A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian despre „Nunta lui Cadmus și a Harmoniei“ de Roberto Calasso
Mainstreamul literar și surprizele
Nu de puține ori avem impresia că am citit tot ce era de citit din istoria universală a literaturii. Că nu ne-a scăpat nicio carte importantă, nu ne-a fost dat să ignorăm niciun autor cât de cât important. Rafturile bibliotecilor noastre gem de bunătăți. Cărțile se adună singure. Cumva de la sine. Cu galoanele consacrării naționale și, mai ales, validate de forurile internaționale de rigoare. De la Homer și Shakespeare la Vargas Llosa, Julian Barnes, Salman Rushdie – săracu’ a pățit-o rău din cauza scrisului – și ceilalți maeștri galonați ai unei contemporaneități ce mereu se lungește. Autori cu toptanul, cărți cu nemiluita, premii, interviuri, titluri academice, câte un Premiu Nobel – care apucă, nu e chiar simplu, și eventual un loc de veci. În Panteon, Père Lachaise sau Bellu, unde nici aici nu-i simplu să găsești un loc de veci la îndemână.
Așa că să tot citim și ne bucurăm. Dincolo de autori și de cărțile lor, de multe ori de ultimă oră – vorba vine, sunt decenii de-a binelea, ca să nu spunem un secol, de când îmbulzeala la glorie e mare și devine sufocantă –, care se tot adună. Și totuși. Apar și surprize, dincolo de mainstream și de îmbârligăturile de interese ale establishmentului corect cultural-politic internațional. Așa iese la iveală și brusc devine auzită câte o voce rătăcită, ignorată, uitată, dar, iată, cu atât mai meritorie, când ne așteptăm (mai mult sau) mai puțin. Că este vorba de un manuscris al năbădăiosului Bukowski sau de Svetlana Aleksievici – de ce nu? cine știa de ea până mai ieri? Dar și ce bucurie poate fi mai mare decât să descoperi o proză a lui Lampedusa, altele ale lui Gregor von Rezzori sau Pescărușul Jonathan Livingston al lui Richard Bach – nu ați citit? căutați cartea! –, ce satisfacție mai mare decât cea pe care ți-o pot oferi cărțile unor Dovlatov, Cheever, Carver și ceilalți americani-africani-asiatici ce tot ies din mantaua atotcuprinzătoare a lui Cehov. Cel care a lansat formula, de prestigiu suprem azi, „Toți ne tragem din Mantaua lui Gogol“. Săracu’ Gogol, bietul A.P. Cehov! Un slăbănog lungan și el – doar din poze nu aș fi bănuit că e atât de înalt – și suferind de o boală rea – de parcă ar exista și boli bune – o viață întreagă, un simplu medic și el, care a iubit nu doar literatura și teatrul, ci și oamenii. Greu și complicat să te ocupi de literatură, artă, cultură fără să iubești și oamenii. Umanitatea, omenirea. Multe de pritocit aici.
Un gentleman farmer
Se poate și altfel. Se poate oricum. Exemple nu-s puține. Am tot lungit această digresiune ca să ajung unde voiam. La numele scriitorului italian Roberto Calasso (1941–2021) – nu-i așa că habar nu ați auzit de el? – și o carte a lui care ne este acum la îndemână. Volumul de proză se numește Nunta lui Cadmus și a Harmoniei (Editura Litera 2022, traducere din limba engleză – de ce, dacă inițial cartea din 1988 se numea Le nozze di Cadmo e Armonia? – de Petru Iamandi) Despre autor, numai de bine. A trăit între 1941 și 2021, suficient de mult ca să prindă deceniile postbelice în care omenirea și-a lins rănile după două războaie mondiale devastatoare și un oribil Holocaust. Poliglot la înalt nivel – nu doar limbi de circulație internațională, ci și latină, greacă veche și interes pentru sanscrită; C. Noica l-ar fi racolat iute în echipa lui de învățăcei, care în mare parte i-au dezamăgit așteptările –, cu activitate universitar-didactică, dar și editorială, a studiat și scris suficient ca să fie remarcat de cine trebuie. Fără mari succesuri (sic!) internaționale, o viață cumpănită de gentleman farmer, greu de scos din pasiunile lui. O impresie doar, fără să insistăm.
Citește și: Bedros Horasangian despre „Scurtă istorie a Turciei“ de Norman Stone
Pe net găsim multe detalii chiar interesante. O studioasă franco-iraniană stabilită în USA, Lila Azam Zanganeh, trecută la rândul ei pe la École normale supérieure și Harvard, îl numește pe Calasso a neognostic și a master of Greek knowledge. Un nume greu precum Gore Vidal spune despre cartea de față că e „o lucrare perfectă cum nu e alta“, Iosif Brodski completează verdictele despre Calasso cu „genul de carte cu care ne întâlnim doar o dată în viață“, iar Simon Schama, un alt sus-pus istoric de artă britanic, pe care îl descopăr cu această ocazie, pune verdictul final: „Această carte va fi citită și recitită nu ca un tratat, ci ca o poveste: una dintre cele mai extraordinare care au fost scrise vreodată despre originile conștiinței de sine occidentale“. Da, da, da, civilizația, spiritualitatea, arta Greciei, ca și miturile ei, stau la temelia culturii iudeo-creștine a Europei. Oricât de multiculturali am devenit azi. Greu să mai adăugăm ceva.
O viață fără povești nu merită trăită
Și totuși. Cartea de față este mult peste ce am croșetat noi despre autor și cărțile lui. Răsfoit lejer, apoi citit pe sărite. În sus, în jos, înainte, înapoi, uau, sunt multe de pritocit aici. Nume cu toptanul, întâmplări/evenimente cu nemiluita. Proză și eseu, cu umbre lirice. Nu e roman, dar ar putea fi considerat și așa ceva, e un eseu despre lumea antică, o dezbatere despre eroii mitologiei grecești, de la zeitățile care populează panteonul elen la întâmplările mai mult sau mai puțin verosimile ale culturii europene. Cu fete și flori, cu tauri și minotauri, cu zei/zeițe, eroi, păstori și animale, reale și imaginare, jumătate ceva, altă jumătate te miri ce, care se joacă de-a viața într-o geografie deja familiară. Lumea greacă din preajma Mediteranei, când nu se circula prin agențiile de turism, iar cataclismele erau puse pe seama unor voințe supranaturale. Preoți și bacante, luptători și ritualuri, enigmele lumii antice nu sunt dezlegate nici azi. Puzderie de nume, locuri, cetăți, orașe, temple, o lume de carne, sânge și marmura care alimentează și îmbogățește muzeele lumii. Un straniu parcurs prin timp, prin mitologia Greciei. Regi și regine, eros și tanatos. Îngemănând lumea reală și palpabilă cu cea visată, doar închipuită, și cu inflexiunile ei asupra culturii ulterioare europene, e o subtilă repovestire cu fine disocieri legate de eroii unei lumi realfictive (sic!) care atrage mai mult turismul decât studiul de bibliotecă. Din toate câte puțin, Calasso găsind o formulă epico-narativă care să facă din mit și eroii lui o realitate digerabilă.
Ce să spunem la o iute ochire despre un autor apărut parcă din neant – ei, nici pomeneală! Faptul că abia acum aflăm noi câte ceva despre el nu justifică niciun fel de interpretare abuzivă – și despre cartea lui? Din ce găsim pe net ne putem face o idee despre un scriitor italian care a devenit deja istorie. „Ce concluzii putem trage?“ se întreabă autorul după ce ne-a vânturat prin secole de istorie și geografie a lumii antice. „A-i invita pe zei ne strică relația cu ei, dar pune istoria în mișcare. O viață în care zeii nu sunt invitați nu merită trăită. Va fi mai liniștită, dar lipsită de povești. Și s-ar putea crede că aceste invitații periculoase erau, de fapt, puse la cale de zeii înșiși, fiindcă zeii se plictisesc de oamenii care nu au povești.“ Roberto Calasso dixit. Nimic de adăugat. Doar de citit, cu atenție.
Q.E.D.
Te-ar mai putea interesa și:
Despre Roberto Calasso
Roberto Calasso s-a născut la Florența și a locuit în Milano, unde a deținut Editura Adelphi. A fost numit „adevărată instituție culturală literară“. Este, printre
altele, autorul volumelor La rovina di Kasch și Ka. Pentru Nunta lui Cadmus și a Harmoniei a primit prestigioasele premii Prix Veillon, 1991, și Prix de Meilleur Livre Etranger, 1992. A murit în 2021.
Despre Bedros Horasangian
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
