- 30%
- 30%

Versiuni disponibile
Pentru aliații occidentali, 11 noiembrie 1918 a fost mereu o dată solemnă – finalul luptelor care au distrus o generație, dar și o răzbunare a unui sacrificiu teribil, venită odată cu prăbușirea inamicilor lor principali: Imperiul German, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman. Dar, pentru mare parte din restul Europei, această zi nu a avut nici o însemnătate, o serie continuă, de coșmar, de conflicte înghițind țară după țară.
În această carte extrem de originală, Robert Gerwarth ne cere să ne gândim din nou la adevărata moștenire a Primului Război Mondial. În general, nu luptele de pe frontul de vest s-au dovedit a fi atât de dăunătoare pentru viitorul Europei, cât urmările lor devastatoare, țările din ambele tabere ale conflictului fiind distruse suplimentar de revoluții, pogromuri, expulzări în masă și de alte confruntări militare. Dacă războiul însuși fusese, în majoritatea locurilor, doar o luptă între soldații sprijiniți de stat, aceste noi conflicte au fost, în principal, despre civili și forțe paramilitare, milioane de oameni murind în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, înainte ca URSS-ul și mai multe state mici, nou formate, să apară pe hartă. Peste tot oamenii se hrăneau cu răzbunare, viețile lor erau afectate de un simț criminal al dreptății, căutând să plătească polițe dușmanilor reali sau imaginari. Peste numai un deceniu, apariția celui de-al Treilea Reich și a altor state totalitare le-a oferit ocazia pe care o căutau de atâta vreme.
„Acest război nu este finalul, ci începutul violenței. Este forja în care lumea va fi modelată în noi granițe și noi comunități. Noi tipare doresc să fie umplute cu sânge, iar puterea va fi exercitată cu un pumn de fier.“
Ernst Jünger
Robert Gerwarth este profesor de istorie modernă la University College din Dublin și director al Centrului pentru Studii de Război de la aceeași universitate. Este autorul cărții The Bismarck Myth și al unei biografii a lui Reinhard Heydrich. A studiat și a predat în Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Franța.








De același autor
Vezi toateProdusul a fost adaugat in cos cu succes
Continua cumparaturile
Din aceeasi categorie
Vezi toateCrestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea
Tom Holland
Eroi ai istoriei. O scurta istorie a civilizatiei din vremurile stravechi pana in zorii epocii moderne
Will Durant
Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia si apoi a atacat Occidentul
Catherine Belton
Alexandru cel Mare
Robin Lane Fox
Civilizatia clasica. O istorie in zece capitole
Nigel Spivey
Visul imperial. Ascensiunea si caderea puterilor globale, 1400-2000
John Darwin
Hitler si teoriile conspiratiei. Al Treilea Reich si imaginatia paranoida
Richard J. Evans
Ultimul cuvant. Retraind fenomenul Pitesti
Alin Mureșan
Amurgul democratiei. Seducatoarea atractie a autoritarismului
Anne Applebaum
Neveste de nazisti. Femeile din elita Germaniei lui Hitler
James Wyllie
Nebunie si glorie. America, Rusia si Razboiul Politic 1945-2020
Tim Weiner
Concilierea cu Hitler
Tim Bouverie
100 de batalii din istoria romanilor
Petre Otu
Iugoslavia. Pace, razboi si disolutie
Noam Chomsky
O istorie politica a lumii. Trei mii de ani de razboi si pace
Jonathan Holslag
Elena Ceausescu sau Anatomia unei Dictaturi de Familie
Cosmin Popa
Capital si ideologie
Thomas Piketty
365 de zile care au marcat istoria omenirii
William B. Marsh, Bruce R. Carrick
Problema Basarabiei in relatiile romano-sovietice (1918-2018)
Florin‑Răzvan Mihai, Vasile Buga
Un spion desavarsit
Owen Matthews
Furtuna de dinaintea linistii
George Friedman
Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz
Jeremy Dronfield
Ialta. Pretul pacii
Serhii M. Plohii (Serhii Plokhy)
Epoca zidurilor. Cum schimbă lumea barierele dintre națiuni
Tim Marshall
Scurtă istorie a Europei de la Pericle la Putin
Simon Jenkins
Viitorul războiului
Lawrence Freedman