Bedros Horasangian despre „Berlin 1961. Kennedy, Hrusciov si cel mai periculos loc din lume” de Frederick Kempe

Frederick Kempe – Berlin 1961: Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume (Editura Litera, 2025)

În toamna lui 1969, am ajuns pentru prima dată în Berlinul de Est – adică zona sovietică de după împărțirea fostei capitale a Germaniei în zone de ocupație ale celor patru mari puteri, care divizaseră nu doar toată țara lui Goethe și Schiller, ci și orașul care devenea un punct fierbinte al Războiului Rece (noua Haupstadt, capitala, era la Bonn). Profitam de excursiile propuse de ONT – Oficiul Național pentru Turism – prin țările socialiste, dar și de banii și relațiile tatălui meu, bine înșurubat în noua orânduire. Sora lui, mătușa și nașa mea, spăla sticle goale la Vinalcool! Fiecare cu norocul lui. ONT-ul propunea un traseu, clasic deja, Ungaria-Cehoslovacia-Germania democrată, care numai democrată nu era, ci o vitrină frumos luminată a lagărului socialist, aflată la concurență cu lumea occidentală în care Coca cola și McDonald erau la ele acasă. Țin minte, cu detaliile de rigoare, ce dezamăgit am fost când am băut pentru prima dată în viață Coca-Cola. „Păi, asta e limonadă…?!“, am exclamat eu nedumerit, la Sinaia, neștiind bine ce înseamnă/semnifică acel produs prezentat ca simbol al capitalismului și imperialismului american. Nu știam ce este cu adevărat/în realitate, dar ni se dădea de înțeles, într-un subconștient colectiv, că e ceva de rău. Câh, cum spuneau copiii la orice de care ar trebui să ne ferim. (Îmi vine în minte cuvântul german schmuzig, murdar, dintr-o limbă pe care am învățat-o – aproximativ… – în anii 50 de la un elvețian rămas prin RPR pentru că iubea o româncă. Ar fi o altă poveste despre Herr Aliott.) În fine, despre ce este vorba totuși?

Cartea la care ne referim relatează, povestește, analizează și comentează un incident major al epocii postbelice: criza Berlinului, criza rachetelor nucleare, confruntarea directă și pe muchie de cuțit dintre SUA și URSS, amenințarea cu un dezastru nuclear care au generat faimosul Zid al Berlinului. Născut peste noapte în 1961, a fost dărâmat abia după ce mulțimile ieșite pe străzile din Dresda, Leipzig și Berlin au strigat, „Suntem un singur popor, Suntem Poporul!“. Cu mic cu mare, noi, cei din estul Europei, am asistat uluiți la cum s-a ales praful de Războiul Rece, de Zidul Berlinului și, cât de repede, de divizarea Germaniei. Despre toate acestea găsim o coerentă și bine documentată narațiune pusă sub genericul „Berlin 1961. Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume“ (Editura Litera, 2025, traducere din limba engleză de Gabriel Stoian, cu un eseu introductiv, Berlin – Insula și arhipelagul, secvența și epopeea, o excelentă analiză livrată de fostul jurnalist de Europa Liberă și diplomatul cu bune prestații numit Emil Hurezeanu, și cu un discret Cuvânt înainte, o remarcabilă analiză și punere în scenă, semnat de Brent Scowcroft (1925-2020), general, pur și simplu, precizează editorul). Noi știm bine ce hram – mare, mare de tot! – a purtat acest militar de carieră în calitate de US National Security Adviser, pe lângă președinții Gerald Ford și G.H.W. Bush, una dintre cele mai briliante minți de care mereu au fost înconjurați liderii de la Casa Albă, ca să se sfătuiască și să propună decizii de maximă importanță, nu doar să care inutil servietele șefilor din Biroul Oval, dar nu de la Kremlin sau Cotroceni. USA dacă au fost și au rămas o mare putere se datorează și acestor sfetnici, consilieri prezidențiali pe probleme de securitate națională, cum au fost Kissinger, Brzezinski, Scowcroft, John Sununu etc., mai mult sau mai puțin de taină, care au adus contribuții majore la politicele externe ale Casei Albe, chiar dacă sub Trump selecția acestora a fost dictată de opțiunile subiective și fanteziste ale noului lider etc. Bun, cerem scuze pentru digresiunea prea lungă. (Mă întreb, după decenii, dacă fotografiile făcute cu acel prilej nu puteau constitui capete de acuzare pentru spionaj. Abia acum realizez gravitatea unui act de inconștiență.)

O lungă și amănunțită repovestire se întinde pe câteva decenii și 700 de pagini, unde și în care sunt utilizate și dosare desecretizate de administrația americană. Autorul ei, Frederick Kempe, jurnalist american cu mama originară chiar din Berlin, politolog și comentator politic cu ștaif, căruia ambasadorul român îi face un elogios portret, realizează un uriaș tur de forță. Confruntarea dintre Est și Vest, dintre cele două mari puteri postbelice, este, pe alocuri, extrem de periculoasă și dură. În anii Războiului Rece, care prin mijlocirea unor concesii reciproce nu a devenit fierbinte, istoria (tumultoasă!) a Zidul Berlinului s-a încastrat firesc. Zidul Berlinului a fost construit/instalat începând cu 12 august 1961, pe 179 de kilometri, în jurul unui oraș divizat între puterile aliate, pentru a opri valul uriaș de refugiați. Un zid – există și numeroase imagini, nu doar în acest volum bine și bogat ilustrat – completat cu blocuri de beton, turnuri de pază, șanțuri antitanc și câini de pază dintre cei mai fioroși. Îi știm bine, câini-lupi. Protagoniștii politici ai acelei confruntări care a generat scântei – dar nu s-a ajuns la un conflict militar direct – au fost Nichita Hrușciov, liderul sovietic aflat pe cai mari după moartea lui Stalin și dezvăluirile crimelor comise de el, J.F. Kennedy, cel mai tânăr președinte din istoria Statelor Unite. Intelectual rafinat, ezitant, Kennedy încearcă să găsească soluții de compromis ca să nu provoace nomenclatura belicoasă de la Kremlin, având o soție șarmantă care-i va atrage atenția și liderului sovietic. Hrușciov e mereu agresiv, profitând de statutul său de om din popor/topor etc. care-și va impune solicitările și în fața liderilor germani, Walter Ulbricht și Konrad Adenauer. Totul e narat/povestit cu naturalețe și firesc. Ulbricht, cu aerul lui de prof de fizică, reprezenta Germania de Est, cel de-al doilea, Adenauer – prezent în presa noastră ca un revanșard, abia după 1989 ne-am lămurit ce hram a purtat fiecare –, pe cea de vest. Și citim, și citim uluiți, mai ales pentru nespecialiști, câte s-au întâmplat prin Germania la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dincolo de ororile de pe front, dincoace de cele consumate în spatele lui, violențe, crime, jafuri, ocupația sovietică, teroarea soldatului sovietic, sutele de mii de femei germane abuzate, sutele de mii de copii născuți în umbra unor astfel de violuri incredibile.

Autorul lucrării, un distins jurnalist, berlinez la obârșie și el, se folosește și de mărturiile directe ale unor civili care lasă în urmă teribile testimonii, precum memoriile unei jurnaliste – Eine Frau in Berlin –, care a devenit bestseller abia după moartea Marthei Hillers, în Elveția, la peste 90 de ani. Istoria unui viol. Sinistru! Întregul material narativ este un abil mix de informații/ analize/comentarii istorico-politice, bazate pe numeroase surse, care se găsesc pe lungile liste din coada cărții, împănată cu întâmplări trăite de oameni obișnuiți. Avem o uriașă frescă a unui important moment din istoria Europei când un conflict militar a fost evitat în ultima clipă, criza rachetelor din Cuba, ca și cea a Berlinului.

Portretele lui Hrușciov și Kennedy ies în evidență la tot pasul. Aș mai reaminti, și pentru cei mai tineri cititori, de episodul cu expresia Ich bin ein Berliner (Sunt o gogoașă cu gem). Într-un faimos discurs ținut la data de 27 iunie 1963, în fața primăriei din Schöneberg, în fața zidului Berlinului, J. F. Kennedy a vrut să-și asume solidaritatea – sunt un berlinez – cu berlinezii. Kennedy știa de la consilierii săi nuanțele expresiei. Și a asumat-o. Voia să fie solidar cu cei din lumea liberă și denunța comunismul din DDR și regimul de ocupație sovietic. Au trecut decenii, dar iată că istoria se poate repeta.