Volumul 58. Descopera Psihologia. Psihologia pozitiva. Stiinta starii de bine si a punctelor forte ale omului
Versiuni disponibile
Gonzalo Hervás Torres
Profesor de psihologie clinică la Universitatea Complutense din Madrid
Psihologia pozitivă este o ramură a psihologiei științifice care urmărește să promoveze cercetarea axată pe aspectele pozitive ale ființelor umane, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv (de exemplu, în organizații, instituții de învățământ sau națiuni).
În același timp, este un domeniu de studiu care traversează multe sub-discipline ale psihologiei și care încearcă să se concentreze asupra celor mai pozitive și mai adaptabile comportamente umane.
În acest sens, autorul acestei cărți analizează în paginile sale conceptul de „puncte forte“ ale ființei umane, ce înseamnă cu adevărat starea de bine a unei persoane și a unei societăți și ce rol joacă emoțiile plăcute într-o astfel de stare. La final, sunt discutate numeroasele aplicații ale acestei ramuri a psihologiei.