Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Ipoteza iubirii” de Ali Hazelwood
Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood este bestsellerul săptămânii pe Litera.ro. Cartea spune povestea lui Olive Smith, o tânără doctorandă la Universitatea Stanford care nu crede în relațiile romantice de durată.
Dar prietena ei cea mai bună este convinsă de importanța iubirii, așa că, pentru a o convinge pe Anh că se întâlnește cu cineva și că este pe drumul cel bun pentru a fi fericită până la adânci bătrâneți, Olive trebuie să ia o hotărâre. Oamenii de știință au nevoie de dovezi. Așadar, ca orice biolog care se respectă, Olive intră în panică și se sărută cu primul bărbat pe care îl vede.
Citește un fragment în avanpremieră din „Ipoteza iubirii” de Ali Hazelwood
Acel bărbat este nimeni altul decât Adam Carlsen, un tânăr profesor în vogă și un mârlan bine-cunoscut. Tocmai de aceea, Olive este de-a dreptul uluită când tiranul laboratorului de la Stanford acceptă să intre în joc și să fie iubitul ei fals. Dar când o mare conferință științifică o ia razna, turnând acid peste cariera lui Olive, Adam o surprinde din nou cu sprijinul său de neclintit și cu un abdomen ca de piatră… cu pătrățele și tot tacâmul.
Dintr-odată, micul lor experiment se apropie periculos de mult de combustie. Iar Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-și pună propria inimă sub microscop.
DESPRE ALI HAZELWOOD
Ali Hazelwood este o autoare multiplu publicată – dar vai, doar de articole despre știința creierului, revizuite de colegii de breaslă, în care nimeni nu flirtează cu nimeni și faza cu „au trăit împreună până la adânci bătrâneți“ nu se aplică întotdeauna. Este originară din Italia și a locuit în Germania și Japonia înainte de a se muta în Statele Unite pentru a urma un doctorat în științe neurologice. A devenit de curând profesor universitar, fapt care îi dă fiori reci pe spate. Când nu e la serviciu, Ali poate fi văzută alergând, mâncând prăjituri sau urmărind filme științifico-fantastice împreună cu înălțimile lor pisicile (și cu soțul ei doar-mai-puțin-felin).
Te-ar mai putea interesa și: