Scurta istorie a romanilor. Editia a 3-a, revizuita

Oricare român știe din copilărie, din familie și de la școală, că numele de România vine de la Roma și că românii se trag din romanii cei vechi. Este, desigur, aici o exagerare și o anumită generalizare, însă faptul nu este prea departe de adevăr. Numele de România (în exact această formă) nu are aceeași vechime în istorie ca numele de român. Dacă ar fi să studiem doar istoria strictă a României, atunci ar trebui să o începem de la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, adică din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea încoace. De atunci, acest nume de România a devenit oficial în plan intern și internațional. Românii există însă de la finele mileniului I al erei creștine, când se apreciază că s‑a încheiat etnogeneza (adică formarea poporului), iar formațiuni politice ale lor, cu numele de „țări românești“, există tot de atunci. Românii însă nu au apărut din nimic, ca generație spontanee. Ei se trag din alte etnii, așa că istoria lor trebuie începută cu trecutul acestor strămoși, atât cât sunt ei cunoscuți și de când sunt ei atestați. AUTORUL

IOAN-AUREL POP, academician, președinte al Academiei Române, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este autor și coautor a peste șaptezeci de cărți, tratate și manuale și a peste cinci sute de studii și articole. I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea a 10 universități din țară și din străinătate. Este membru al unor academii și societăți savante străine, între care Academia Europeană de Știință și Artă de la Salzburg, Academia Națională Virgiliană din Mantova, Ateneo Veneto din Veneția, Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris. A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria, precum și director al Institutului Cultural Român din New York și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Din 1993 este director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca al Academiei Române.