#CuVoceTare, S02E07: Nadine Vlădescu în dialog cu Alin Mureșan. Fenomenul Pitești. Despre violența și absurdul comunismului

În acest episod #CuVoceTare, Nadine Vlădescu îl are ca invitat pe Alin Mureșan, istoric și cercetător al istoriei comunismului, președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană și co-fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Vă invităm să urmăriți o discuție apăsătoare, dar extrem de necesară, despre ororile comunismului, care nu trebuie uitate, pornind de la cea mai recentă lucrare a sa, Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești.

„Fenomenul Pitești este cunoscut cunoscut îndeobște de cei care, cât de cât, au niște informații despre ce s-a întâmplat în mediul penitenciar comunist ca apogeul cruzimii și barbariei de care, din păcate, ființa umană s-a dovedit capabilă în acea perioadă. Este subiectul cel mai dur, cel mai greu de abordat și de citit. Nu e deloc o plăcere să pui o oglindă atât de fidelă, din păcate,  naturii umane în ceea ce are ea mai negru, dar cred că este, în același timp, o lecție pe care o putem învăța noi toți despre abisurile în care poate cădea fiecare dintre noi în circumstanțe atât de nefericite, cum au fost cele de la Pitești. Pentru mine, ca om, dincolo de mine, ca cercetător, a fost o trezire foarte violentă, cumva, la realitate. Mi-am pierdut din naivitatea pe care, poate, o aveam înainte. Am căzut din paradis. Nu e plăcut să te confrunți cu asta, dar cred cu tărie că este foarte necesar”, a spus Alin Mureșan în debutul episodului.

El a continuat descriind cruntele acte la care au fost supuși deținuții politici de la Pitești, într-un interval de aproape doi ani.

„Vorbim de o perioadă nu foarte lungă, de mai puțin de doi ani, de la sfârșitul lui noiembrie – decembrie 1949, până la primăvara – vara lui 1951, acțiune în care au fost implicați deținuții politici studenți. Piteștiul era o închisoare profilată pentru studenți. În intervalul menționat anterior au fost supuși acestei acțiuni extrem de violente de către securitate, care s-a folosit pe de o parte de membri din administrația închisorii, care erau dispuși să facă compromisuri în favoarea regimului și, acțiunea în sine, este mult mai dură decât bătăile care aveau loc în toate închisorile, prin câteva elemente: violența extremă, atât fizică, cât și psihică, ce era neîntreruptă. Dincolo de faptul că erau privați de somn, erau bătăi la comun, individuale, se loveau cu orice și oriunde, se lovea ore în șir, zile în șir. Existau tot felul de metode de violență psihică – inclusiv faptul că erai obligat să stai în celulă și să-i privești pe ceilalți – pe prietenii tăi, poate – cum sunt torturați în fața ochilor tăi, auzind țipetele. Metodele acestea de violență fizică și psihică de o intensitate ce a depășit cu mult ce se întâmpla în alte închisori, pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că ele erau aplicate chiar de colegi deținuți. Securitatea era ca un păpușar care manevra ce se întâmplă acolo, în închisoare. La început, erau puțini deținuți dispuși la acest compromis. În timp, prin bătăi, au fost recrutați tot mai mulți. După ce erai torturat zile, săptămâni, luni la rând, erai obligat să devii agresor pentru alte loturi. Scopul era acela de a obține informații despre activitatea împotriva regimului sau despre activitatea avută de toți cunoscuții, chiar dacă singura lor activitate era aceea că nu te-au denunțat pe tine. Au fost cazuri în care deținuții au trebuit să își toarne părinții, frații, surorile. Victima, după ce era bătută, era obligată să își facă o așa-numită demascare. După această etapă, urma etapa în care trebuia să dovedești că ți-ai schimbat concepțiile, că ești de partea regimului”, a adăugat istoricul.

Vă invităm să descoperiți harta represiunii din penitenciarele comuniste:

Vă invităm să urmăriți episodul integral pe Spotify, iTunes, Apple Podcast și Google Podcasts, dar și pe canalul de YouTube al Editurii Litera și pe Litera Blog.

DESPRE ALIN MUREȘAN

Alin Mureșan este istoric și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (din 2012). A lucrat vreme de 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007–2020), unde a fost inclusiv director general (2015–2018). Alte lucrări publicate: Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2007, 2010, 2017), Experiențe carcerale în România comunistă (coeditor, 6 vol., 2007–2013), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (coeditor, 2009), Memorialul închisoarea Pitești (coeditor, 2018).

Cea mai recentă lucrare a sa, Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești, a apărut la Editura Litera în luna decembrie.

Despre Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești

Mărturiile din acest volum sunt un element indispensabil în încercarea (poate fără sorți de izbândă) de a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat în penitenciarul Pitești între 1949 și 1951. Ne lipsește de prea multe ori exercițiul de a-l asculta pe cel de lângă noi, mai ales atunci când nu îi împărtășim opiniile. Dar dialogul este esențial pentru a ne reconcilia cu trecutul, atât cel individual, cât și al societății noastre, încă profund influențată de traumele comunismului. Cartea reunește 17 dialoguri tulburătoare despre destine personale și colective în fenomenul Pitești, văzut din perspectiva celui care își expune trauma. Întrucât niciunul dintre cei intervievați nu se mai găsește azi printre noi, ele sunt, totodată, ultimele cuvinte ale acestor nefericite personaje ale istoriei.

Citește un fragment în avanpremieră din „Ultimul cuvânt. Retrăind fenomenul Pitești” de Alin Mureșan

„Toate aceste personaje au fost oameni în carne și oase, cu idei și sentimente, cu merite și greșeli, cu înălțări și prăbușiri. În fond, sunt oameni ca noi (uneori mai buni decât noi), aruncați într-un context istoric îngrozitor și obligați la decizii la fel de îngrozitoare: să îi fac rău celuilalt sau să mă sacrific eu? Să fie torturat colegul meu sau să îndur eu totul? Cine să moară: eu sau altul? Repersonalizarea și reumanizarea martorilor au fost motivele care m-au determinat să aleg această structură atipică a cărții, de discuții (re)povestite și împănate cu amintirile mele la fel de subiective.“ (Alin Mureșan)

„Demersul lui Alin Mureșan este, deci, unul situat între istorie și morală, cercetare științifică și evaluare politologică, descriptiv și justițiar, în același timp. Cu intenția asumată și sub semnul stringenței ca, măcar o dată, istoria tragică, însângerată, traumatizantă pe termen lung, să nu fie scrisă, cum se întâmplă, doar de învingători, ci să dea drept la cuvânt și unor victime, amenințate să-și piardă, după dispariție, această calitate.“ (Doina Jela)

„Fiecare dintre povești ne arată cât de fragilă este ființa umană, cum poți găsi generozitate, umanitate, milă chiar și în cele mai adânci prăpăstii, dar și câtă bestialitate pot ele conține. Cu toate acestea, cartea nu se constituie într-un inventar al suferințelor, ci face o tentativă de înțelegere a lor pornind din perspectiva celui mai avizat specialist al problemei după cei 15 ani dedicați ei.“ (Clara Mareș)

„Am început să scriu despre ce s-a întâmplat cu noi și am simțit că în mine năștea ura. Și atunci, între dragostea și credința lui Dumnezeu și ura față de torționarul meu, am ales dragostea.“ (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa)