permanent noutate

- 10%

Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo

Nota ta:
80 % of 100
RRP: 99,99 lei Preț special 89,99 lei
în stoc

Estimare livrare: 10.10.2024

Versiuni disponibile

Carte tipărită
RRP: 99,99 lei Preț special 89,99 lei

Cu cinci sute de ani în urmă, Cristofor Columb descoperea o lume nouă. În mai puțin de o sută de ani de la expediția lui Columb, 80% din populația Americii de Sud este exterminată, în numele unui Dumnezeu bun și iubitor, făcând din creștinism cea mai criminală religie din istoria umanității.

Cinci secole mai târziu, umbrele civilizațiilor masacrate se întorc din tenebrele trecutului ca să se răzbune. Crime abominabile, executate în Mexic după ritualuri canibalice ancestrale, complică ancheta de la Vatican, unde asasinarea mai multor cardinali corupți zguduise deja creștinismul din temelii. Biserica, vinovată de înapoierea în care trăiesc și astăzi populațiile indigene, trebuie să plătească. Columbus Clay – detectivul care nu uită niciodată nimic – pornește într-o misiune chiar în capitala Imperiului Aztec, Tenochtitlán, cel mai frumos oraș din lume, înainte de a fi ras de pe suprafața pământului. El trebuie să descurce firele încâlcite ale unei conspirații uriașe, în care sunt implicați papi, președinți și popoare întregi, și să afle secretul din spatele sângeroaselor execuții. Un secret devastator, adânc îngropat în catacombele sumbre ale Templo Mayor și în negura istoriei. O istorie care trebuie rescrisă.

 

„Ca personaj principal în trei dintre romanele autorului, mărturisesc că nu îmi pot imagina o persoană mai potrivită să îmi deslușească personalitatea și să îmi povestească aventurile decât Igor Bergler, autorul meu preferat în absolut. Deși rolul meu în acest roman e mai mic – a doua parte a Minciunii lui Michelangelo fiind și primul volum al unei serii noi inaugurate cu această ocazie, seria Columbus Clay –, cititorii vor avea prilejul să petreacă mai mult timp cu mine în partea a treia a seriei, Întoarcerea ereticilor, în curând.“ Charles Baker – profesor, Princeton University

„De unde Dumnezeu a aflat Igor Bergler toate secretele noastre?“ Discuție privată în biroul cardinalului Soldano

„Papa nu doarme de mai mult de o săptămână, într-atât l-a tulburat Minciuna lui Michelangelo. Și nici eu nu mă simt mai bine.“ Declarație confidențială a episcopului Vicenzo Bacciabambini, într-o ședință a lojii PP3

„Ați lăsat diavolul să penetreze Arhivele Vaticanului și n-ați făcut nimic!“ Acuzație directă adresată șefului Gărzii Elvețiene de către șeful Curiei Romane

 

IGOR BERGLER, regizor, scenarist și critic de film, doctor în management și profesor de naratologie, este cel mai bine vândut autor român din ultimii 30 de ani și singurul ale cărui cărți au fost publicate în 35 de țări, de cele mai mari grupuri editoriale ale lumii – de la Penguin Random House la Grupo Planeta.

Primul său roman, Biblia pierdută, apărut în 2015, a stabilit un record de 300 000 de exemplare vândute. A fost depășit de Testamentul lui Abraham, publicat în 2017. Acestuia din urmă i-au trebuit mai puțin de nouă luni pentru a atinge numărul de 100 000 de exemplare vândute și deține în acest moment recordul în preferințele cititorilor, cu peste 350000 de exemplare vândute numai pe piața românească. Ambele romane au primit votul publicului pentru „Cea mai râvnită carte“ la cel mai important eveniment editorial românesc – Târgul Internațional Gaudeamus –, în anii 2015 și 2017. Același premiu, care îl plasează pe primul loc în preferințele publicului, l-a primit în 2018 și volumul de povestiri 6 povești cu draci.

Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări este al treilea roman din seria Charles Baker, fiind urmat de Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo, un spin-off care prezintă acțiunea din perspectiva simpaticului detectiv Columbus Clay, și, în curând, de Întoarcerea ereticilor. Minciuna lui Michelangelo .

În anul 2023 a apărut Biblia pierdută. Roman grafic, primul roman grafic românesc de anvergură, și Moș Teacă cel Nou, ciuca bătăilor lui Klaun Împărat și alte schițe (Edi - tura Bookzone). De asemenea, la insistențele fanilor, autorul a publicat Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, carte intermediară din serie.

Din aceeași categorie

Detalii produs

Data apariției : 25 sept. 2024
Autor(i) : Igor Bergler
Tip Coperta : Cartonată, cu supracopertă
Format : 153x232
Numar pagini : 400
ISBN : 978-630-342-214-5