Bedros Horasangian despre ,,Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi
Nu am să înțeleg niciodată de ce despre oameni răi și urâți, la propriu și la figurat, se scriu și se citesc mii de cărți, precum cele despre Lenin, Stalin și Hitler, iar dacă apar câteva titluri despre oameni frumoși și minunați sub toate aspectele, nici alea, oricât succes ar avea, nu pot atinge cotele de interes/popularitate incomensurabile ale acestor grobieni hitleri și stalini, scoși ca dintr-o Matrioșkă, lista putând fi completată din mers. Și ar mai fi și alții. Dar să închid rapid șirul bombănelilor mele și să intrăm zâmbind și cu toane bune în cartea intitulată „Patriot. Memorii“ (Editura Litera, 2024, traducere din limba engleză de Gabriel Tudor), un mix de spovedanie, analiză politică și amintiri întrețesute din viața unui om care moare, este ucis cu premeditare, mai precis formulat, la nici 47 de ani. Despre Aleksei Navalnîi și Rusia lui este vorba în primul rând într-o carte copleșitoare. Să nu ne ferim de cuvinte. Pe citite, pe luat la mărunțit detaliile oferite de această spovedanie, o mărturie a unui om care nu știe că se îndreaptă spre un capăt de drum. De viață.
O lungă poveste, parțial rememorare – ce poate fi mai emoționant decât o peripatetizare prin anii copilăriei, ce poate înlocui o amintire dintr-o adolescență plină de privațiuni, dar și de bucuriile inocente ale vârstelor mici. Resentimentele și acreala apar cu timpul, așa cum se cimentează și bucuria de a trăi în cazul politicianului și militantului anticorupție rus și, iată, de ce nu, scriitor rus cu asupra de măsură. Între mai multe arestări, detenții și varia condamnări, între diferite momente ale unei existențe contorsionate, ni se conturează un întreg univers. Geografic, istoric, politic, uman. O Rusie complexă, un popor ca nimeni altul. Nici mai bun, nici mai rău. Parcă mai altfel. Oare? Să fie ortodoxia pricina? Geografia? Alcoolismul – ca tară națională? Și Țarul Nicolae II, și Gorbaciov au pierdut puterea din pricina asta, despre care se vorbește doar pe șoptite. Căci după ce a fost otrăvit într-un avion care zbura spre Siberia și apoi recuperat – scos din ghearele morții mai precis, prin efortul medicilor germani și intervenția energică a cancelarului la fel de nemțoaică Angela Merkel –, adversarul tenace al lui Putin (de aici i se și trage ura mahărului de la Kremlin, o urâciune de om, între noi fie vorba) ajunge iar în brațele „așa-zisei“ justiții din Rusia care-l arestează imediat ce pune piciorul pe pământul țării mult iubite. Rusia. Rusia lui Putin și a lui Navalnîi deopotrivă. Cine? Aleksei Navalnîi.
Un cetățean rus, un simplu individ alcătuit din calitățile și defectele unui muritor de rând, un „om fără însușiri“, în termenii lui Musil, dincolo de multiplele reale calități, sau un om-de-prisos, un cetățean obișnuit din lunga listă de personaje ale lumii – rusești, of course –, ale dragului de Anton Pavlovici Cehov, un medic-scriitor la rândul lui un om de omenie, care n-a reușit nici el să facă suta de ani precum ex-prezidentul american Jimmy Carter recent. Navalnîi devine un personaj faimos în toată lumea pentru tenacitatea și curajul său de a nu ceda în fața răului. Pentru abnegația de a înfrunta, alături de familia, fratele, soția și copii lui, nu moartea, ci provocările ei. Și mai și moare pe deasupra. Un bărbat falnic, cu trăsături de actor de cinema sau sportiv de succes, cu o familie – soție și doi copii – la fel de frumos rostuită, pentru că s-au iubit și au alcătuit un model a ceea ce scrie prin cărți că este o familie fericită.
Cartea de față conține și o frumoasă poveste de dragoste, pe lângă multe alte analize și considerații politice. Un volum alcătuit din secvențe din diferite perioade ale vieții lui Navalnîi. Partea I, La un pas de moarte,se deschide cu acel episod/incident când lui Navalnâi i se face rău în avionul care-l ducea de la Moscova spre Tomsk, în Siberia, unde urma să aibă loc niște alegeri regionale și cei de la Fundația Anticorupție a lui Navalnîi să se înfrunte cu partidul de guvernământ, Rusia Unită, al lui Putin. O întreagă lecție de politică și economie politică citim printre rânduri – despre democrație, despre falsa idee că regimurile autoritare sunt de neînvins, despre puterea celor fără putere și șansa pe care cetățenii, prin vot, pot mișca lucrurile din inerția lor. Corupția este marele flagel al Rusiei de azi. Nu doar în Rusia, dar mai ales în fostele state totalitare unde sunt moșteniri grele. Greu de schimbat ceva, greu de admis că se pot urni lucrurile după decenii de frică, temeri, suspiciuni și nu puține violențe. Accidentul nuclear de la Cernobîl a contribuit și el la alegerea prafului dintr-un URSS măcinat de varia alte beteșuguri și slăbiciuni. Drame. Războiul din Afganistan a contribuit și el din greu la disoluția iminentă a URSS-ului. Capac la toate, viața lui Alexei Navalnîi se încastrează în această secvență din istoria URSS-ului. Copilăria și adolescența, oricât de protejate de familie (tatăl – ofițer în armata roșie), au lăsat urme. Lipsuri, resentimente, interdicții, mici bucurii, satisfacții sunt deja secvențe de film sovietic, cunoscute și celor care au trăit în alte țări din afara URSS – Bastion al Păcii e! Ce fel de bastion a fost se vede azi în Ucraina.
Partea a II-a, Formarea, e viața de zi cu zi într-un URSS trăit și de noi, cu probleme specifice, cu portrete și statui ale lui Lenin și Stalin, cu ucraineni și ruși care se agită de zor, iar acum au nostalgia epocii sovietice. Viața la bloc, dar și istoria mare care vine peste tine: Afganistan, Puciul din August, teribil portret de grup al dinozaurilor care au făcut posibilă ascensiunea lui Elțin.
Partea a III-a, Munca, un capitol care se deschide abrupt. În 1999, când Putin a venit la putere, mulți au crezut că este minunat. Era tânăr, nu bea ca Elțîn și părea să spună ce trebuia spus. (Mare păcăleală, nici pomeneală!) Știam că nu puteam crede niciun cuvânt rostit de Putin. Numirea sa m-a determinat să rezist. Etc. Și Navalnîi intră în viața politică de bună voie și a rezistat până la capăt.
Partea a IV-a, Închisoarea, cea mai impresionantă fiindcă acoperă ultimii ani de viață – 2021-2024 – ai unui om care nu a mai apucat să iasă din închisoarea în care a fost dus, undeva dincolo de Cercul Polar, de sistemul judiciar rus. Era să scriu sovietic. Ce este impresionant în acest capitol final este locul unde a fost trimis Aleksei Navalnîi să execute, oricum, o nedreaptă condamnare. Am căutat pe harta imensei Siberii și am dat, nu departe de colonia penitenciară a lui Navalnîi, de localitatea, ținut, ce-o fi, Vorkuta, des pomenită de un alt mărturisitor al sistemului concentraționar rusesc, inegalabilul autor al Povestirilor din Kolîma, Varlaam Șalamov. Cine își închipuie că acele locuri ce alcătuiau arhipelagul Gulag au dispărut, locuri de tristă amintire ale URSS-ului prăbușit după Gorbaciov și după care tot tânjește Putin să le refacă, se înșală amarnic. Privilegiul la un telefon, la un duș, umilințele de tot felul, răutatea, viața dincolo de zidurile închisorii este cu totul alta. Nu am cum să redau multele însemnări diaristice ale autorului – jurnalul inclus în magma narativă generală a volumului –, dar ele redau măcar parțial toate stările și emoțiile prin care trece un om în drumul lui către o eternitate efemeră.
Impresionant roman indirect, o proză de înaltă clasă. „Am terminat de citit Doamna Bovary. Foarte dezamăgitoare. Voiam să scriu că e o Anna Karenina mai ușurică, dar nu există comparație.“ Nu știu dacă activitatea anticorupție și antiputinismul lui Navalnîi vor avea consecințe imediate, dar acest A Memoir în ediția engleză lasă urme în memoria cititorilor.
Must read. Musai.