Primele cazuri ale lui Poirot (vol. 22)
Estimare livrare: 08.10.2024
Versiuni disponibile
Hercule Poirot, omulețul cu mustața răsucită și cu capul în formă de ou care se consideră „cel mai faimos detectiv“, își face, în aceste povestiri, o intrare glorioasă, rezolvând, în stilul său caracteristic, unele dintre cele mai dificile cazuri din cariera lui. Doamne foarte bogate, fete frumoase și dansatoare celebre; oameni de afaceri puternici, prinţi străini și membri ai guvernului; aceasta este lumea în care se învârte Poirot, căci el nu se ocupă decât de cazuri extraordinare, scandaloase, delicate, demne de neobișnuita sa inteligenţă. Instalat într-un fotoliu, cu o ceașcă de ciocolată aburindă în mână, faimosul detectiv gândește.
AGATHA CHRISTIE este unul dintre scriitorii care nu au nevoie de nici o prezentare, pentru că opera lor a trecut cu brio testul timpului și al cititorilor din toate epocile și generațiile. Cu peste 2 miliarde de cărți vândute și cu traduceri în mai mult de 100 de limbi, Agatha Christie este surclasată în acest top numai de Biblie și de William Shakespeare. Autoare a 66 de romane polițiste și a 14 colecții de povestiri, 19 piese de teatru, o autobiografie, volume de non-ficțiune și povestiri amuzante din călătoriile realizate alături de soțul ei, cu numeroase ecranizări inspirate de romanele ei, Agatha Christie își merită cu prisosință locul în biblioteca oricărui iubitor de literatură.
De aceea, Editura Litera are plăcerea să îți prezinte opera Agathei Christie într-o colecție excepțională – și totodată accesibilă –, de care să te poți bucura alături de întreaga familie pentru mulți ani de acum înainte. Volumele cartonate, cu o grafică elegantă și superbe ilustrații ale copertelor puse în valoare de elementele ornamentale argintii repetitive – care dau astfel eleganță și unitate colecției –, se ridică la înălțimea calității scriiturii acestei adevărate regine a romanului polițist.