- 30%
- 30%

Reducere 30%
Versiuni disponibile
Blue Van Meer ar putea fi o adolescentă americană obişnuită. Numai că, la cinci ani, îşi pierde mama într-un accident de maşină, iar tatăl ei, intelectual expansiv şi excentric, o plimbă dintr-un oraş universitar în altul, spre noi aventuri, mereu pe drum. Au o relaţie foarte strânsă, inventează mereu discursuri noi, se lansează în citate savante, rescriu istoria literaturii şi a fizicii cuantice. Dar, într-o zi, Blue descoperă cadavrul lui Hannah Schneider, profesoara preferată. Ce poate face altceva decât să urmeze sfaturile tatălui şi să reconstituie povestea, cu rigoare, cu un strop de umor, şi, pe cât posibil, cu multe întâmplări?
Trecând de la teoria marxistă la poveşti despre Ava Gardner cu o uşurintă deconcertantă, povestea Marishei Pessl amestecă ironia, umorul, critica societăţii americane şi un gust impecabil în materie de literatură, film sau politică. Curs special de fizica dezastrelor este una dintre acele cărţi care se savurează cu plăcere, fără să dezamăgească.
„Romanul de debut cel mai inteligent şi mai erudit după Totul este iluminat al lui Jonathan Safran Foer... O poveste strălucitoare, scrisă într-o manieră nouă, inteligentă şi viu colorată… The New York Times
„Inteligentă şi exuberantă, în parte roman al maturizării, în parte aventură şi călătorie, în parte cercetare idiosincratică a marilor cărţi, cu accente de comedie romantică şi crime neelucidate… ” Vogue
„O joacă inteligentă… care te face să reflectezi şi să râzi în acelaşi timp.” Glamour
„Un debut zburdalnic şi inteligent… o extravaganţă asezonată cu aluzii literare şi de cultură pop, caracterizări ironice, intrigă erotică, crimă şi o energie narativă de neoprit.” Entertainment Weekly








Produsul a fost adaugat in cos cu succes
Continua cumparaturile
Din aceeasi categorie
Vezi toateDisney. Printese. Rapunzel. Povestea mea de colorat
Disney
Patrula Catelusilor. Superactivitati. Carte de colorat cu autocolante
Patrula Catelusilor. Misiunea verde: o planeta curata
Pisica printre porumbei
Agatha Christie
Osho. Moral, imoral, amoral
Osho International Foundation
Osho. Calatoria devenirii umane
Osho International Foundation
Catelusa care isi dorea sa fie ren (Nivelul 6)
Bella Swift
Volumul 34. Istoria lumii. Intemeierea Statelor Unite ale Americii
Volumul 33. Istoria lumii. Absolutism si parlamentarism
Conacul cu amintiri
Mary Ellen Taylor
Disney. Invata din poveste. Prima zi de scoala
Disney
Disney. Printese. Desene de poveste. Carte cu autocolante
Disney
Disney. Printese. Rapunzel. Desene de poveste. Carte cu autocolante
Disney
Disney Junior. Minnie. Casa de vacanta a lui Minnie. Poveste cu litere mari de tipar (Nivelul 1)
Disney
Osho. Increderea. O directie, nu o destinatie
Osho International Foundation
Osho. Scrisori de dragoste catre viata
Osho International Foundation
100 de jocuri amuzante. Colorez si desenez
Sefu´ crede ca muncesc (caiet plin de idei ca sa supravietuiesti saptamanii de lucru)
Elise de Rijck
Ajuta-ti copilul sa creasca prin metoda Montessori
Marjorie Schneider
My Little Pony. Prietene pentru totdeauna. Carte cu autocolante
Povesti de la ferma. Ajutor pentru tractor. Citesc cu ajutor (Nivelul 1)
Lupul si strajerul
Niklas Natt och Dag
Povestea mea. Adaptata pentru tinerii cititori
Michelle Obama
Maine e o noua zi
Lori Nelson Spielman
Intelectualii lui Ceausescu si Academia de Stiinte Sociale si Politice (1970-1989)
Cosmin Popa