- 30%
- 30%

Reducere 30%
Versiuni disponibile
Carte cu autocolante reutilizabile. Care fetiță nu visează să fie prințesă? Frumoasă, deșteaptă, elegantă, manierată, într-un cuvânt, încântătoare. Dar nici chiar viața prințeselor nu e atât de ușoară, iar înainte ca poveștile lor să aibă un final fericit, acestea trebuie să treacă prin încercări dificile.
În această colecție splendid ilustrată, fetițele vor putea citi unele dintre cele mai frumoase povești ale lumii, iar în interiorul cărților vor găsi autocolante reutilizabile, pe care le pot lipi pe paginile de la sfârșit, dezvoltându-și astfel imaginația și transpunându-se mai ușor în minunata lume a poveștilor.








De același autor
Vezi toateDisney. Printese. Rapunzel. Povestea mea de colorat
Disney
Disney Junior. Vampirina. Prima mea carte de colorat
Disney
Disney. Regatul de gheata II. Prima mea carte de colorat
Disney
Disney. Regatul de gheata II. Carte de activitati cu autocolante
Disney
Disney Junior. Vampirina. Carte de activitati cu autocolante
Disney
Disney Junior. Garda felina. 100 de autocolante
Disney
Disney Junior. Vampirina. Clubul de lectura. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Disney Printese. Visul unei printese. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Disney Printese. Cescuta o iubeste pe Belle. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Disney. Regatul de gheata II. Olaf la biblioteca. O poveste cu activitati
Disney
Disney. Regatul de gheata. Calendar de advent. Set cu 24 de carticele (transport gratuit)
Disney
Disney. Regatul de gheata. Sarbatori cu Olaf. Colectia de imbratisari. Povesti calatoare
Disney
Disney. Regatul de gheata II. O seara cu prietenii
Disney
Disney. Primele mele povesti de noapte buna. In asteptarea lui Mos Craciun
Disney
Disney. Invata din poveste. Prima zi de scoala
Disney
Disney. Printese. Desene de poveste. Carte cu autocolante
Disney
Disney. Printese. Rapunzel. Desene de poveste. Carte cu autocolante
Disney
Disney Junior. Minnie. Casa de vacanta a lui Minnie. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Disney Junior. Mickey. O excursie cu rulota. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Disney. Sa pictam cu eroii preferati. Carte de colorat cu pensula si acuarele
Disney
Disney. Printese. Coloram cu printesele (contine 4 creioane cerate)
Disney
Disney. Pixar. Sa pictam aventurile prietenilor. Carte de colorat cu pensula si acuarele
Disney
Disney. Coloram cu eroii preferati (contine 4 creioane cerate)
Disney
Disney. Iepurasi. Sa pictam cu Bocanila. Carte de colorat cu pensula si acuarele
Disney
Disney. Printese. Sa pictam cu printesele. Carte de colorat cu pensula si acuarele
Disney
Disney. Pixar. Coloram aventurile prietenilor (contine 4 creioane cerate)
Disney
Disney. Iepurasi. Coloram cu Bocanila si prietenii lui (contine 4 creioane cerate)
Disney
Disney. Vampirina. Vampirina, presedinta clasei. Povesti calatoare
Disney
Produsul a fost adaugat in cos cu succes
Continua cumparaturile
Din aceeasi categorie
Vezi toatePovești muzicale. Lacul lebedelor
Jack si vrejul de fasole. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Frumoasa si bestia. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Cenusareasa. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Bucle Aurii si cei trei ursi. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Scufita Rosie. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Disney. Pinocchio. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Frumoasa adormita. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Disney. Printese. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Iepurele si vulpea. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Disney. Regatul de gheata II. Poveste cu pictograme. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Disney. Printese. Cenusareasa. Povestea mea de colorat
Disney
Disney. Cartea Junglei. Povestea mea de colorat
Disney
Amintiri din copilarie. Povesti. Fragmente. Mari povestitori romani
Ion Creangă
Crăiasa Zăpezii
Hans Christian Andersen
Cele mai frumoase poezii pentru copii
Tony Wolf
Basmele copilăriei ilustrate de Tony Wolf. Lampa lui Aladin și alte povești orientale
Tony Wolf
Basmele copilăriei ilustrate de Tony Wolf. Cenușăreasa și alte povești de Frații Grimm
Tony Wolf
Cele mai frumoase povești. Scufița roșie. Degețel. Cenușăreasa
Charles Perrault
Cele mai frumoase povești. Rățușca cea urâtă. Soldățelul de plumb. Privighetoarea
Hans Christian Andersen
Cele mai frumoase povești. Tom Degețel. Hansel și Gretel. Muzicanții din Bremen
Fratii Grimm
Cele mai frumoase povești. Albă-ca-zăpada. Croitorașul cel viteaz. Rapunzel
Fratii Grimm
Povești de adormit copiii. Scufița Roșie, Albă-ca-Zăpada, Spărgătorul de nuci - Reeditare
Povești de adormit copiii. Alice în Țara Minunilor, Pinocchio, Uriașul zgârcit - Reeditare
Povești de adormit copiii. Cenușăreasa, Motanul încălțat, Soldățelul de plumb - Reeditare
Povești de adormit copiii. Rățușca cea urâtă, Crăiasa Zăpezilor, Lampa lui Aladin - Reeditare