Citește un fragment în avanpremieră din ,,Familia Monet. Comoara” de Weronika Anna Marczak

,,Familia Monet. Comoara” de Weronika Anna Marczak este noua apariție editorială Litera, colecția New Moon. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Hailie, în vârstă de paisprezece ani, își pierde mama și bunica într-o tragedie teribilă – un accident de mașină care îi dă complet viața peste cap. Cine va avea grijă de ea? Va merge oare la orfelinat? Pradă durerii și incertitudinii, adolescenta află că are cinci frați vitregi care trăiesc în Pennsylvania, iar cel mai mare dintre ei îi este tutore legal. Hailie părăsește căminul cândva plin de căldură al familiei pierdute și se îndreaptă spre America.

Familia Monet este înconjurată de mister, iar fetei nu i se explică nimic. Există reguli care nu trebuie încălcate și întrebări care nu trebuie puse, iar secretele umplu întreaga reședință. Noua ei familie îi oferă totul: haine scumpe, o școală privată, cameră proprie, menajeră, dar Hailie nu se simte în largul ei într-o casă guvernată de interdicții și ordine. Frații ei par ciudați, reci și inaccesibili. Vor să o păzească cu orice preț, în timp ce atmosfera din casă devine din ce în ce mai densă. Cine o amenință pe Hailie? Ce ascund frații Monet?

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ANCA IRINA IONESCU

1
REȘEDINȚA FAMILIEI MONET

În ziua aceea, ceva mai devreme, bunica mea dragă leşinase. Se prăbușise cu o cană de ceai fierbinte în mâini. S-a produs panică. Mama mi-a strigat să fiu atentă la cioburile ascuțite ale cănii sparte, apoi a îngenuncheat printre ele alături de bunica; ochii larg deschişi şi chipul ei înspăimântător de alb m-au bântuit mai târziu în coşmaruri. Doream foarte mult să ajut cu ceva, dar, în cele din urmă, m-am mulțumit să mă dau la o parte din calea mamei care se pregătea grăbită să plece. Îmi amintesc cum acoperea umerii bunicii cu haina ei şi cum îi conducea silueta fragilă afară din apartament, spunându-mi peste umăr să nu o aştept şi că e mai bine să mă duc la culcare, pentru că era deja târziu şi mâine aveam şcoală. Mi-a spus că totul va fi bine şi să încui uşa cu cheia în urma ei.

Câteva ore lungi mai târziu, am deschis-o pentru doi domni polițişti cu chipuri posomorâte. Stăteam în fața lor, îmbrăcată într-un tricou uzat şi pantaloni scurți în carouri. Îmi frecam pleoapele grele în timp ce unul dintre ei îmi transmitea cu o voce încordată că maşina mamei mele fusese lovită de un şofer beat, atunci când, după câteva ore lungi petrecute la spital, ea şi
bunica se întorceau spre acasă.

Nimeni nu supraviețuise.

Inima mi s-a oprit în loc pentru o clipă, apoi a bătut mai tare. Dintr-odată, încercările mele de a mă trezi s-au transformat într-o disperare profundă.

Nici măcar nu mai ştiu în ce moment au apărut cei de la serviciile sociale. Nişte oameni străini mă linişteau cu voci blânde, în timp ce stăteam pe canapea şi plângeam. Mă uitam cu privirea pierdută în podea şi tresăream de fiecare dată când cineva îmi atingea umărul. Un şiroi nesfârşit de lacrimi îmi curgea pe obraji, udându-mi bluza de pijama. Cineva mi-a întins nişte şervețele, dar eu nu prea ştiam ce să fac cu ele. Durerea pe care o simțeam în acel moment nu ar fi trebuit să fie trăită de nimeni, cu atât mai puțin de o fată de paisprezece ani. Îmi pierdusem mama şi bunica, persoanele cele mai apropiate, întreaga familie.

Eram sigură că acum voi începe să rătăcesc prin centre de plasament, ca toți orfanii pe care îi ştiam din cărți şi din filme. Dar, în loc de aceasta, în curând am auzit ceva care mi-a schimbat viața şi mai mult.

Vincent Monet urma să fie noul meu tutore legal. Timp de o clipă dureroasă, am crezut că fusese găsit tatăl meu biologic, despre care nu ştiam nimic. Dar am aflat că Vincent era fratele meu vitreg. Auzind această noutate, am simțit că amețesc. Frate. Aveam un frate. Crescusem toată viața mea ca un copil singur la părinți, iar acum aflam că am un frate mai mare, care fusese de acord să mă ia sub acoperişul său.

În curând, mă aflam într-un avion, îndreptându-mă spre o nouă realitate. Între timp, dobândisem informații mai detaliate. Ştiam că aveam chiar cinci frați, că toți erau mai în vârstă decât mine şi că încă mai locuiau împreună în casa părintească din Pennsylvania. Am simțit că mi se face rău, pentru că până atunci nu prea avusesem de-a face în viața mea cu mulți bărbați. Crescută fără tată, cred că nu cunoscusem niciodată nici măcar un unchi. Singurii adulți de sex opus pe care îi cunoşteam şi pe care îi vedeam în mod destul de regulat erau câțiva profesori de la şcoală, medicul meu şi un vecin care se prefăcea că nu mă vede când culegeam cireşe din grădina lui.

Călătoria a trecut mai repede decât mi-aş fi dorit. Cele aproape opt ore petrecute peste Atlantic nu au făcut decât să-mi sporească emoțiile. Iar când pilotul a anunțat că în câteva minute vom ateriza, am început să tremur fără să vreau. Femeia care stătea lângă mine a crezut, probabil, că era o reacție la frica de zbor şi mi-a zâmbit liniştitor. Ei bine, ce n-aş fi dat ca motivul
neliniştii mele să fie atât de banal!

Stăteam la coadă la controlul vamal, strângând cu ambele mâini cureaua de la geanta de sport care îmi atârna pe umăr. Bătăile inimii mele panicate îmi răsunau în urechi şi credeam că sunt pe punctul de a face un atac de cord. Din când în când încercam discret să respir adânc ca să mă liniştesc. Dacă cineva din mulțimea de oameni din jurul meu m-ar fi privit cu atenție, cu siguranță ar fi crezut în sinea lui că făceam contrabandă cu ceva ilegal. Şi dacă funcționarii nu mă lasă să trec granița pentru că par suspectă?

Mi-am muşcat buza atât de tare, încât m-a durut. M-am strâmbat şi mi-am lins rapid buzele crăpate, care în ultima vreme erau mereu într-o stare jalnică. De când viața pe care o ştiam se terminase, plânsesem adesea şi lăsasem nervii să mă devoreze, motiv pentru care obiceiul meu urât de a-mi muşca buzele se accentuase foarte mult.

Strugurelul de buze zăcea undeva într-o trusă de machiaj îndesată în valiza mare în care a trebuit să-mi împachetez aproape toată lumea mea. A fost un sentiment îngrozitor când, după toate acestea, m-am oprit în pragul apartamentului în care locuisem cu mama şi cu bunica mea aproape dintotdeauna şi mi-am dat seama că îmi pierdusem casa în toate sensurile acestui cuvânt. Proprietarul și-a exprimat cele mai sincere condoleanțe, după care mi-a cerut imediat să părăsesc locuința.

CE SPUN CITITORII

„O poveste captivantă, de care este imposibil să te desprinzi.“

„Familia Monet este un debut extraordinar! Te vei îndrăgosti de această serie dacă îți plac secretele, misterele și un strop de pericol!“

„Familia Monet te atrage într-un vârtej de aventuri periculoase!“

„Un rollercoaster de emoții! Weronika Anna Marczak își construiește romanul ca un thriller palpitant, plin de secrete, mistere și răsturnări de situație.“

„O poveste captivantă… nu poți fi sigur până aproape de final în ce direcție va evolua. Thriller? Roman de dragoste? De groază? Sau poate o frescă a societății contemporane?“

DESPRE AUTOARE

WERONIKA ANNA MARCZAK este o scriitoare contemporană de literatură pentru adolescenți și tineri. După absolvirea Institutului de Jurnalism și Comunicare Socială de la Universitatea din Wrocław, Weronika s-a mutat în Spania, unde a scris primul volum din seria Familia Monet în decorul cafenelelor din Barcelona. Apoi s-a stabilit la Viena, unde a continuat să scrie. În prezent locuiește și scrie la Varșovia. Weronika iubește călătoriile și îi place să gătească vegetarian. Cărțile ei s-au bucurat de un succes răsunător în Polonia și au câștigat numeroase premii.