Bedros Horasangian despre „Puci la Moscova. Ultimele zile ale lui Putin” de Tamás Frei

Tamás Frei – Puci la Moscova. Ultimele zile ale lui Putin (Ed. Litera, 2025)

Un lung șir de întâmplări și evenimente reale, care mai de care mai spectaculoase, cu personaje de rang înalt ale unei actualități dintre cele mai veridice, consemnate de istoria recentă și de puzderiile de breaking news care ne văluresc imaginile despre prezent sunt asamblate abil cu o ficțiune posibilă/probabilă, chiar cu grad înalt de a se întâmpla. Ele sunt coagulate într-o proză spectaculoasă, pusă sub genericul, exploziv, desigur, „Puci la Moscova. Ultimele zile ale lui Putin“ (Editura Litera, 2025, traducere și note de Mihaela Serea, după originalul Pucs moszkavaban, ceea ce ne conduce – la puținele cunoștințe lingvistice pe care le avem (köszönöm szépen, szeretlek, teșik etc.) din limba maternă a lui Ferenc Liszt și Viktor Orban, să-l adăugăm și pe Kelemen Hunor, mult mai cunoscut în zilele noastre – la certitudinea că tălmăcirea a fost realizată din maghiarește). Autorul acestei incitante operațiuni speciale/ficțiuni, oricând posibilă să devină istorie – cine ar fi crezut că atentatul de la New York ar fi fost de domeniul realului? –, este jurnalistul Tamás Frei, născut la Pécs, în 1966. Cu studii universitare realizate la Moscova, Berna (Elveția) și prin Statele Unite (Washington, Knoxville), cu o vastă carieră de om de televiziune pentru care a fost corespondent, Frei a scris mai multe romane. Bravo lui, mai ales că a vizitat și 150 de țări – cunoaștem în București un domn care a sărit de 200 de țări pe unde a pus piciorul! – și vorbește șase limbi (Mihai Beniuc a rămas faimos în literatura română pentru versul prin care ne înștiințează că știe șapte limbi și rusește!). Dar detaliul biografic care ne face invidioși este acela că omul nostru își împarte viața între Budapesta, Florența, Nisa și Miami. Trai pe vătrai, neneacă, fără probleme cu livrarea apei calde în miez de vară și oprirea curentului electric în miez de iarnă. Despre ce este vorba la urma urmelor în Puci la Moscova?

Un puci la Moscova chiar a avut loc acum câteva decenii, tot într-un miez de vară, dar el a durat doar câteva zile și a fost un eșec al vechii nomenclaturi sovietice de a pune mâna pe putere, trimițând pe Gorbaciov și consoarta lui, Raisa, în Crimeea. S-a lăsat cu câteva bumbăceli, au fost și victime, imagini faimoase, cu Elțîn pe tanc alături de violoncelistul Mstislav Rostropovich, venit special din USA să-l susțină, cu tancuri care au tras în Casa Albă de la Moscova. Da, atunci s-a jucat soarta Rusiei. Au urmat arestări/condamnări/sinucideri și înlocuirea lui Gorbaciov (care nu bea și a încercat să-i convingă și pe conaționalii săi că nu e bine să tragă prea mult la măsea, intenție nerealizată și de Țarul Nicolae al II-lea în timpul Primului Război Mondial, când a tăiat rația de vodcă a ostașilor ruși etc.), cu Boris Elțîn (care la rândul lui a cedat puterea unui mediocru ofițer KGB, Putin pe numele lui, pentru că bea prea mult și nu mai era în stare să țină în frâu multele și divergentele interese ale unei societăți care descoperea farmecul și uriașele oportunități ale lumii capitaliste. N-a fost să fie. Din acest moment, al înșurubării la putere a lui Putin, avem o altă epocă și alți protagoniști: intern, o Rusie care vrea să-și refacă trecutul imperial și pravoslavnic, și extern, măcar o Rusie ca mare putere regională. Da, suntem aici, nu ne puteți ignora, chiar dacă treburile merg prost. Dacă în occidentul democratic, prin rotirea liderilor ca rezultat al jocurilor electorale, au fost rulați diverși lideri, la Kremlin a fost și a rămas același tătuc oligarhic. Puterea sunt eu. Rusia sunt eu – Vladimir Vladimirovici Putin. Lovitura de stat din august 1991 va schimba polii de putere din Rusia. Rusia este o țară cu un trecut imprevizibil, spune un proverb rusesc. Căderea, destrămarea URSS a fost declarată de Putin o catastrofă geopolitică. V.V. Putin este pus pe cai mari. Și lumea se învârte altfel. Cum? Nu știm bine. Iată că, după decenii de conflicte militare și economice, apar alte situații. Lumea se schimbă și nu prea. Despre scoaterea lui din joc, a lui Putin, este vorba într-o ficțiune narativă îmbibată de fapte și întâmplări reale.

Dintr-o Notă a autorului aflăm că „Această poveste fictivă are loc în viitorul apropiat, în luna iunie. De ce în acea lună anume va fi dezvăluit doar la sfârșitul romanului. Deși unele personaje există în viața reală, este imprevizibil ce ar gândi, ar face și ar spune aceste persoane în carne și oase, politicieni, militari, personalități publice, oficiali și celebrități, dacă ceva asemănător cu ceea ce este descris aici s-ar întâmpla cu adevărat.“ Se pun la cale fel de fel de operațiuni secrete în care sunt implicați șefi de state și militari de rang înalt. Biden se întâlnește cu Macron între patru ochi și pun lumea la cale. Alte sfori se trag la Washington, la Casa Albă și la Pentagon. Polonia, Letonia, Venezuela, Mongolia și mereu aeroporturi și buncăre ultrasecrete sunt vizitate de personaje de prim rang de care a auzit toată lumea, dar nimeni nu poate ști ce pun aceștia la cale. Și pun. Se creează o anume tensiune care crește interesul pentru nu știm bine ce anume și pentru ce o să se întâmple. Și se întâmplă. Asta e lumea în care trăim. Dacă te lupți cu Putin, fii dur. Lovește-l tu primul, și lovește-l tare. N-o lua prudent, dându-i palme, din ce în ce mai tare, ci lovește-l prin surprindere în stomac, atât de tare încât să-l pui la podea, declară fără ezitări Andrei Kozîrev, fost ministru de externe al Rusiei între 1990 și 1996. Evident că fostul ministru o lua pe coajă dacă rămânea prin Rusia, pe care a părăsit-o în 2010 pentru a se stabili la Miami, în Statele Unite. In 2025 ministerul de justiție din Rusia l-a declarat agent străin. Kozîrev este de mirare că încă e în viață, dacă ne gândim ce au tot pățit cei care s-au ridicat împotriva lui Putin. Iată că o pățește și Putin la rândul lui. Dacă în realitate FSB-ul și numeroasele structuri de protecție ruse au grijă de integritatea lui fizică, acest roman al lui Tamás Frei se termină prost. Evenimențialul pare credibil și, dacă e să analizăm și acțiunile cu rachete americane în deșertul Iranian, acestea par, de ce nu, posibile. Sigur că un atac aerian asupra Kremlinului e greu de admis. Dar, cum s-au întâmplat atâtea cu apropiații, ca și cu adversarii lui Putin, orice e posibil, chiar și un atac nuclear împotriva Ucrainei. Un atac nuclear asupra Odesei este descris fir a păr. Din faimoasa Operă de la Odesa nu mai rămâne nimic. Brrr, nu!. Ba da, cu un Putin la putere se poate întreprinde orice. Și opusul ar putea fi valabil. Este. Un atac cu rachete care să-l vizeze pe liderul rus pare ceva de domeniul absurdului: drone, rachete balistice, arme sofisticate. Moartea devine la îndemâna oricui, oricând, dacă nu cumva realitatea din preajma noastră deja a depășit orice fel de limite. De aici cumva și forța narativă a unui text care se naște prin înșurubarea în jurul propriului său fir epic. Putin.

„Fără Ucraina, Rusia ar înceta să mai fie un vast imperiu care se întinde din Extremul Orient până în Europa. Ar fi pur și simplu o mare țară asiatică.“, declară Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate națională, între 1977-1981, al Președintelui SUA. Care dintre ei? Nu mai contează. Rusia e tot la locul ei.