- 35%

Istoria românilor pentru elevi
Reducere 35%
34,99 lei Preț standard 49,90 leiIoan-Aurel Pop este profesor universitar, autor şi coautor a peste cincizeci de cărţi, tratate şi manuale şi a peste trei sute de studii şi articole, doctor honoris causa al universităţilor din Alba Iulia, Timişoara, Oradea, Cahul, Galaţi, Sibiu, al Universității de Stat din Chişinău, al Universității Pedagogice Ion Creangă din Chişinău, al Universității Petru Maior din Târgu Mureş, şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este membru titular al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă de la Salzburg și membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris. A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) şi al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (Italia). Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.
„Trecutul înseamnă viaţă, iar viaţa trebuie respectată şi cunoscută în toate formele sale. Trecutul nu este o vârstă de aur, nu este numai glorie, curaj şi mărire, dar nici numai suferinţă, laşitate şi rele, ci este ca viaţa, le cuprinde pe toate cele omeneşti.“ - Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop este profesor universitar, autor şi coautor a peste cincizeci de cărţi, tratate şi manuale şi a peste trei sute de studii şi articole, doctor honoris causa al universităţilor din Alba Iulia, Timişoara, Oradea, Cahul, Galaţi, Sibiu, al Universității de Stat din Chişinău, al Universității Pedagogice Ion Creangă din Chişinău, al Universității Petru Maior din Târgu Mureş, şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este membru titular al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă de la Salzburg și membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris. A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) şi al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (Italia). Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.
„Trecutul înseamnă viaţă, iar viaţa trebuie respectată şi cunoscută în toate formele sale. Trecutul nu este o vârstă de aur, nu este numai glorie, curaj şi mărire, dar nici numai suferinţă, laşitate şi rele, ci este ca viaţa, le cuprinde pe toate cele omeneşti.“ - Ioan-Aurel Pop


Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Ioan-Aurel Pop
Kate Pankhurst
Giuseppe D’Anna, Clarissa Corradin
Dr Maggie Aderin-Pocock
Daniela Celli
DK
Robert Winston
DK
DK
Ben Handicott
DK
Rachel Williams, Emily Hawkins
Luca Novelli
Luca Novelli
Luca Novelli
Luca Novelli
Tim Marshall
Larousse
Larousse
Anne Rooney
DK
Anca Luminița Dumitrescu
Robert Winston