Un thriller psihologic plin de întorsături de situație... Pinborough îi va uimi chiar și pe cititorii împătimiți ai genului.“ Publishers Weekly

Despre Sarah Pinborough

Sarah Pinborough

Sarah Pinborough

Sarah Pinborough a publicat peste 20 de romane  și câteva nuvele și a scris pentru BBC.


Thrillerul psihologic Prin ochii ei (Behind Her Eyes, 2017)  a urcat pe locul 1 în topurile de bestselleruri Sunday Times  și New York Times și urmează să fie publicat în 20 de țări.


De asemenea, există discuții cu mai multe studiouri importante, interesate de ecranizarea cărții.


Printre romanele sale recente se numără The Death House, o poveste de dragoste distopică, și 13 Minutes,  un thriller pentru adolescenți, care va fi adaptat de Netflix.

Din aceeași categorie

Detalii produs

Data apariției : 6 mar. 2019
Colectie : Buzz Books
Traducator(i) : Adriana Bădescu
Tip Coperta : Broșată
Format : 130 x 200
Numar pagini : 416
ISBN : 978-606-33-3541-9