Citește un fragment în avanpremieră din ,,Fata ascunsă” de Lucinda Riley

,Fata ascunsă” de Lucinda Riley este noua apariție editorială Litera, colecția Blue Moon. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Născută și crescută într-un mic sat pierdut în landele din Yorkshire, Leah Thompson devine tot mai frumoasă pe zi ce trece. Atunci când atrage atenția influentei și frământatei familii Delancey, Leah știe că viața ei nu va mai fi niciodată la fel.

Ani mai târziu, Leah ia cu asalt lumea modellingului, călătorind de la Londra până la Milano și mai departe, la New York, și trăind o viață de lux. Dar trecutul o urmărește ca o umbră amenințătoare, împletindu-se în mod misterios cu povestea tragică a doi tineri frați din Polonia celui de-Al Doilea Război Mondial.

În timp ce secrete acumulate timp de două generații amenință să explodeze, Leah este bântuită de coșmarul unei profeții fatale din copilărie și trebuie să lupte, sfidându-și soarta…

Deopotrivă tulburătoare și evocatoare, Fata ascunsă este o poveste fascinantă despre secrete, familii și puterea destinului, o comoară pierdută și regăsită, scrisă de autoarea de bestsellere internaționale Lucinda Riley.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE MIHAELA SEREA

PROLOG

Bătrâna a privit‑o țintă pe Leah, iar apoi a zâmbit, cu fața ei încrețită într‑o mie de riduri. Leah s‑a gândit că femeia trebuia să aibă cel puțin o sută cincizeci de ani. Toți copiii de la școala ei spuneau că era vrăjitoare și urlau ca niște banshee ori de câte ori treceau prin sat, pe lângă căsuța ei dărăpănată, în drum spre casă după orele de școală. Pentru adulți, ea era bătrâna Megan, care adăpostea păsări rănite și folosea preparate din plante pentru a le repara aripile rupte. Unii spuneau că era nebună; alții, că avea puteri paranormale, precum și darul de a vindeca.

Mamei lui Leah îi era milă de ea.

– Biata bătrână, spunea ea, singură în căsuța aceea umedă și murdară!

Apoi o trimitea pe Leah să adune câteva ouă din coteț și să i le ducă lui Megan.

Lui Leah îi bătea mereu inima de teamă atunci când ciocănea la ușa șubredă. De obicei, Megan o deschidea încet, se uita în jur și lua ouăle din mâna lui Leah, făcând un semn din cap. Ușa se închidea, iar Leah fugea spre casă cât de repede putea. Dar în ziua aceea, după ce ea a ciocănit, ușa s‑a deschis mult mai larg, astfel încât Leah a putut să vadă în spatele lui Megan adâncurile întunecate ale căsuței.

Megan încă se uita țintă la ea.

– Ma… ma… mama s‑a gândit că poate ai vrea niște ouă.Leah i‑a întins cutia și a privit cum degetele lungi și osoase ale bătrânei se strângeau în jurul ei.

– Mulțumesc.
Leah a fost surprinsă de tonul blând al bătrânei. Cu siguranță, Megan nu părea să fi fost vrăjitoare

.– De ce nu intri?
– Păi, eu…
Deja un braț se strânsese în jurul umărului lui Leah și o trăgea înăuntru.

– Nu pot să zăbovesc prea mult. Mama se va întreba unde sunt.

– Poți să‑i spui că ai luat ceaiul cu Megan, vrăjitoarea, a chicotit bătrâna. Stai jos acolo! Sunt pe cale să pregătesc ceaiul.

Megan a arătat spre unul dintre fotoliile ponosite așezate de o parte și de alta a unui șemineu mic și gol.

Leah s‑a așezat, încordată, vârându‑și palmele sub coapse. S‑a uitat în jur, la bucătăria înghesuită. Pe fiecare perete erau rafturi cu borcane pline de substanțe în culori ciudate. Megan a luat un borcan de pe un raft, l‑a deschis și a pus două lingurițe de pudră galbenă într‑un vechi ceainic de oțel inoxidabil. A adăugat apă din fierbătorul electric, a așezat ceainicul pe o tavă, împreună cu două cești, și a pus tava pe o masă așezată în fața lui Leah. Apoi s‑a lăsat încet în celălalt fotoliu.

– Vrei să torni tu, dragă?

Leah a încuviințat din cap, apoi s‑a aplecat în față și a turnat lichidul aburind în cele două cești ciobite de porțelan. A adulmecat. Lichidul avea un miros ciudat, acru.

– E în regulă, nu încerc să te otrăvesc. Poftim, beau eu prima dintr‑a mea, ca să vezi dacă mor. E doar ceai de păpădie. Îți va face bine, a spus bătrâna, după care a luat ceașca ei cu ambele mâini și a băut. Încearcă și tu!

Leah și‑a dus timid ceașca la buze, încercând să respire pe gură, fiindcă aroma înțepătoare era prea mult pentru ea. A sorbit și a înghițit fără să guste.

– Gata, n‑a fost prea rău, nu‑i așa?

Leah a clătinat din cap și a pus ceașca pe masă. Apoi a început să se foiască pe scaun, în timp ce Megan termina de băut.

– Mulțumesc pentru ceai! A fost foarte bun. Chiar trebuie să plec. Mama va începe să…

– Te‑am văzut trecând pe aici în fiecare zi. Vei fi o frumusețe extraordinară după ce te faci mai mare. Deja începe să se vadă.

Leah s‑a înroșit în clipa în care ochii verzi și pătrunzători ai lui Megan au cercetat‑o de sus până jos.

– O astfel de frumusețe s‑ar putea să nu fie binecuvântarea pe care o crede lumea. Să ai grijă de tine!

Megan s‑a încruntat, apoi a întins mâna peste masă. Leah a tresărit atunci când degetele osoase s‑au blocat într‑o strânsoare de gheară în jurul mâinii ei. A cuprins‑o panica.

-Da, dar… Trebuie să mă duc acasă.
Ochii lui Megan priveau mult dincolo de Leah, iar corpul ei era încordat.

– Răul există, îl simt. Trebuie să fii în gardă!

Vocea lui Megan a prins să se înalțe. Leah era paralizată de frică. Simțea tot mai puternic strânsoarea din jurul mâinii ei.

– Lucruri nenaturale… Lucruri malefice… Niciodată să nu te joci cu natura, să nu răstorni tiparul. Bietul suflet… E pierdut…condamnat… Se va întoarce să te găsească prin lande… Și tu te vei întoarce de bunăvoie. Nu poți schimba destinul… Trebuie să te ferești de el!

Brusc, strânsoarea din jurul mâinii lui Leah s‑a relaxat și Megan s‑a prăbușit pe scaun, cu ochii închiși. Leah a sărit în picioare, a fugit la ușa din față și a ieșit în stradă. Nu s‑a oprit din alergat decât după ce a ajuns la cotețul de găini din spatele micii case standard în care locuia împreună cu părinții ei. A tras zăvorul și s‑a prăbușit pe podea, făcând găinile să se împrăștie.

Și‑a sprijinit capul de peretele de lemn, așteptând să i se domolească respirația.

Sătenii aveau dreptate. Megan era nebună. De ce anume îi spusese ea că trebuia să se ferească? Era înspăimântător! Avea unsprezece ani și nu înțelegea. Voia să meargă degrabă la mama ei, dar nu putea să‑i povestească cele întâmplate. Mama ar fi crezut că fiică‑sa inventase totul și i‑ar fi spus acesteia că nu era frumos să răspândească zvonuri urâte despre o bătrână săracă și neajutorată.

DESPRE AUTOARE

LUCINDA RILEY s-a născut în 1965 în Irlanda și, după o scurtă carieră ca actriță de film, teatru și televiziune, a scris primul roman la vârsta de 24 de ani.
Cărțile ei au fost traduse în 37 de limbi și vândute în 60 de milioane de exemplare, și continuă să emoționeze publicul din toată lumea. În colaborare cu fiul ei, Harry Whittaker, a conceput și a scris o serie de cărți pentru copii, numită „The Guardian Angels“.
Deși cei patru copii ai Lucindei au crescut în Norfolk, Anglia, în 2015 ea și-a îndeplinit visul de a cumpăra o casă într-o regiune izolată din Irlanda, West Cork, despre care a spus întotdeauna că este casa ei spirituală, iar aici a scris ultimele cinci romane. Lucinda a fost diagnosticată cu cancer în 2017 și a încetat din viață pe 11 iunie 2021, înconjurată de familia ei iubitoare.