Educație cu iubire
Sănătatea mintală a elevilor reprezintă, în prezent, o provocare globală. Presiunea socială, mediul online și standardele nerealiste așază o mare presiune pe umerii tinerilor. Școala poate reprezenta, de asemenea, un important factor de stres.
La final de ciclu gimnazial, conform celor mai recente date publicate în România, în jur de 46% dintre elevii români raportează o stare de oboseală persistentă, circa 33% dintre elevi se luptă cu stări de neliniște și îngrijorare constantă, iar 31% dintre elevi declară că se simt singuri în mediul școlar.
În acest context, e important să ne amintim că învățarea nu este un proces pur cognitiv, ci unul profund emoțional. Neuroștiința modernă a demonstrat că este practic imposibil să separi gândirea de emoție.
Pentru ca un elev să poată asimila cunoștințe, el are nevoie, înainte de toate, de un cadru în care să se simtă în siguranță, înțeles și valorizat. Dacă mediul școlar este insecurizant, iar elevul percepe presiune excesivă exercitată de către cadrul didactic, cortexul său prefrontal se deconectează, iar resursele îi sunt direcționate către supraviețuire. Nu poți învăța eficient atunci când îți este teamă, când ești criticat, când ești umilit.
A educa cu iubire înseamnă, așadar, a recunoaște că sănătatea emoțională este fundamentul performanței și a te preocupa, ca adult responsabil, de asigurarea acelui mediu în care elevul să se simtă văzut, să poată experimenta, să poată greși.
A educa cu iubire înseamnă a manifesta empatie, respect necondiționat și grijă autentică față de potențialul fiecărui copil.
Educația făcută cu iubire înseamnă să fii prezent pentru elevii tăi. A observa, ca profesor, tristețea din ochii unui elev sau retragerea acestuia și a alege să oferi suport emoțional înseamnă a-i transmite fără cuvinte: te văd, ești valoros, ești important pentru mine. Această abordare previne burnout-ul școlar și sentimentul de izolare și acționează direct asupra sănătății copilului.
Investiția în empatie nu poate fi altceva decât parte integrantă din procesul educațional. Sălile de clasă, ca spații ale conținerii, valorizării, predării cu bucurie și entuziasm, pot fi adevărați piloni de susținere a sănătății mintale a tinerilor.

A.J.R. Waterston








