Bedros Horasangian despre colecția ,,Mari scriitori români” 

O nouă serie de apariții editoriale atrage atenția nu doar cititorilor profesioniști. Nu este vorba doar de critici și istorici literari, forțați prin natura obligaților profesionale să fie la curent cu tot ce e nou – sau mai vechi… – în domeniu, ci și de aceia pentru care cititul rămâne o pură plăcere. Există și această plăcere/bucurie/satisfacție, după entuziasmul fiecăruia dintre noi pentru citit. Nu-mi dau seama care este raportul între cei care citesc și cei care, eventual, și scriu (teoretic, mult mai mulți cei care citesc decât cei care și scriu). Mai ales acum când oferta pe social media este uriașă, toată lumea are de spus/scris câte ceva, dar și oferta editorială este – iată un cuvânt pe care nu l-am mai folosit de ani în șir – incomensurabilă. Adică de nemăsurat, nu mai căutăm pe Google despre ce este vorba sau etimologia cuvântului. „Nu mai lungim pelteaua“ era o expresie uzitată cândva, în mod cert ieșită din circulație în zilele noastre, pentru că pelteaua, un fel de dulceață în care fructele erau zdrobite și ieșea un soi de pastă, era ceva foarte dulce și cu multe glucide, care se servea în farfurioare mici, alături de cafea și de alte prăjiturele, la un Five O’Clock, tihnit, ora la care milioane de automobiliști nervoși și grăbiți se duc spre casele lor, în timp ce în alte vremuri conițele mergeau în vizite și se strângeau la taclale și taifas. Iată alte două cuvinte cu un parfum anume pentru cei rătăciți în sudul Europei și pe tot conturul Mării Mediterane.

Bref, colecția Mari Scriitori Români a Editurii Litera este o selecție nici bună, nici rea, evident subiectivă. Adună laolaltă câteva dintre marile nume ce alcătuiesc trunchiul principal al Literaturii Române. All times, cum ar veni, cum se spune azi. Nume dintre cele mai răsunătoare și cărți de prestigiu se alătură cuminte unele lângă altele pentru a alcătui o serie de zile mari. Că putea fi și alta, asta ar fi o altă căciulă. Operăm cu materialul oferit de editură. Numele invocate în primul eșalon, sub genericul Autori esențiali, sunt următoarele: Mircea Eliade (1907-1986) – care a fost în cultura română mai mult decât scriitor; Ionel Teodoreanu – autorul unei trilogii, La Medeleni, care, ne place azi sau nu, a făcut vâlvă la vremea ei; Eugen Barbu – No Comment, a fost în sală și am participat la excluderea lui din USR, în 1990, cu doar două voturi contra și o abținere a lui Fănuș Neagu! N-aș zice că Groapa și Săptămâna nebunilor ar fi niște capodopere, mă rog, am zis și eu, nu am dat cu parul. Din peste 100 de scriitori câți eram, Hortensia Papadat-Bengescu – da, da, da, o mare prozatoare, care ar merita din plin redescoperită; Mihail Sebastian – dramaturg de succes, subtil eseist și prozator de marcă, după 1990 îi apare postum un spectaculos Jurnal prin care se dovedește un incisiv observator și comentator al celor din preajmă; Mateiu I. Caragiale, genial artist și autor al unor Crai de curte veche ce se pot citi și azi cu delicii, fiul năzuros al unui tată care și-a văzut de viața lui; și, surprize, surprize, surpriza surprizelor!, cum își dădea până mai ieri ochii peste cap Andreea Marin, răsare pe firmament și colegul meu de liceu din Spiru Haret, cu Dulce ca mierea e glonțul patriei,cel numit Petru Popescu, autor al unor romane de mare succes pe vremea când era curtat de fata celui mai iubit dintre pământeni, vremurile se schimbă, fiecare cu norocul lui. Alături de ei toți, peste toți, omul deplin al culturii românești, cum îl definea C. Noica, nemuritorul Mihai Eminescu, cu Poeziile din ediția Maiorescu. De Liviu Rebreanu, ce să mai spunem, un uriaș prozator, dar Adam și Eva nu este dintre cele mai bune romane ale sale; Fănuș Neagu – care are o carte bună în Îngerul a strigat, altfel, hm și mda, multă metaforită, să-l imit și eu pe G. Călinescu; Nicolae Breban – prozator de cursă lungă, promotor și autor de cărți cărămidoase, care a dominat o vreme romanul românesc, academician. Ultimul, dar nu cel din urmă, este autorul de geniu al celei mai concise propoziții din limba română, cuțit os, din proza numită Telegrame, dragul de el, Ion Luca Caragiale, ajuns din mare scriitor și nume de stradă, și de Teatru Național. Ale vieții valuri, maluri, zaruri. Formula ne aparține, nu am înregistrat-o la OSIM.

Din această bibliotecă de excepție – dincolo de formulările și impresiile mele care sunt evident partizane –, avem deja apărute primele două volume: „Romanul adolescentului miop“ al lui Mircea Eliade, scris chiar la adolescență, prin anii ’20 ai secolului trecut, dar publicat abia în 1989, și primul volum, dintr-o serie de trei bestsellere, din vremea când încă nu urmăream topurile de la NYTIMES, din secolul trecut, „La Medeleni“ al lui Ionel Teodoreanu. Un roman al unui alt tânăr prozator, susținut de G. Ibrăileanu și publicat mai întâi în revista Viața românească. Revista mai apare și azi. Ca o găselniță de marketing, primele două volume costă 19,98 de lei, următoarele două, din a doua lună a abonamentului, vor costa 59,98 de lei, iar din a treia lună, cele două volume noi care ne vor îmbogăți bibliotecile le vom cumpăra cu doar 79,98 de lei. Cum ar veni, cam 40 de lei pe bucată, ceea ce ar fi un preț rezonabil pentru o ediție cartonată – hard cover, pe înțelesul tuturor –, folio auriu și hârtie care imită pânza, livrare gratuită și un abonament cu cadouri-surprize. Frecvența aparițiilor va fi bilunară. Cum deja primele două volume au apărut, am avansat câteva sugestii, observații, să nu zicem bombăneli. Dincolo de valoarea autorilor și a lucrărilor oferite în condiții grafice de bună calitate, aș mai sugera editorilor ca fiecare volum să fie însoțit de o minimă prezentare biobibliografică. Poate nu toți cititorii de azi fixează bine – de la ce au învățat la școală sau au reținut de-a lungul anilor prin ceea ce numim cultură generală – perioada în care a trăit și murit un autor sau altul. Dacă la anumiți domnitori români știam/țineam bine minte anii, atenție, de domnie și nu de viață ai lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza, în cazul scriitorilor – cu mici excepții, Eminescu, să zicem – nu prea reținem ce și când, că ar fi vorba de Alecsandri sau Lucian Blaga, că ar fi vorba de Mircea Eliade și Ionel Teodoreanu. Sigur că acum putem găsi orice și oricât la o iute căutare pe internet. Dar la o ediție selectată, situată în primul rând al unei culturi, nu ar fi stricat, repet, minime repere bio-bibliografice, juma’ de pagină.

Am profitat de această reeditare să-mi arunc un ochi prin cărțile propuse. Doi autori-scriitori de facturi cu totul și cu totul diferite – Mircea Eliade (1907-1986), redescoperit și valorificat în grad înalt după 1989, după decenii de discretă tăcere în jurul numelui și operei lui, uriașe altminteri, și Ionel Teodoreanu (1897, Iași – 1954, București), autor încurajat și apreciat de G. Ibrăileanu, mult prizat în primele decenii ale secolului trecut, pe cât a fost luat peste picior de G. Călinescu, care-l poreclise Metaforel și inventase termenul a medeleniza pentru stilul liric al lui Teodoreanu, de a evoca copilăria și adolescența. Omul, jurist de profesie, a scris mult, dar n-a mai reușit să se ridice la nivelul Medelenilor. La Medeleni, un uriaș succes de librărie și public, într-o perioadă în care și Mircea Eliade lucra la al său – Romanul adolescentului miop, care va apărea abia în 1989, postum. Mircea Eliade moare în 1986 și lasă după el o uriașă operă ce rămâne să fie redescoperită și valorificată. Chiar și în această colecție de Mari Scriitori Români.