Excelsior
Versiuni disponibile
Volumul de faţă, intitulat Excelsior, o generoasă antologie a poeziilor lui Alexandru Macedonski, încearcă să ofere publicului imaginea cât mai cuprinzătoare a zonei ce a conferit autorului celebritate, adică a poeziei sale; se regăsesc aici toate piesele reuşite ale lui Macedonski, alături de altele doar reprezentative pentru o anumită perioadă a creaţiei poetului. Poezia în limba română reflectată în volumul nostru nu a reprezentat nici pe departe singura preocupare a unui autor proteic, prolific, solicitat de variate orizonturi: Macedonski a scris versuri în franceză, a tradus din poeţi francezi, a compus proză – uneori la nivelul celor mai bune dintre poeziile sale –, a fost, de asemenea, autor dramatic, cu unele piese interesante (de exemplu Moartea lui Dante); în fine, jurnalist agitat şi productiv, a urmărit atent evoluţia literaturii noastre şi a publicat unele articole de interes teoretic deosebit, prime formulări în limba română ale doctrinei simboliste.
Aceste aspecte, variate şi policrome, alcătuiesc personalitatea pitorească a lui Macedonski, deşi în conştiinţa publică el s-a impus mai ales ca poet. Proza sa, ca şi partea cea mai interesantă a teatrului au fost compuse vizibil de un poet şi au rămas primordial „poetice“. Mărturia supremă a originalităţii lui este poezia. Prin câteva capodopere, el rămâne singurul poet român de la finele secolului al XIX-lea care a propus o viziune complet diferită de cea eminesciană şi a întrezărit direcţia în care avea să evolueze literatura noastră din secolul XX.