LiteraBlog O carte pe zi: „Vindecarea copilului interior”, bestseller vândut în peste un milion de exemplare

O carte pe zi: „Vindecarea copilului interior”, bestseller vândut în peste un milion de exemplare

Vindecarea copilului interior de Stefanie Stahl, bestseller vândut în peste un milion de exemplare și tradus în peste 20 de limbi, este recomandarea zilei de vineri, 5 februarie 2021, în cadrul rubricii „O carte pe zi“, un proiect Litera în parteneriat cu Digi24.

Despre Vindecarea copilului interior de Stefanie Stahl

Ce-ai zice dacă ai afla că, atunci când doi oameni se ceartă, de fapt conflictul nu e declanșat de doi adulți cu o conștiință de sine solidă, ci de copiii aflați în fiecare dintre ei? Fie că avem probleme legate de încrederea în forțele proprii, fie că ne îndoim că partenerul, șeful sau noua cunoștință ne place cu adevărat, fie că avem adesea dificultăți în a relaționa, motivul este că asociem amintiri urâte sau chiar traumatice cu perioada copilăriei; sau poate unii dintre noi au avut o copilărie nefericită, dar și-au reprimat experiențele dureroase.

Cum să ne redobândim încrederea? Cum să nu ne mai complacem în mediocritate și să ne avântăm în viață plini de curaj?

Psihoterapeuta Stefanie Stahl e de părere că abia când facem cunoștință cu copilul din noi și ne împrietenim cu el ne putem da seama ce năzuințe și răni profunde purtăm pe dinăuntru. Atunci putem să acceptăm această parte rănită a sufletului nostru și s-o vindecăm. Ne dezvoltăm astfel încrederea în noi înșine, iar copilul din noi își găsește, în sfârșit, un refugiu.

Cu ajutorul exercițiilor practice pe care le propune autoarea, îți vei vindeca rănile sufletești, îți vei descoperi resursele și vei găsi răspunsuri la întrebările pe care ți le-ai pus dintotdeauna. Pentru că merităm cu toții să ne simțim protejați, în siguranță, iubiți, împliniți și să avem relații mai bune.

Despre Stefanie Stahl, autoarea bestsellerului Vindecarea copilului interior

Stefanie Stahl este licențiată în psihologie și lucrează ca psihoterapeută în Trier, Germania. Ține seminare cu teme precum atașamentul anxios și stima de sine și este solicitată adesea de media să-și exprime punctul de vedere în calitate de expertă în psihoterapie.  

Nu știi ce să citești, care sunt cele mai bune cărți, cele mai noi apariții, cei mai vânduți autori? Afli de luni până vineri, la Digi24. „O carte pe zi“ te așteaptă în cadrul jurnalelor de știri de la orele 8:00 și 11:00 cu tot ce trebuie să știi pentru o lectură de calitate.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.